ro

 

Externe
21 Octombrie, 2026 / 19:42
/ Acum 3 zile

Proteste de amploare în Franța împotriva scumpirilor: circa 800.000 de participanți și peste 1.200 de arestări

Circa 800.000 de persoane au participat sâmbătă la manifestații și marșuri organizate în întreaga Franță împotriva creșterii costului vieții, a inegalităților sociale și a deteriorării serviciilor publice. Potrivit unui bilanț difuzat de organizațiile participante la mobilizarea națională, protestele au fost în mare parte pașnice, însă în mai multe orașe au degenerat în violențe, soldate cu incendieri, jafuri și peste 1.200 de arestări, transmite MOLDPRES cu referire la AFP și BFM TV.

Poliția a folosit gaze lacrimogene pentru a dispersa grupurile violente, care au atacat clădiri publice, magazine, vehicule și membri ai forțelor de ordine. Manifestațiilor li s-au alăturat mai multe grupuri nemulțumite de prețurile ridicate și de deteriorarea sistemului de protecție socială.

Unul dintre cele mai grave incidente a avut loc în orașul Limoges, unde primăria, clădire veche de 143 de ani și parte a patrimoniului național, a fost grav avariată de un incendiu provocat de manifestanți mascați. Potrivit prefectului Maurice Barate, citat de AFP, acoperișul s-a prăbușit peste etajele inferioare, cu excepția aripii vestice, iar aproximativ două treimi din exteriorul clădirii au fost distruse. Oficialul a calificat pagubele drept „o catastrofă pentru patrimoniu”.

La Marsilia, protestatarii au atacat primăria, lovind ușa de intrare cu bariere de securitate smulse de pe stradă. Mai multe persoane au pătruns pentru scurt timp în clădire, unde unul dintre manifestanți a desenat cu spray simbolul anarhiei pe un perete. Poliția a intervenit pentru evacuarea acestora.

În centrul Parisului, un marș desfășurat în zona Pieței Republicii a degenerat în confruntări. Participanți mascați, îmbrăcați în negru, au aruncat cu pietre și artificii, au atacat o bancă și au jefuit un magazin de articole sportive. De asemenea, au fost incendiate tomberoane și un camion, iar flăcările s-au extins la o clădire din apropiere.

Pe bulevardul Magenta, zeci de magazine au fost sparte și jefuite. Mai multe grupuri au încercat să pătrundă în Galeriile Lafayette, au vandalizat sedii bancare și magazine, inclusiv un magazin Lacoste, și au jefuit un magazin de telefoane mobile.

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a condamnat violențele și a avertizat că persoanele implicate în acte de vandalism și jafuri vor fi trase la răspundere.

„Niciun loc pentru violență în Republica noastră. Cei care au spart, au atacat prefecturile și magazinele, au jefuit până și primăriile noastre vor fi urmăriți în justiție și pedepsiți”, a scris Macron pe platforma X.

Șeful statului a îndemnat la unitate în fața celor care, potrivit acestuia, încearcă să provoace haos și să submineze instituțiile. Totodată, el și-a exprimat sprijinul pentru forțele de ordine, pe care le-a descris drept garante ale dreptului la manifestație.

Premierul Sébastien Lecornu a transmis, la rândul său, sprijinul Guvernului pentru forțele de ordine, afirmând că acestea s-au confruntat cu „o violență de o extremă intensitate” în timpul manifestațiilor din 17 octombrie.

Lecornu a avertizat, de asemenea, împotriva tentativelor de a transforma violențele într-un instrument politic înaintea alegerilor prezidențiale din 2027. „Nu ne vom lăsa intimidați” și „nimeni nu-și va impune agenda politică prin violență”, a declarat premierul, într-o aluzie la partidul de stânga radicală Franța Nesupusă (LFI) și la liderul acestuia, Jean-Luc Mélenchon.

Proteste legate de creșterea costului vieții au avut loc sâmbătă și în Belgia, la Bruxelles și Liège, unde sute de persoane s-au alăturat mobilizării. La Bruxelles, poliția a folosit gaze lacrimogene în apropierea Bursei, în centrul orașului, pentru a dispersa grupuri de tineri care aruncau cu obiecte. Circa zece persoane au fost arestate pentru tulburarea ordinii publice.

Ministrul belgian de Interne, Bernard Quintin, a condamnat violențele, pe care le-a descris drept „violență pur și simplu, organizată și repetată pentru a ne destabiliza societatea”.


 
Ultimele Știri
/ Acum 3 zile

Două drone aeriene doborâte de piloții militari români deasupra Mării Negre

/ Acum 3 zile

Incident grav la o bază militară din Canada: mai mulți morți și răniți, după izbucnirea unui incendiu

/ Acum 4 zile

Rusia a atacat cu rachete Zaporojie și Krivoi Rog: cinci persoane au fost rănite, inclusiv un copil

/ Acum 4 zile

România: Dronă din spațiul aerian al Ucrainei, detectată spre frontiera cu România

/ Acum 5 zile

ARMENPRESS: Armenia își demonstrează potențialul prin organizarea COP17, afirmă un oficial FAO

/ Acum 5 zile

Ucraina a dezvoltat o dronă capabilă să evacueze militari răniți din cele mai periculoase zone ale frontului

/ Acum 5 zile

UE promite să continue sprijinul militar și financiar pentru Ucraina și pregătește un nou pachet de sancțiuni împotriva Rusiei

/ Acum 5 zile

Ucraina a rămas fără rachete americane Patriot

/ Acum 5 zile

VIDEO // FAO avertizează că 645 de milioane de oameni se confruntă cu foametea și cere extinderea accesului la inovații agricole

/ Acum 5 zile

VIDEO // Tesla a prezentat un prototip al sportcarului Roadster care poate executa rotații în aer

/ Acum 5 zile

Ordinul de limitare a serviciului Starshield pentru Ucraina a venit din interiorul Casei Albe

/ Acum 6 zile

Secretarul general al NATO a discutat cu președintele României și cu premierul Bulgariei despre securitatea la Marea Neagră

/ Acum 6 zile

ARMENPRESS: Guterres laudă conducerea și diplomația Armeniei pentru organizarea COP17

/ Acum 6 zile

Ucraina susține că a distrus șase bombardiere Su-34M pe un aerodrom din regiunea Voronej