Peste 1 miliard de euro în noi parteneriate investiționale și finanțări anunțate pentru Republica Moldova
Peste 1 miliard de euro sub formă de parteneriate investiționale, instrumente de finanțare și noi proiecte de investiții au fost anunțate astăzi în cadrul EU-Moldova Investment Conference, desfășurată la Chișinău.
Evenimentul a reprezentat un pas important în procesul de integrare economică a Republicii Moldova în Uniunea Europeană și a reunit oficiali de rang înalt din Republica Moldova și Uniunea Europeană, instituții financiare internaționale, investitori, lideri de afaceri și reprezentanți ai sectorului privat. Discuțiile s-au concentrat pe noi oportunități de investiții, finanțare și dezvoltare a afacerilor.
Conferința a fost organizată în comun de Guvernul Republicii Moldova și Comisia Europeană, cu sprijinul Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării și al Agenției de Investiții. Evenimentul a avut loc la un an de la lansarea Planului de Creștere al Uniunii Europene pentru Republica Moldova, un pachet de investiții de până la 1,9 miliarde de euro pentru perioada 2025-2027.
EU-Moldova Investment Conference a fost deschisă de Maia Sandu, Președinta Republicii Moldova, Marta Kos, Comisara Europeană pentru Extindere, și Alexandru Munteanu, Prim-ministrul Republicii Moldova. Prezența acestora a conturat direcția strategică a evenimentului, axată pe progresul reformelor, potențialul investițional al Republicii Moldova și conectarea mai puternică a economiei naționale la economia europeană.
În discursul său de deschidere, Președinta Maia Sandu a subliniat angajamentul Republicii Moldova de a construi o economie mai predictibilă, mai transparentă și mai competitivă, ancorată în parcursul european al țării și orientată spre rezultate concrete pentru cetățeni, companii și investitori.
„Când investiți în Moldova, investiți într-o țară al cărei viitor este ancorat în Europa — în reguli care devin reguli europene: reguli privind concurența, tratamentul echitabil și protecția pe care o așteaptă orice investitor serios. Pe măsură ce ne aliniem legile și instituțiile la cele ale celei mai mari piețe unice din lume, vă invităm să priviți încotro se îndreaptă Moldova — să veniți din timp și să parcurgeți acest drum alături de noi”, a declarat Maia Sandu, președinta Republicii Moldova.
Unul dintre momentele centrale ale evenimentului a fost ceremonia de semnare a parteneriatelor investiționale. Aceasta a evidențiat cooperarea concretă dintre Uniunea Europeană, instituțiile financiare internaționale și investitorii privați și a reconfirmat încrederea tot mai mare a partenerilor europeni și internaționali în direcția economică a Republicii Moldova.
Prima parte a ceremoniei a inclus companiile selectate în cadrul apelului pentru exprimarea interesului privind investițiile în Republica Moldova. Printre acestea se numără INVL Asset Management, TET, Micro Nano Tech, Balkan Pharmaceuticals, KB Container, Danube Logistics, BOSAQ și C.I. VED-MAR AGRO.
Companiile activează în sectoare relevante pentru transformarea economică a Republicii Moldova, inclusiv dezvoltarea pieței de capital, infrastructura digitală, producția high-tech, industria farmaceutică, producția industrială, logistica, infrastructura de apă și agricultura cu valoare adăugată înaltă.
A doua parte a ceremoniei a fost dedicată parteneriatelor de finanțare și instrumentelor de sprijin investițional, dezvoltate împreună cu instituții financiare internaționale și parteneri financiari. Printre acestea s-au numărat o serie de proiecte susținute de UE: Programul de Eficiență Energetică în Clădiri (AFD), Programul de Modernizare a Școlilor (BEI), precum și inițiative implementate de BERD și facilități de finanțare care implică MAIB, Finance in Motion, EFSE, GGF, TCX, Ergobrix, consorțiul „Lumina Noastră” și Microinvest.
Parteneriatele anunțate vor sprijini investiții în eficiență energetică, infrastructură, digitalizare, acces la finanțare pentru companii, energie regenerabilă, dezvoltare industrială și creșterea sectorului privat.
Pe lângă parteneriatele investiționale și instrumentele de finanțare anunțate în cadrul conferinței, Guvernul Republicii Moldova a prezentat patru noi proiecte de investiții în economia națională, în valoare totală de 364 de milioane de euro:
Renovatio/Greenvolt, cu o investiție anunțată de 280 de milioane de euro;
Holcim, cu o investiție anunțată de 50 de milioane de euro;
Gvura, cu o investiție anunțată de 29 de milioane de euro;
BauTex, cu o investiție anunțată de 5 milioane de euro.
În total, parteneriatele, instrumentele de finanțare și noile proiecte private de investiții depășesc valoarea de 1 miliard de euro pentru economia Republicii Moldova. Acest rezultat confirmă rolul tot mai relevant al țării noastre ca destinație pentru investiții strategice, producție, energie curată, dezvoltare digitală și conectivitate regională.
Prezentă la conferință, Marta Kos, Comisara Europeană pentru Extindere, a reiterat sprijinul Uniunii Europene pentru transformarea economică a Republicii Moldova și pentru integrarea mai strânsă a acesteia în piața europeană.
„Proiectele de investiții anunțate astăzi arată că Republica Moldova nu este doar o țară pe care Uniunea Europeană o sprijină ferm, ci și o țară care poate contribui în mod real la competitivitatea, securitatea, viitorul digital și capacitatea industrială a Europei”, a declarat Marta Kos, Comisara Europeană pentru Extindere.
