ro

 

Oficial
18 Iulie, 2026 / 08:13
/ Acum 2 zile

Întrevederea viceprim-ministrului pentru reintegrare cu ambasadoarea Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord

Guvernul Republicii Moldova
gov.md

La 14 iulie 2026, viceprim-ministrul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, a avut o întrevedere cu ambasadoarea Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Fern Horine.

În cadrul discuțiilor, au fost trecute în revistă evoluțiile recente în procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană, precum și acțiunile întreprinse de autoritățile Republicii Moldova pentru promovarea politicilor de reintegrarea țării.

De asemenea, au fost abordate proiectele de asistență realizate cu sprijin britanic, menite să contribuie la consolidarea încrederii între comunitățile de pe ambele maluri ale Nistrului și la dezvoltarea durabilă a acestora.

Viceprim-ministrul a reiterat aprecierea pentru sprijinul constant oferit în promovarea suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova.

-


 
Ultimele Știri
/ Acum 3 zile

Președintele Parlamentului s-a întâlnit cu șeful Oficiului Consiliului Europei la Chișinău, Falk Lange, care își încheie mandatul în Republica Moldova

/ Acum 3 zile

Secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, la Forumul Politic la Nivel Înalt al ONU: „Dezvoltarea durabilă este o alegere strategică pentru Republica Moldova”

/ Acum 4 zile

Maia Sandu, la reuniunea Coaliției de Voință: „Securitatea Ucrainei este securitatea Moldovei”

/ Acum 4 zile

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut o întrevedere de rămas-bun cu directorul Biroului de Cooperare al Elveției, Guido Beltrani

/ Acum 4 zile

Prim-ministrul interimar Eugeniu Osmochescu conduce delegația Republicii Moldova la cea de-a treia Conferință Interguvernamentală Republica Moldova – Uniunea Europeană 

/ Acum 5 zile

Președinta Maia Sandu participă la reuniunea Coaliției de Voință de la Paris

/ Acum 6 zile

Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene și ale G7 acreditați în Republica Moldova

/ Acum 6 zile

Președinta Maia Sandu l-a desemnat pe Vasile Tofan drept candidat la funcția de Prim-ministru

/ Acum 7 zile

În atenția mass-media! Șefa statului va susține un briefing de presă mâine, 11 iulie

/ Acum 7 zile

Bootcamp-ul Programului comun de stagii al Uniunii Europene și al Guvernului Republicii Moldova

/ Acum 7 zile

Întrevederea secretarului de stat al Guvernului pentru reintegrare cu ambasadoarea Republicii Croația

/ Acum 7 zile

Participarea vicepremierului pentru reintegrare la o masă rotundă dedicată procesului de reglementare a conflictului transnistrean, organizată la Vilnius

/ Acum 7 zile

Republica Moldova a realizat peste 90% din măsurile de reformă, planificate pentru prima jumătate a anului 2026. Rezultatele urmează să fie validate de Comisia Europeană

/ Acum 7 zile

Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere cu Falk Lange, șeful Oficiului Consiliului Europei la Chișinău