Maia Sandu a avut o convorbire telefonică cu prim-ministrul Ungariei, Péter Magyar
Președinta Maia Sandu a avut astăzi o convorbire telefonică cu prim-ministrul Ungariei, Péter Magyar. Cei doi au discutat despre relația bilaterală, inclusiv legăturile economice, despre parcursul european al Republicii Moldova și despre securitatea regională.
Șefa statului a reafirmat interesul Republicii Moldova de a dezvolta parteneriatul strategic cu Ungaria, inițiat în 2020. Au fost discutate și oportunitățile de extindere a schimburilor comerciale și a investițiilor.
În ceea ce privește aderarea la Uniunea Europeană, Președinta a mulțumit Ungariei pentru sprijinul acordat parcursului european al țării noastre și a reiterat angajamentul pentru reforme, modernizarea statului și alinierea la standardele europene.
Discuția a vizat și situația de securitate din regiune, afectată de războiul Rusiei împotriva Ucrainei. Cei doi au agreat să continue dialogul la nivel înalt.
Guvernul a aprobat planul de măsuri pentru pregătirea sezonului de încălzire 2026–2027
Președinta Maia Sandu participă la funeraliile de stat ale Regelui Harald al V-lea al Norvegiei
Consolidarea transparenței în domeniul achizițiilor publice - noi măsuri aprobate de Guvern
Guvernul simplifică autorizarea proiectelor de energie regenerabilă și introduce noi reguli pentru piața biocarburanților
Prim-ministrul Vasile Tofan a discutat cu comisara europeană Marta Kos despre următorii pași în procesul de aderare a Republicii Moldova la UE
Președinta Maia Sandu participă la funeraliile de stat ale Regelui Harald al V-lea al Norvegiei
Consolidarea cooperării economice și atragerea investițiilor, discutate de Prim-ministrul Vasile Tofan și Ambasadoarea Franței, Dominique Waag
Premierul Vasile Tofan, în dialog cu noul Șef al Misiunii OSCE în Republica Moldova
Politica fiscală și vamală pentru anul 2027, aprobată de Guvern
Prim-ministrul Vasile Tofan a discutat cu Premierul Republicii Slovace, Robert Fico
Noi ambasadori, inclusiv din state membre ale UE, și-au prezentat scrisorile de acreditare Președintei Maia Sandu
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut o întrevedere cu noul șef al Misiunii OSCE în Moldova, Christopher W. Smith
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, întrevedere cu noul director al Biroului de Cooperare al Elveției: Sprijin pentru consolidarea democrației parlamentare
În timp ce Tiraspolul declară loialitate față de Rusia, economia regiunii depinde în mare măsură de accesul la piața europeană
UE și Ucraina își unesc eforturile pentru dezvoltarea unei noi generații de drone
Controlul la trei puncte de frontieră moldo-ucrainene va fi organizat temporar doar pe teritoriul Republicii Moldova
Republica Moldova și Austria își extind cooperarea în agricultură
Fermierii pot depune cereri pentru două noi măsuri de sprijin financiar
Construcțiile neautorizate nu vor mai putea fi înregistrate în cadastru. MIDR propune reguli mai stricte
FOTO // Preşedinta Maia Sandu s-a întâlnit cu rugbiștii moldoveni care au obținut performanțe europene
Alegerile locale noi în șapte localități. CEC a constituit consiliile electorale de circumscripție
Sprijinul UE pentru avansarea reformelor în procesul de integrare europeană, reconfirmat la Chișinău de Comisara Hadja Lahbib: „Puteți miza pe noi la fiecare pas”
Mark Rutte: NATO rămâne alături de SUA, la 25 de ani de la atentatele din 11 septembrie
Republica Moldova, solidară cu SUA. Victimele atentatelor teroriste din 11 septembrie 2001, comemorate la Chișinău
Atac cibernetic asupra unor resurse guvernamentale din Moldova. Autorităţile lucrează la restabilirea accesului
Ministerul Mediului anunţă prețurile la lemnul de foc și explică ce trebuie să verifice cumpărătorii
Comisia Europeană a aprobat o nouă tranșă a împrumutului pentru Ucraina, inclusiv pentru achiziția de rachete Patriot
VIDEO // Sistem de semaforizare inteligentă, inaugurat la Drochia pentru sporirea siguranței rutiere
Șapte localități vor avea alegeri locale noi pe 1 noiembrie. CEC a constituit consiliile electorale
Prim-ministrul Vasile Tofan a discutat cu omologul său ungar, Péter Magyar