Prim-ministrul Vasile Tofan, după primele 100 de zile de activitate a Guvernului: „Direcția este clară: o economie mai competitivă, un stat mai eficient și o Moldovă tot mai pregătită pentru integrarea europeană”
Rezultatele primelor 100 de zile de activitate a Guvernului au fost prezentate, astăzi, de Prim-ministrul Vasile Tofan, în cadrul unei conferințe de presă. Șeful Executivului a evidențiat principalele măsuri pentru dezvoltarea economiei, atragerea investițiilor, modernizarea infrastructurii, eficientizarea administrației publice și accelerarea integrării europene.
„Ne-am asumat reforme necesare, chiar dacă unele nu sunt populare, fie că vorbim despre administrație, fiscalitate sau despre modul în care folosim banul public. Vrem să schimbăm felul în care funcționează statul și să transformăm deciziile în rezultate concrete pentru oameni. Bilanțul primelor 100 de zile nu este despre câte ședințe am ținut sau câte hotărâri am aprobat. Este, în primul rând, despre direcție, asumare, schimbarea ritmului și, mai presus de toate – despre rezultate”, a declarat Prim-ministrul Vasile Tofan.
În economie, industria a crescut cu aproape 7%, exporturile de produse moldovenești – cu aproape 13%, iar salariul mediu – cu 9,5% în termeni nominali. Premierul a menționat că aceste evoluții nu se resimt încă suficient în veniturile cetățenilor, iar costul vieții rămâne ridicat. Pentru stimularea creșterii economice, Guvernul a început reforma fiscală, orientată spre reducerea impozitării muncii și investițiilor, și a eliminat autorizații inutile, generând economii estimate la 37 de milioane de lei pentru mediul de afaceri. În primele 100 de zile au avut loc peste 100 de discuții cu potențiali investitori, iar aproximativ 7.000 de persoane s-au angajat cu sprijinul ANOFM.
Eficientizarea statului reprezintă o altă prioritate a Executivului. A fost inițiată evaluarea administrației centrale și a întreprinderilor de stat, pentru reducerea cheltuielilor birocratice și utilizarea eficientă a banilor publici. Totodată, Guvernul a avansat reforma administrației publice locale, inclusiv propunerea de reorganizare a celor 32 de raioane în trei regiuni – Nord, Centru și Sud, pentru a consolida capacitatea de dezvoltare și atragere a fondurilor europene. „Nu putem cere sectorului privat să devină mai eficient dacă statul însuși rămâne neschimbat”, a punctat Prim-ministrul.
În infrastructură, au fost recepționați 88 km de drumuri naționale și lansate studiile de fezabilitate pentru 125 km ai viitoarei autostrăzi Ungheni–Chișinău. Prin Programele „Satul European” și „Europa este aproape” au fost reabilitați aproximativ 50 km de drumuri locale, 28 km de trotuare și 285 km de apeduct, iar bugetul pentru infrastructura locală a fost suplimentat cu un miliard de lei.
În domeniul energetic, au fost asigurate integral volumele planificate de gaze naturale pentru sezonul rece. În paralel, au avansat proiectele de interconectare electrică cu România, inclusiv linia Vulcănești–Chișinău, aflată în etapa finală.
Investițiile în oameni au vizat extinderea serviciilor medicale, modernizarea instituțiilor de învățământ și consolidarea protecției sociale. Au fost semnate contracte de peste 340 de milioane de lei pentru renovarea și dotarea instituțiilor medicale, iar în educație a fost aprobat un program de investiții de 13,5 miliarde de lei pentru următorii cinci ani.
Prim-ministrul a reiterat angajamentul pentru continuarea reformei justiției, consolidarea capacităților de apărare și accelerarea procesului de aderare la Uniunea Europeană. Patru dintre cele șase grupuri de capitole de negociere sunt deja deschise, iar Guvernul își menține obiectivul de a închide provizoriu negocierile de aderare la Uniunea Europeană până la începutul anului 2028.„Uniunea Europeană ne oferă o fereastră pe care Moldova nu a avut-o niciodată: acces la finanțare, acces la piața europeană, sprijin politic fără precedent. Avem parteneri care vor să ne vadă reușind, dar nimeni nu va face reformele în locul nostru și nimeni nu poate construi Moldova în locul nostru. Integrarea europeană nu este doar munca unei echipe de negociatori la Bruxelles. Înseamnă drumuri mai bune, conectarea cu România, acces la apă, servicii medicale mai aproape de casă și condiții mai bune pentru dezvoltarea afacerilor”, a subliniat Prim-ministrul Vasile Tofan.
