INTERVIU MOLDPRES // Ion Pînzari, director ADR Centru: „Dezvoltarea regională nu înseamnă doar proiecte, ci şi schimbări vizibile în viața oamenilor”
Anul 2025 a fost unul intens pentru Regiunea de Dezvoltare Centru, marcat de investiții importante în infrastructură, servicii publice și proiecte urbane. Despre rezultatele obținute, provocări și prioritățile pentru anul 2026, directorul Agenției de Dezvoltare Regională (ADR) Centru, Ion Pînzari, a vorbit într-un interviu acordat pentru MOLDPRES.
MOLDPRES: Domnule Pînzari, cum a fost anul 2025 pentru ADR Centru și pentru Regiunea de Dezvoltare Centru?
Ion Pînzari: A fost un an cu rezultate concrete și vizibile. Pentru noi, dezvoltarea regională înseamnă, înainte de toate, oameni și calitatea vieții lor. În 2025 am continuat implementarea Planului de acțiuni al instituției și a proiectelor incluse în Documentul Unic de Program, iar prin dialog constant cu autoritățile locale și comunitățile am încercat să adaptăm intervențiile la necesitățile reale din teritoriu.
În total, am gestionat 47 de proiecte regionale, iar volumul lucrărilor executate a depășit 211 milioane de lei. Aceste investiții au fost realizate cu sprijinul Guvernului Republicii Moldova și al partenerilor internaționali și au vizat în special infrastructura și serviciile publice esențiale.
MOLDPRES: Una dintre cele mai discutate probleme în regiuni este accesul la apă potabilă. Ce a reușit ADR Centru în acest domeniu?
Ion Pînzari: Accesul la apă potabilă rămâne o prioritate majoră. În 2025 am accelerat lucrările la apeductele magistrale din raioanele Ialoveni, Ungheni, Nisporeni și Hâncești. A fost construită o stație nouă de pompare și peste 33,5 km de apeduct.
Un proiect strategic este apeductul magistral Chișinău–Strășeni–Călărași, care va asigura apă potabilă pentru zeci de mii de locuitori. Au fost deschise 12 șantiere și s-au montat aproximativ 15 km de conducte, fiind executate lucrări și la stația principală de pompare și la rezervoare. Este o investiție esențială pentru sănătatea populației și pentru dezvoltarea economică a localităților.
MOLDPRES: Ce rezultate au fost obținute în revitalizarea orașelor?
Ion Pînzari: Revitalizarea urbană a fost una dintre cele mai vizibile componente. În municipiul Ungheni și orașul Ialoveni am modernizat căile de acces și am creat locuri de parcare, inclusiv pentru persoanele cu dizabilități.
La Rezina au fost reabilitate scările de acces spre râul Nistru, în Criuleni și Călărași au apărut parcuri moderne, iar la Hâncești lucrările de curățare a albiei râului Cogâlnic și amenajarea zonei adiacente sunt aproape finalizate. O zonă neglijată se transformă într-un spațiu sigur și atractiv pentru comunitate.
MOLDPRES: Ați investit și în sport și mobilitate urbană?
Ion Pînzari: Da. Continuă construcția complexelor sportive din Șoldănești și Telenești, care vor oferi condiții moderne pentru activități sportive și vor promova un stil de viață sănătos.În același timp, am susținut mobilitatea urbană prin achiziționarea a 18 autobuze – 14 de capacitate mică și 4 de capacitate medie – pentru locuitorii municipiului Ungheni.
MOLDPRES: Cum a fost asigurată finanțarea acestor proiecte?
Ion Pînzari: Am avut o structură financiară solidă. Din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală au fost alocate 112,5 milioane lei, beneficiarii au contribuit cu 20,27 milioane lei, iar partenerii externi, în special Banca Germană de Dezvoltare KfW, au oferit 77,85 milioane lei.
La sfârșitul anului am semnat contracte de finanțare pentru majoritatea celor 34 de proiecte aprobate în cadrul apelului 2024, incluse în Documentul Unic de Program 2025–2027. Acestea vor viza infrastructura, serviciile de apă și canalizare, dezvoltarea urbană și valorificarea turismului regional.
MOLDPRES: Ce rol are cooperarea internațională în activitatea ADR Centru?
Ion Pînzari: Este esențială. Împreună cu parteneri din România am depus proiectul „Sprijinul CEI pentru depășirea frontierelor”, orientat spre integrarea europeană prin schimb de know-how.De asemenea, a devenit operațional Oficiul Antenă al Secretariatului Comun pentru Programul Interreg NEXT România–Republica Moldova, ceea ce ne permite să sprijinim mai eficient beneficiarii și proiectele finanțate din fonduri europene.
În paralel, am consolidat monitorizarea și evaluarea proiectelor. Am introdus instrumente moderne de colectare a datelor, astfel încât să măsurăm clar impactul investițiilor asupra cetățenilor.
MOLDPRES: Care sunt prioritățile pentru anul 2026?
Ion Pînzari: Vom continua investițiile strategice în infrastructură și vom lansa proiecte noi finanțate de Guvernul German, inclusiv Programul Deschis de Dezvoltare Urbană. Ne propunem să consolidăm capacitățile instituționale prin digitalizare, instruirea personalului și evaluarea impactului intervențiilor.
În relația cu autoritățile publice locale vrem să fim un partener strategic real — să oferim consultanță și soluții, nu doar finanțare. Cooperarea cu partenerii naționali și internaționali va rămâne o prioritate pentru a crește atractivitatea Regiunii Centru.
