UE respinge amenințarea SUA privind interzicerea exporturilor de motorină
Uniunea Europeană 'respinge total' amenințarea SUA că va interzice exporturile de motorină dacă Europa nu scoate mai mult din stocurile sale de combustibili, a declarat vineri Anna-Kaisa Itkonen, purtător de cuvânt al Comisiei Europene, transmite Reuters.
'O interdicție nu ar fi benefică nimănui. Ar submina încrederea noastră în Statele Unite ca partener sigur', a precizat Itkonen.
Următoarea reuniune a Grupului de coordonare în domeniul petrolului al UE este programată în 15 octombrie, dar ar putea avea loc mai devreme dacă va fi necesar, a anunțat purtătorul de cuvânt al Executivului comunitar.
Președintele american Donald Trump a declarat vineri că Europa a fost de acord să elibereze o cantitate masivă din stocurile de motorină, în condițiile în care prețul combustibilului a crescut semnificativ.
''Europa tocmai a acceptat să elibereze stocuri mari de motorină. Procesul va începe imediat'', a scris Trump pe rețeaua Truth Social.
Comisarul european pentru energie, Dan Jorgensen, a declarat vineri că blocul comunitar discută cu toți membrii Agenției Internaționale pentru Energie (IEA), nu doar cu Statele Unite, când este momentul pentru a scoate motorină din rezervele de urgență.
'Aceasta este una dintre oportunitățile pe care le avem, am folosit-o și înainte, și probabil o vom folosi din nou', a afirmat Jorgensen, pentru Euronews.
Joi, comisarul european pentru comerț, Maros Sefcovic, a anunțat că a discutat cu reprezentantul SUA pentru comerț, Jamieson Greer, despre deficitul de aprovizionare cu motorină și majorarea prețului, și a exprimat dorința Europei pentru o abordare coordonată în vederea reducerii prețurilor.
Sefcovic le-a spus jurnaliștilor, în marja reuniunii miniștrilor Comerțului din G20 (Milwaukee), că orice decizie de a restricționa exporturile de motorină ar fi neașteptată și ar avea efecte negative asupra performanței economice a Europei.
Reprezentantul SUA pentru comerț, Jamieson Greer, a declarat joi că a discutat cu unii omologi europeni despre necesitatea ca țările europene să scoată motorină de la rezervele lor de urgență.
Într-un interviu acordat Bloomberg, Greer a spus că unele țări europene 'stau pe rezerve de motorină, și părerea noastră ar fi că probabil ar trebui să elibereze o parte din acestea dacă simt că există o creștere bruscă a prețurilor în Europa. Prețul este mai ridicat în Europa'.
Un raport publicat joi de Reuters arată că Administrația Trump a cerut Germaniei și Franței să scoată motorină de la rezervele lor de urgență, pentru a contribui la calmarea prețurilor globale ale combustibililor, avertizând că, în caz contrar, ar putea impune o interdicție privind exporturile americane de motorină.
Întrebat de acest raport, Greer a admis că a avut astfel de discuții cu omologul său francez în Milwaukee.
'Am vorbit cu omologul meu francez. O conversație foarte bună. Nici el, nici eu, nu suntem miniștrii Energiei, dar suntem miniștri ai Comerțului, așa că l-am anunțat că aceasta este o idee pe care o avem în SUA. Ne-ar plăcea să avem un răspuns colaborativ la această problemă. Asta este ceea ce ne-am dori să se întâmple', a afirmat Greer.
Informațiile vin în contextul în care președintele SUA, Donald Trump, analizează o posibilă interzicere a exporturilor de motorină pentru a reduce prețurile în SUA, înainte de alegerile din noiembrie.
Secretarul american pentru Energie, Chris Wright, a declarat miercuri presei că Administrația SUA se așteaptă ca Europa să anunțe în curând noi livrări de motorină. 'Am pierdut o parte din exporturile de motorină din Orientul Mijlociu, deși lucrăm la reluarea acestora, și am pierdut exporturile de motorină din China. Așadar, există numeroase întreruperi', a spus Chris Wright.
