SUA: Camera Reprezentanților a aprobat un pachet de ajutor pentru Ucraina
Camera Reprezentanților a Congresului american a aprobat joi un pachet de ajutor pentru Ucraina și sancțiuni contra Rusiei și a reafirmat angajamentul Statelor Unite față de NATO, transmite MOLDPRES cu referire la Agerpres, Reuters și dpa.
Potrivit textului legislativ, SUA condamnă în cei mai duri termeni crimele de război comise de Rusia și cere Moscovei să-și retragă imediat și necondiționat toate forțele armate de pe teritoriul ucrainean, inclusiv din peninsula Crimeea și din regiunile Donețk și Lugansk.
De asemenea, negocierile trebuie să se bazeze pe suveranitatea Ucrainei și nu trebuie să fie dictate de Rusia.
Textul legislativ, care a fost introdus de congresmenii democrați, a fost adoptat cu 266 voturi „pentru” și 195 de voturi „împotrivă”, cu ajutorul al aproape 20 de voturi de la Partidul Republican.
Această măsură sporește presiunea asupra președintelui american Donald Trump, care a exprimat recent opinii extrem de critice față de NATO și nu a luat apărarea în mod clar Ucrainei, țară atacată de Rusia în februarie 2022.
Noul act normativ încă are nevoie de aprobarea Senatului american, după care va fi trimis spre promulgare președintelui Trump, care însă are drept de veto.
Votul îl pune pe Donald Trump într-o poziție delicată întrucât, dacă respinge textul, el se va plasa în opoziție cu numeroși membri ai Partidului Republican. Recent, republicanii s-au opus în mod deschis anumitor politici promovate de Casa Albă, cu numai câteva luni înaintea alegerilor de la jumătatea mandatului, prevăzute pentru luna noiembrie a acestui an.
Sute de superiahturi au blocat portul Monaco în timpul Marelui Premiu de Formula 1
UE pregătește noi sancțiuni împotriva Rusiei. Aproximativ 80 de persoane și companii ar putea fi incluse pe listă
Patru persoane au murit într-un atac rusesc în regiunea Harkov din Ucraina
ARMENPRESS: Observatorii IRI: Alegerile parlamentare din Armenia s-au desfășurat calm, corect și credibil
Ucraina anunță testarea cu succes a unor drone autonome pentru interceptarea aparatelor Shahed
Uniunea Europeană permite inspectarea navelor din „flota din umbră” a Rusiei în Marea Mediterană
Liderii europeni îl felicită pe Paşinian pentru victoria în alegerile legislative şi apropierea de UE
Ambasador iranian: Strâmtoarea Ormuz va fi deschisă, dar se vor percepe taxe de tranzit
Partidul premierului Nikol Pașinian a obținut majoritatea parlamentară în Armenia
Israelul anunță lovituri asupra unor obiective petroliere și militare din Iran, pe fondul escaladării tensiunilor
Parisul, Berlinul şi Londra susţin propunerea lui Zelenski privind un „dialog direct” între Ucraina şi Rusia
Irakul și Siria își închid spațiul aerian după tirurile de rachete iraniene asupra Israelului
Primele rezultate ale alegerilor din Armenia: partidul lui Pașinian conduce detașat cu 56% din voturi
Israelul anunță interceptarea unor rachete lansate din Iran, pentru prima dată după armistițiul din aprilie
BTA: Forțele Armate bulgare organizează exerciții menite să îmbunătățească interoperabilitatea
Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola: „Extinderea este cel mai puternic instrument geopolitic al nostru, iar Ucraina și R. Moldova își au locul în UE”
Țările UE au agreat deschiderea primului cluster de negocieri. Ursula von der Leyen: „Extinderea rămâne una dintre cele mai mari povești de succes ale UE”
Președinta Maia Sandu a avut o convorbire telefonică cu Președintele Consiliului European, António Costa
Statele UE au aprobat deschiderea primului cluster de negocieri. Cristina Gherasimov: „Această decizie confirmă recunoașterea progreselor înregistrate de țara noastră”
FOTO // Modernizarea barajului Costești–Stânca avansează. Proiectul urmează a fi finalizat până la sfârșitul anului
Noi oportunități de formare europeană pentru profesioniști. Ministrul Justiției a semnat acordul de aderare a R. Moldova la ERA
FOTO // Ministerul Energiei și PNUD consolidează parteneriatul strategic pentru modernizarea și transformarea sectorului energetic
Viceprim-ministrul pentru reintegrare Valeriu Chiveri în vizită de lucru în raionul Florești
Fenomenul fraudelor telefonice și online, în continuă creștere. IGP gestionează 754 de dosare de escrocherie
FOTO // Salvatorii au efectuat peste 30 de misiuni în urma ploilor înregistrate pe teritoriul țării
Președinta Maia Sandu a transmis condoleanțe după accidentul din Ungaria: „Instituțiile responsabile sunt în contact cu autoritățile maghiare și depun efort pentru a oferi asistența necesară”
Comisia de evaluare a procurorilor contestă hotărârea CSP privind promovarea lui Andrei Bălan
FOTO // Gimnaziul „Valeriu Bulicanu” din Boldurești a fost dotat cu echipamente educaționale moderne
Reuniunea Comitetului de Monitorizare al Programului Interreg NEXT Bazinul Mării Negre
VIDEO // Drumarii intervin în mai multe raioane după ploile abundente