Președinta Maia Sandu, la 85 de ani de la primul val al deportărilor staliniste: „Comemorarea deportărilor este despre memoria trecutului și viitorul democratic pe care îl construim împreună”
La împlinirea a 85 de ani de la primul val al deportărilor staliniste din 12–13 iunie 1941, Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis un mesaj de comemorare în memoria victimelor uneia dintre cele mai mari tragedii din istoria țării noastre.
Șefa statului a amintit că zeci de mii de oameni nevinovați au fost deportați, familii întregi au fost despărțite, iar destinele lor au fost frânte de regimul sovietic. Președinta a îndemnat la păstrarea vie a memoriei acestor tragedii și la apărarea valorilor pentru care cei deportați au avut de suferit: libertatea, identitatea și dreptul de a trăi fără frică.
„Comemorarea deportărilor este deopotrivă despre trecut și despre viitorul democratic pe care îl construim împreună”, a subliniat șefa statului.
Totodată, Președinta Maia Sandu a încurajat cetățenii să viziteze expoziția de vagoane „Teroarea de stat în Moldova sovietică. Amploare, victime și făptași”, organizată în perioada 12 iunie – 6 iulie în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău și în Piața Gării de Nord din Bălți.
Șefa statului a mai accentuat și că prin cunoașterea și rostirea adevărului este cinstită memoria celor deportați și poate fi prevenită răspândirea falsurilor care încearcă să nege crimele regimului sovietic.
Premierul Alexandru Munteanu, la Moldova Digital Summit 2026: „Ambiția noastră nu este doar să aderăm la UE, ci să contribuim la construirea viitorului digital al Europei”
Peste 1 miliard de euro în noi parteneriate investiționale și finanțări anunțate pentru Republica Moldova
Probleme de actualitate abordate în cadrul Comisiei Unificate de Control
Președinta Maia Sandu și Comisara Marta Kos au discutat despre reforme și pașii următori în procesul de aderare
Republica Moldova își consolidează capacitățile instituționale de combatere a amenințărilor hibride, cu sprijinul Misiunii de Parteneriat a Uniunii Europene în Republica Moldova
Discursul Președintei Maia Sandu la conferința de presă comună cu Comisara Europeană pentru extindere, Marta Kos.
Maia Sandu, mesaj pentru investitorii europeni: „Când investiți în Moldova, investiți într-o țară al cărei viitor este ancorat în Europa"
Investiții de peste 1 miliard de euro, anunțate la Conferința investițională Republica Moldova – Uniunea Europeană. Premierul Alexandru Munteanu: „Moldova nu se mai pregătește pentru economia europeană. Moldova devine parte a economiei europene”
Mesaje de susținere de la Bruxelles. Delegația Parlamentului Republicii Moldova a discutat cu reprezentanții instituțiilor europene despre procesul de integrare europeană
Marta Kos, Comisara Europeană pentru extindere, în vizită oficială la Chișinău
Republica Moldova a finalizat etapa de eliberare a terenului fostului Stadion Republican și trece la transmiterea acestuia către Guvernul SUA
Subvenționarea agriculturii în următorii 5 ani: Mai multă competitivitate, reziliență climatică, valoare adăugată și dezvoltare rurală
Electrocasnice care consumă mai puțină energie, chiar și atunci când sunt oprite – Guvernul aliniază cerințele naționale la cele europene
Guvernul va finanța 30 de proiecte în localitățile din Zona de Securitate, prin Programul de reintegrare a țării pentru anul 2026
FOTO // Ministerul Energiei și PNUD consolidează parteneriatul strategic pentru modernizarea și transformarea sectorului energetic
Viceprim-ministrul pentru reintegrare Valeriu Chiveri în vizită de lucru în raionul Florești
Fenomenul fraudelor telefonice și online, în continuă creștere. IGP gestionează 754 de dosare de escrocherie
FOTO // Salvatorii au efectuat peste 30 de misiuni în urma ploilor înregistrate pe teritoriul țării
Președinta Maia Sandu a transmis condoleanțe după accidentul din Ungaria: „Instituțiile responsabile sunt în contact cu autoritățile maghiare și depun efort pentru a oferi asistența necesară”
Comisia de evaluare a procurorilor contestă hotărârea CSP privind promovarea lui Andrei Bălan
FOTO // Gimnaziul „Valeriu Bulicanu” din Boldurești a fost dotat cu echipamente educaționale moderne
Reuniunea Comitetului de Monitorizare al Programului Interreg NEXT Bazinul Mării Negre
VIDEO // Drumarii intervin în mai multe raioane după ploile abundente
Energia electrică nu se scumpește. Precizările făcute de ANRE
Cel de-al doilea Raport Național Voluntar privind implementarea Agendei 2030, prezentat la Guvern
Republica Moldova a obținut dreptul de a exporta ouă pentru incubare în Ucraina
GALERIE FOTO // Peste 150 de stații cu mozaic, reunite într-o carte semnată de Ștefan Susai
Noi detalii despre accidentul din Ungaria. MAE anunță că la locul accidentului au fost identificate pașapoarte moldovenești și românești
Cronica ARHIVELOR // Povestea celor peste o mie de basarabeni salvați de exil
VIDEO // Tarabe pline cu fructe locale. Prețuri noi la produsele de sezon