Un oficial de la Palatul Elysee a declarat că președintele francez Emmanuel Macron și Trump nu au discutat despre această problemă în timpul întâlnirii lor de săptămâna trecută, desfășurată în marja Adunării Generale a ONU de la New York. Totuși, oficialul a declarat că Macron va convoca o videoconferință a liderilor din țările G7 pentru a aborda problema creșterii prețurilor la combustibili și a disponibilității globale a produselor rafinate, inclusiv coordonarea eliberării unor rezerve, în colaborare cu Agenția Internațională pentru Energie.
Europa a devenit tot mai dependentă de combustibilul din SUA după interzicerea importurilor din Rusia, ca urmare a invaziei din Ucraina, și după ce conflictul americano-israelian cu Iranul a perturbat livrările din Orientul Mijlociu.
Rusia a atacat centre de date și infrastructuri energetice și portuare din Ucraina
Armata SUA s-a retras complet din Irak
Operațiunea „Vivaldi”: Ucraina anunță eliberarea mai multor localități și capturarea a peste 250 de militari ruși
Petrolul Brent se scumpește cu peste 3% după respingerea planului de pace propus de Iran
Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a demisionat
Cel puțin cinci persoane și-au pierdut viața în urma atacurilor rusești în Ucraina
UE avertizează asupra unei crize a prețurilor la energie și cere statelor să ia în calcul reducerea consumului
Atacuri armate în Africa de Sud: 27 de persoane și-au pierdut viața la Cape Town și Johannesburg
Donald Trump respinge propunerea Iranului de redeschidere a strâmtorii Ormuz
Premierul desemnat Siegfried Mureșan anunță echipa propusă pentru viitorul Guvern al României
După ani de negocieri, Uniunea Europeană deblochează ajutoarele pentru Kiev
ARMENPRESS // Comisarul european Marta Kos promovează produsele armenești după adoptarea măsurilor de liberalizare comercială
Atac masiv asupra Ucrainei: trei oameni au murit
Iranul propune SUA redeschiderea Strâmtorii Ormuz peste o săptămână, în schimbul îndeplinirii unor condiții
Statele G7 eliberează 100 de milioane de barili de motorină şi petrol din rezervele de urgență pentru a stabiliza piața energetică
GALERIE FOTO // Ziua Națională a Vinului la 25 de ani. Sărbătoarea vinului moldovenesc, în fotografii din arhiva MOLDPRES
Slovacia salută finanțarea UE pentru consolidarea apărării flancului estic și este interesată de proiecte antidrone
Traficul rutier din centrul Chișinăului va fi restricționat în perioada Sărbătorii Naționale a Vinului
Ministerul Finanțelor și Comisia Europeană examinează reformele fiscale din Moldova și consolidarea finanțelor publice
Cod Galben de înghețuri în acest sfârşit de săptămână. Fermierii, îndemnați să-și protejeze culturile
UE respinge amenințarea SUA privind interzicerea exporturilor de motorină
FOTO // Republica Moldova elaborează un plan pentru alinierea managementului apei la cerințele UE
Alerta cu bombă la Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău, infirmată. Activitatea aeroportului a fost reluată
ANI a constatat încălcări ale regimului conflictelor de interese și incompatibilităților la un șef de direcție din CMC
Polițiștii moldoveni vor fi instruiți în Turcia la capitolul tehnici moderne de criminalistică
Prim-ministrul Vasile Tofan va efectua o vizită de lucru la Bruxelles
Cooperarea internațională şi provocările electorale, în centrul discuțiilor dintre CEC și Comunitatea Democrațiilor
Măsurarea performanței și monitorizarea priorităților guvernamentale, discutate la Guvern
Trei consuli onorifici ai Republicii Moldova au primit medalia „Meritul Diplomatic”
Unitățile de procesare a alimentelor de origine animală vor fi modernizate în cadrul unui program național