MOLDPRES: Care este mesajul dumneavoastră pentru locuitorii regiunii?
Ion Pînzari: Dezvoltarea regională nu este un concept abstract. Ea înseamnă drumuri mai bune, apă la robinet, transport public, spații urbane amenajate și oportunități pentru comunități. Toate investițiile pe care le realizăm au un singur scop — o viață mai bună pentru oameni. Acesta rămâne obiectivul nostru principal și pentru anii următori.
INTERVIU MOLDPRES // Daniel David, rectorul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca: „Dacă cineva îți răstoarnă istoria și identitatea națională, înseamnă că nu ai suficiente cunoștințe”
INTERVIU MOLDPRES // Nicolae Hristov, directorul ADR Sud: „Nu construim doar infrastructură, ci condiții de viață mai bune, un trai mai ușor pentru mii de locuitori”
INTERVIU MOLDPRES // Ambasadorul Lituaniei, Tadas Valionis, despre perspectiva aderării Republicii Moldova la UE: „Dacă faci lucrurile să devină reale, ele vor deveni realizabile”
INTERVIU MOLDPRES // Ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță: „Ne propunem modernizarea sistemului financiar, în beneficiul mediului de afaceri și al cetățenilor”
INTERVIU MOLDPRES // Eugenia Bejan: „Lectura este cheia prin care copiii înțeleg lumea”
INTERVIU MOLDPRES // Ambasadorul Statului Qatar în Republica Moldova, Dr. Turki bin Abdullah Zaid Al-Mahmoud: „Lucrăm la îmbunătățirea modalităților de atragere a investitorilor qatarezi pe piața moldovenească”
INTERVIU MOLDPRES // Maria Prisacari, directorul ADR Nord: „Parteneriatele internaționale și locale ne ajută să realizăm transformări concrete”
INTERVIU MOLDPRES // Președintele CCI, Sergiu Harea: „Să folosim oportunitățile pe care ni le oferă procesul de integrare europeană pentru a atrage investiții și a deveni competitivi”
Interviu MOLDPRES // Ministra de Interne, Daniella Misail-Nichitin: „MAI aplică standarde europene în domeniul securității și este pregătit să avanseze în procesul de aderare la UE”
INTERVIU MOLDPRES // Ministrul Energiei, Dorin Junghietu: „Interesul primordial este ca cetățenii să aibă energie sigură şi la prețuri accesibile”
INTERVIU MOLDPRES // Ministra Natalia Plugaru: „Îmi doresc ca, în anul 2026, reformele pe care le realizează MMPS să fie resimțite de oameni, în viața de zi cu zi”
INTERVIU MOLDPRES // Ministrul Justiției, Vladislav Cojuhari, anunță reforme pentru aplicarea jurisprudenței UE: „În 2026 vom fi implicați plenar în procesul de aliniere la acquis-ul comunitar”
INTERVIU MOLDPRES // Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi: „Războiul Federației Ruse în Ucraina a accentuat vulnerabilitatea sectorului de apărare și necesitatea construirii unei armate puternice, pregătite și reziliente la provocările actuale”
INTERVIU MOLDPRES // Vicepremierul Vladimir Bolea: „Îmi doresc o Moldovă în care un copil din orice sat să aibă aceleași șanse ca un copil din capitală”
Moldova și Bavaria își consolidează cooperarea economică
Criza migranților din Ceuta: mai multe țări europene cer excluderea Spaniei din spațiul Schengen
VIDEO // Deversările din lacul Novodnistrovsk vor fi reduse în următoarele două săptămâni din cauza secetei
Energocom a emis facturile pentru consumul de gaze în luna iunie
VIDEO // Secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu: 85 la sută dintre primării au inițiat amalgamarea voluntară. Urmează etapa proiectelor de dezvoltare
Cod galben de pericol de incendiu în Republica Moldova până pe 7 august
VIDEO // Republica Moldova și landul Bavaria vor crea o comisie interguvernamentală pentru cooperare economică
Guvernul propune măsuri țintite pentru a opri practicile de remunerare exagerată
Doi ani de la lansarea MIA Plăți Instant: peste 31 de milioane de tranzacții procesare, cu o valoare cumulată de circa 28,5 de miliarde de lei
IGSU: Tânărul dispărut la scăldat pe plaja din orașul Vadul lui Vodă a fost găsit decedat
Președinta Maia Sandu despre amalgamarea voluntară: „Vine cu resurse importante pentru proiecte locale”
VIDEO // Premierul Vasile Tofan anunță rezultatele analizei preliminare a „salariilor nesimțite” și principalele soluții propuse de Guvern
Premierul Bavariei promite sprijin pentru Moldova pe calea europeană: „Republica Moldova trebuie să aibă un loc în Uniunea Europeană”
FOTO // Patrimoniul și tradițiile Moldovei, prin ochii elevilor Școlii de Arte Plastice din Ungheni. Peste 30 de picturi inspirate de plaiul natal, expuse la Parlament
Aproape 50.000 de migranți au intrat într-o singură zi în enclava spaniolă Ceuta. Italia evocă suspendarea Schengen cu Spania
Un bărbat a primit cinci ani de închisoare cu suspendare pentru trafic de influență, după ce ar fi promis soluții favorabile în dosare penale contra sumei de 50 mii de euro