Negocierile SUA-Rusia privind Ucraina includ un posibil acord pentru activele Lukoil
Discuțiile administrației președintelui american Donald Trump cu Rusia privind încheierea războiului din Ucraina s-au extins pentru a include un acord petrolier în valoare de miliarde de dolari, de pe urma căruia ar urma să profite oameni de afaceri din Orientul Mijlociu care au legături cu negociatorii americani Steve Witkoff și Jared Kushner, a relatat sâmbătă The New York Times (NYT), citat de Reuters.
Acordul, care depinde de aprobarea guvernului SUA și a Kremlinului, vizează un vast ansamblu de zăcăminte petroliere, rafinării și benzinării din întreaga lume, deținute de grupul energetic rus Lukoil, potrivit articolului.
Casa Albă, Departamentul Trezoreriei SUA și Lukoil nu au răspuns solicitărilor de a comenta în afara orelor obișnuite de program.
Grupul care urmărește încheierea acordului îi include pe investitorul și miliardarul american Todd Boehly, două grupuri din Orientul Mijlociu care au derulat afaceri cu Kushner sau cu familia lui Witkoff, precum și o entitate a guvernului SUA, a precizat ziarul.
Președintele rus Vladimir Putin a abordat subiectul acordului în timpul unei întâlniri desfășurate pe 5 septembrie la Kremlin cu Witkoff și Kushner, a relatat NYT, citând persoane familiarizate cu discuțiile. Putin a propus finalizarea acordului ca o modalitate de a le demonstra rușilor că pot face afaceri cu Statele Unite, a declarat una dintre persoane.
Opt persoane au fost rănite în regiunea Odesa în urma atacurilor rusești din timpul nopții
ARMENPRESS // Noile autorități alese au primit un mandat clar din partea poporului – raport APCE privind alegerile din Armenia
Rusia a atacat centre de date și infrastructuri energetice și portuare din Ucraina
Armata SUA s-a retras complet din Irak
Operațiunea „Vivaldi”: Ucraina anunță eliberarea mai multor localități și capturarea a peste 250 de militari ruși
Petrolul Brent se scumpește cu peste 3% după respingerea planului de pace propus de Iran
Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a demisionat
Cel puțin cinci persoane și-au pierdut viața în urma atacurilor rusești în Ucraina
UE avertizează asupra unei crize a prețurilor la energie și cere statelor să ia în calcul reducerea consumului
Atacuri armate în Africa de Sud: 27 de persoane și-au pierdut viața la Cape Town și Johannesburg
Donald Trump respinge propunerea Iranului de redeschidere a strâmtorii Ormuz
Premierul desemnat Siegfried Mureșan anunță echipa propusă pentru viitorul Guvern al României
După ani de negocieri, Uniunea Europeană deblochează ajutoarele pentru Kiev
ARMENPRESS // Comisarul european Marta Kos promovează produsele armenești după adoptarea măsurilor de liberalizare comercială
Prim-ministrul Vasile Tofan, de Ziua Națională a Vinului: „Vinificatorii sunt ambasadorii noștri în lume și cartea noastră de vizită”
VIDEO // Ziua Națională a Vinului a ajuns la cea de-a 25-a ediție. „Vinul care ne unește” a adunat producători, turiști și oaspeți internaționali
Negocierile SUA-Rusia privind Ucraina includ un posibil acord pentru activele Lukoil
Compensații la energie vor fi acordate și în sezonul rece 2026–2027. Autoritățile analizează extinderea numărului de beneficiari
Premierul Vasile Tofan, la Gala „Pedagogul Anului 2026”: „Învățământul va rămâne o prioritate, iar investițiile în educație vor continua”
Armata Națională a detectat astăzi șase zboruri neautorizate în spațiul aerian al Republicii Moldova
Speakerul Igor Grosu denunţă încălcarea spațiului aerian al Republicii Moldova: „Nu vom accepta ca războiul purtat de Rusia să pună în pericol viața și securitatea cetățenilor noștri”
Preşedinta Maia Sandu, despre atacurile din această noapte: „Războiul Rusiei împotriva Ucrainei pune în pericol direct viața cetățenilor noștri”
Razia de noapte a inspectorilor de mediu a scos la iveală un transport de lemn fără acte în raionul Şoldăneşti
FOTO // Incendiu la o gunoiște din Negureni, Teleneşti. Au intervenit pompierii și inspectorii de mediu
MAE condamnă încălcarea spațiului aerian al Republicii Moldova de cinci drone: „Războiul Rusiei împotriva Ucrainei continuă să genereze amenințări concrete pentru Moldova”
Peste 23 de milioane de lei vor fi investiţi în lucrări de întreținere pe drumul național R13 din raionul Florești
Peste 744 de mii de lei vor ajunge suplimentar la buget după controalele vamale
VIDEO // Fragmente de drone, depistate în mai multe localități. Poliția investighează exploziile raportate
Mai multe drone au survolat spațiul aerian al Republicii Moldova
Ziua Națională a Vinului 2026: 25 de ani de tradiție, vinuri premiate și o industrie care cucerește piețele internaționale