Reguli noi pentru cumpărăturile online din străinătate. Ce se schimbă de la 1 noiembrie
Comercianții străini care vând online produse persoanelor fizice din Republica Moldova vor putea aplica, începând cu 1 noiembrie 2026, un regim special de TVA pentru coletele cu valoarea de până la 150 de euro. Noile prevederi stabilesc modul în care aceștia trebuie să gestioneze obligațiile fiscale pentru mărfurile importate, fără a schimba procedura de comandă pentru cumpărători, comunică MOLDPRES.
Regimul special, prevăzut la articolul 118³ din Codul fiscal, se aplică produselor vândute prin platforme internaționale de comerț electronic și expediate prin trimiteri poștale către persoane fizice care nu desfășoară activitate de întreprinzător. Produsele supuse accizelor sunt exceptate.
Potrivit Serviciului Fiscal de Stat, pentru a utiliza acest mecanism, comercianții din străinătate trebuie să desemneze un intermediar înregistrat în Republica Moldova. Acesta îi va reprezenta în relația cu autoritățile fiscale și va îndeplini obligațiile prevăzute de legislație în numele și pe contul comerciantului.
Pentru cumpărători, schimbarea vizează în primul rând modul în care este gestionată plata TVA pentru produsele comandate. Noile reguli nu înseamnă automat că toate comenzile vor deveni mai scumpe sau că vor fi aplicate taxe suplimentare la fiecare colet. Eventualele modificări ale prețurilor vor depinde de modul în care comercianții vor aplica regimul.
Serviciul Fiscal de Stat precizează că o entitate din Republica Moldova poate reprezenta mai mulți comercianți străini, însă va primi un cod individual de înregistrare în scopuri de TVA pentru fiecare dintre aceștia.
Înregistrarea în regimul special, modificarea datelor și anularea înregistrării se vor efectua exclusiv online, prin sistemul informațional „e-Cerere”, disponibil în Cabinetul personal al contribuabilului, pe pagina oficială a Serviciului Fiscal de Stat.
Autoritatea fiscală a pus la dispoziția intermediarilor și un ghid video care explică pas cu pas procedurile de înregistrare și administrare a regimului.
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, cere sprijin financiar suplimentar din partea UE pentru protejarea consumatorilor vulnerabili în această iarnă
VIDEO // Moldova Trade Forum 2026: companiile moldovenești, încurajate să se integreze în lanțurile valorice europene
Licențierea importurilor de cereale și oleaginoase, prelungită. Măsura intră în vigoare la 1 noiembrie
CONSTRUIM MOLDOVA // Vicepremierul Vladimir Bolea: „Peste 95% dintre localitățile țării urmează să aibă acces la apă la robinet până în 2030”
Stația Electrică Chișinău, în etapa verificărilor înainte de punerea sub tensiune
Guvernul a alocat peste 433 de milioane de lei pentru plata salariilor în instituțiile bugetare locale
CONSTRUIM MOLDOVA // Pistă și terminal nou la Aeroportul Chișinău. Vicepremierul Vladimir Bolea: „Este nevoie de extinderea acestuia”
CONSTRUIM MOLDOVA // Vicepremierul Vladimir Bolea: „Autostrada Ungheni–Chișinău va plasa Republica Moldova pe harta Uniunii Europene”
CONSTRUIM MOLDOVA // Agricultura va fi bazată pe știință și soluții inteligente. Ministrul Eugeniu Osmochescu anunță 750 de proiecte
CONSTRUIM MOLDOVA // Premierul Vasile Tofan a prezentat proiectele strategice finanțate prin Planul de Creștere al Republicii Moldova: „O țară europeană nu se declară, o țară europeană se construiește”
LIVE // „Construim Moldova”: Guvernul prezintă proiectele strategice de investiții din Planul de Creștere
DOC // Modificările operate la Legea horticulturii au fost publicate în Monitorul Oficial
Cinci blocuri mici din Edineț, Hâncești și Ceadîr-Lunga pot beneficia de renovare energetică
Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Claudiu Năsui, anunță o reformă amplă a întreprinderilor de stat
O altă dronă a survolat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova, în zona de nord a țării
O dronă a survolat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova. Traficul aerian, restricționat temporar în nordul țării
Agricultorii cu datorii la contribuțiile sociale vor plăti penalități din 1 noiembrie. CNAS explică termenele de achitare
CEC a suspendat temporar depunerea online a contestațiilor electorale
Un șofer de 65 de ani a murit într-un accident rutier produs la Pîrlița, Ungheni
BTA: Bugetul Bulgariei pentru 2027 va include măsuri de susținere a creșterii economice
Cetățenii pot solicita clarificări privind datele personale după atacul cibernetic asupra serviciilor guvernamentale
Alegătorii vor putea vota duminică doar cu acte de identitate în format fizic
INTERVIU MOLDPRES // Petru Hadârcă: „Teatrul are menirea să promoveze valorile democratice, europene, valorile unei lumi libere. Teatrul este un pilon în educarea societății”
Rusia a atacat infrastructura energetică și feroviară din Ucraina. Peste 280.000 de familii au rămas fără electricitate
Asociațiile de proprietari pot obține granturi de până la 70% pentru reabilitarea energetică a blocurilor
The Economist: Pierderile armatei ruse în războiul din Ucraina ar putea ajunge la 2,1 milioane de militari
Forțele de ordine au fost mobilizate în Franța și Germania. Zeci de mii de tineri sunt așteptați să iasă în stradă
Teatrul Național „Mihai Eminescu”, pe scenele Europei: patru festivaluri internaționale și un nou spectacol despre jurnalismul de investigație
Obligații vamale suplimentare de peste 2,4 milioane de lei, depistate în urma controalelor
Din 1 noiembrie, șoferii sunt obligați să circule cu faza scurtă a farurilor și pe timp de zi