În încheiere, Vasile Tofan a accentuat că primele 100 de zile reprezintă începutul unui proces de transformare, care necesită continuitate, disciplină și decizii asumate: „Direcția este clară: o economie mai competitivă, un stat mai eficient și o Moldovă tot mai pregătită pentru integrarea europeană”.
Raportul integral privind primele 100 de zile de activitate a Guvernului poate fi consultat AICI.
Datele despre trafic, infrastructura rutieră, transport și parcări vor fi disponibile pe o platformă digitală comună
Sancțiuni mai dure pentru fraudele și contrafacerea instrumentelor de plată fără numerar
Facilități fiscale și vamale pentru 43 de autospeciale și echipamentele necesare pentru dezvoltarea sistemului „MD-ALERT”
Nouă beneficiari din Republica Moldova vor primi sprijin pentru proiecte de dezvoltare locală, prin programul european URBACT
Reguli noi privind activitățile desfășurate în afara orelor de serviciu de către funcționarii cu statut special din cadrul MAI
Consultările cu privire la reforma administrației publice locale au continuat la Parlament: „Avem un obiectiv comun: primării mai puternice, cu echipe specializate și servicii mai bune pentru oameni”
Premierul Vasile Tofan, intervenție la două forumuri europene: Avansăm spre UE și consolidăm securitatea energetică a țării
Viceprim-ministrul Valeriu Chiveri a discutat în Parlamentul britanic despre procesul de reintegrare și sprijinul Regatului Unit pentru Republica Moldova
Deputata Larisa Novac a participat la cea de-a 68-a Reuniune a Comisiei pentru afaceri juridice și cooperare internațională a APCEMN
Pachetul legislativ privind reforma administrației publice locale, discutat cu reprezentanții asociațiilor autorităților locale
Consolidarea parteneriatului strategic moldo-britanic și sprijinul pentru procesul de reintegrare discutate la Londra
Consolidarea parteneriatului strategic moldo-britanic și sprijinul pentru procesul de reintegrare, discutate la Londra
Activitatea legislativă în luna octombrie: Parlamentul a adoptat 29 de acte normative
O nouă ediție „LEGE pentru TINE(ri)”: peste 60 de liceeni au simulat procesul de elaborare și adoptare a legilor
Ședința Consiliului Național de Securitate a fost convocată pentru vineri, 6 noiembrie, ora 10.00
Circa 10 mii de agricultori pot beneficia de rambursarea TVA, dar cereri au depus doar o mie. Autoritățile îndeamnă fermierii să aplice la program
R. Moldova investește 120 de milioane de euro în consolidarea apărării. Premierul Vasile Tofan: „Un stat neutru nu înseamnă un stat slab”
Reguli unitare și limite maxime de salarizare pentru directorii din întreprinderile de stat și municipale: APP a inițiat elaborarea proiectului
MONITORUL OFICIAL // Sinteza actelor normative, legilor și decretelor din noua ediție - 6 noiembrie 2026
MEC a transmis manuale școlilor din capitală, pentru înlocuirea celor deteriorate
Drepturile omului și apropierea celor două maluri ale Nistrului, discutate pe platforma Parlamentului Federal al Germaniei
FOTO // Tăieri ilegale a 86 de stejari în fondul forestier din Baiuș, Leova. Prejudiciul depășește 203 mii de lei
Președinta Maia Sandu convoacă CNS. Examinarea măsurilor necesare pentru consolidarea securității cibernetice a statului, pe agendă
Capacitățile de depozitare a produselor petroliere de pe teritoriul Republicii Moldova vor fi supuse inventarierii
Vicepremierul Mihai Popșoi: „Reziliența țării noastre este rezultatul eforturilor naționale și al solidarității partenerilor europeni”
Coridorul 8 va fi reabilitat pe o lungime de 33,5 km în raioanele Ungheni și Călărași
Valeriu Chiveri a discutat la Berlin despre evoluțiile procesului de reglementare transnistreană
Încă șapte servicii publice digitale au fost restabilite. 68 din cele 82 suspendate sunt din nou disponibile
Toate reformele inițiate de Guvern au o direcție comună: integrarea europeană, susține prim-ministrul Vasile Tofan
Experții de pe ambele maluri ale Nistrului au reluat dialogul în domeniul problemelor sociale și al ajutorului umanitar, după o pauză de doi ani