ro

 

Oficial
17 Iulie, 2026 / 03:49
/ Acum 6 zile

Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere cu Falk Lange, șeful Oficiului Consiliului Europei la Chișinău

Președinția Republicii Moldova
presedinte.md

Președinta Maia Sandu s-a întâlnit astăzi cu Falk Lange, șeful Oficiului Consiliului Europei la Chișinău, al cărui mandat se încheie la 1 august 2026.

Șefa statului i-a mulțumit lui Falk Lange pentru contribuția adusă la consolidarea parteneriatului dintre Republica Moldova și Consiliul Europei și pentru sprijinul acordat agendei de reforme a țării noastre, în special în domeniul justiției, al luptei împotriva corupției și a spălării banilor, precum și în alinierea legislației naționale la standardele europene. Președinta a evidențiat, în acest context, rolul important al expertizei Comisiei de la Veneția și al recomandărilor Grupului de State împotriva Corupției (GRECO) în avansarea reformei justiției și a politicilor anticorupție.

Șefa statului a apreciat cooperarea pe durata Președinției Republicii Moldova a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, încheiată în luna mai cu rezultate importante pentru întreaga Europă. Printre acestea se numără acordul privind Comitetul de Management al Tribunalului Special pentru crima de agresiune împotriva Ucrainei și lansarea negocierilor asupra unui instrument juridic de combatere a manipulării informaționale străine. Tot în cadrul Președinției a fost adoptată și Declarația de la Chișinău privind drepturile sociale.

Interlocutorii au discutat și despre implementarea Planului de Acțiuni al Consiliului Europei pentru Republica Moldova 2025–2028, care reunește programele de cooperare prin care organizația sprijină reformele din justiție, lupta împotriva corupției și protecția drepturilor omului în Republica Moldova. Președinta Maia Sandu a reconfirmat angajamentul țării noastre de a continua strânsa colaborare cu Consiliul Europei.

 

 
Ultimele Știri
/ Acum 3 zile

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut o întrevedere de rămas-bun cu directorul Biroului de Cooperare al Elveției, Guido Beltrani

/ Acum 3 zile

Prim-ministrul interimar Eugeniu Osmochescu conduce delegația Republicii Moldova la cea de-a treia Conferință Interguvernamentală Republica Moldova – Uniunea Europeană 

/ Acum 3 zile

Președinta Maia Sandu participă la reuniunea Coaliției de Voință de la Paris

/ Acum 5 zile

Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene și ale G7 acreditați în Republica Moldova

/ Acum 5 zile

Președinta Maia Sandu l-a desemnat pe Vasile Tofan drept candidat la funcția de Prim-ministru

/ Acum 6 zile

În atenția mass-media! Șefa statului va susține un briefing de presă mâine, 11 iulie

/ Acum 6 zile

Bootcamp-ul Programului comun de stagii al Uniunii Europene și al Guvernului Republicii Moldova

/ Acum 6 zile

Întrevederea secretarului de stat al Guvernului pentru reintegrare cu ambasadoarea Republicii Croația

/ Acum 6 zile

Participarea vicepremierului pentru reintegrare la o masă rotundă dedicată procesului de reglementare a conflictului transnistrean, organizată la Vilnius

/ Acum 6 zile

Republica Moldova a realizat peste 90% din măsurile de reformă, planificate pentru prima jumătate a anului 2026. Rezultatele urmează să fie validate de Comisia Europeană

/ Acum 6 zile

Dinamica înmatriculării cu plăci de model național și neutre a autovehiculelor din regiunea transnistreană

/ Acum 7 zile

Vizita de lucru a secretarului de stat al Guvernului pentru reintegrare, Roman Roșca, în localitățile Copanca și Grădinița din raionul Căușeni

/ Acum 7 zile

Întrevederi bilaterale cu oficiali lituanieni în marja vizitei de lucru a viceprim-ministrului pentru reintegrare la Vilnius

/ Acum 7 zile

Discuții cu reprezentanții Consiliului Norvegian pentru Refugiați privind activitățile desfășurate în Republica Moldova