„Republica Moldova intră într-o nouă etapă de dezvoltare economică, în care reformele, integrarea europeană și investițiile încep să producă rezultate concrete. Anunțurile de astăzi arată că Moldova nu este doar o țară cu potențial, ci o țară în care investitori serioși, instituții financiare și parteneri europeni sunt pregătiți să dezvolte proiecte pe termen lung”, a declarat Alexandru Munteanu, Prim-ministrul Republicii Moldova.
Eugeniu Osmochescu, viceprim-ministru și ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării, a prezentat progresul reformelor și oportunitățile investiționale ale Republicii Moldova, evidențiind rolul Planului de Creștere al Uniunii Europene în îmbunătățirea predictibilității, accesului la finanțare și climatului investițional.
„Prin Planul de Creștere al Uniunii Europene și parteneriatele anunțate astăzi, Republica Moldova transformă progresul reformelor în oportunități concrete de investiții. Obiectivul nostru este să construim o economie mai competitivă, mai bine conectată la piețele europene și capabilă să genereze creștere durabilă, locuri de muncă de calitate și producție cu valoare adăugată mai mare”, a declarat Eugeniu Osmochescu, viceprim-ministru și ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării al Republicii Moldova.
Agenda conferinței include sectoare esențiale pentru competitivitatea pe termen lung a Republicii Moldova, precum energia, transportul și logistica, lanțurile valorice industriale, procesarea agroalimentară, investițiile rurale, digitalizarea, sănătatea, biotehnologia și dezvoltarea tehnologică.
Pe lângă ceremonia de semnare, evenimentul oferă o platformă de dialog direct între autorități publice, investitori, instituții financiare și companii. Prin discuții sectoriale și sesiuni B2B, conferința a conectat agenda de reforme a Republicii Moldova cu proiecte concrete, instrumente de finanțare și parteneriate de afaceri.
Președinta Maia Sandu l-a primit pe Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, la Chișinău
A răsunat „Ultimul sunet” în școlile cu predare în limba română din stânga Nistrului
Președinta Maia Sandu, la întâlnirea cu primarii din Republica Moldova: „Reforma administrației publice locale este o clacă între sate – ne unim forțele pentru a face viața tuturor mai bună”
Discursul Președintei Maia Sandu la evenimentul „Primării Puternice. Localități Dezvoltate”
Primării Puternice – Localități Dezvoltate: Circa 400 de primari din localitățile care au inițiat procesul de amalgamare voluntară s-au reunit la Guvern
Prim-ministrul Alexandru Munteanu l-a primit la Chișinău pe premierul României, Ilie Bolojan: Proiectele comune și reziliența regională, priorități ale cooperării bilaterale
Președinta Maia Sandu s-a întâlnit cu senatorul american Mark Kelly
Președinta Maia Sandu s-a întâlnit cu conducerea Fundației Konrad Adenauer
Mai puține taxe pentru investițiile în energie verde: Guvernul susține facilități pentru baterii de stocare și turbine eoliene
Întrevederea vicepremierului pentru reintegrare cu președintele Comitetului pentru apărare națională din cadrul Riigikogu
Președinta Maia Sandu s-a întâlnit cu Salomé Zourabichvili și i-a înmânat „Ordinul Republicii"
Guvernul simplifică recunoașterea actelor de studii și a calificărilor obținute în străinătate
Președinta Sandu a discutat cu parlamentari austrieci despre parcursul european al Moldovei și extinderea cooperării bilaterale
Executarea bugetului pentru anul 2025: Guvernul investește în servicii mai bune pentru oameni – pensii indexate, sprijin social extins și acces la mai multe servicii medicale
IGP a înregistrat 25 de cazuri de fraudă telefonică. Prejudiciul total ajunge la peste 2 milioane de lei
VIDEO // ARBOM oferă 80 de bilete pentru meciul Moldova - Bulgaria suporterilor din Taraclia
FOTO // Primărie renovată și grădiniță modernizată în comuna Ișcălău, raionul Fălești, prin Programul „Satul European”
Șefa statului Maia Sandu: „Interferențele Rusiei sunt constante și trebuie să depunem eforturi pentru a le contracara”
Drumul R3 Chișinău–Hâncești intră în reparație. Va fi modernizat pe o porțiune de 22 km
Republica Moldova obține finanțare suplimentară pentru conectarea la rețeaua rutieră europeană
ARMENPRESS: UE va acorda sprijin suplimentar Armeniei pe fondul restricțiilor impuse de Rusia la importuri
Republica Moldova atrage investiții de peste 1 miliard de euro prin noi parteneriate strategice anunțate la prima Conferință Investițională Moldova - UE
Două sisteme mari de irigare vor fi reabilitate cu sprijinul Agenției Franceze de Dezvoltare
Probleme de actualitate abordate în cadrul Comisiei Unificate de Control
Președinta Maia Sandu și Comisara Marta Kos au discutat despre reforme și pașii următori în procesul de aderare
Comisara europeană, Marta Kos: „Republica Moldova este pe primul loc în pregătirile sale pentru calitatea de membru al Uniunii Europene”
Președinta Maia Sandu: „Toate statele membre ale UE reconfirmă că Republica Moldova este pregătită să deschidă negocierile de aderare. Suntem gata pentru pasul următor”
Republica Moldova își consolidează capacitățile instituționale de combatere a amenințărilor hibride, cu sprijinul Misiunii de Parteneriat a Uniunii Europene în Republica Moldova
PREMIERĂ // Teatrul Republican „Luceafărul” prezintă spectacolul „E grozav s-o iei razna”, o poveste despre memorie, familie și fragilitatea umană
Eugen Doga, comemorat la Chișinău: muzica maestrului a revenit în salonul care îi poartă numele