Deputata Larisa Novac a participat la cea de-a 68-a Reuniune a Comisiei pentru afaceri juridice și cooperare internațională a APCEMN
Chișinău, 3 noiembrie 2026 – Deputata Larisa Novac, membra delegației Parlamentului Republicii Moldova la Adunarea Parlamentară a Cooperării Economice la Marea Neagră (APCEMN) și secretara Comisiei pentru mediu, climă și tranziție verde, a participat la cea de-a 68-a Reuniune a Comisiei pentru afaceri juridice și cooperare internațională a APCEMN. Reuniunea a avut loc în perioada 2-3 noiembrie 2026, la Tbilisi, Georgia.
În cadrul reuniunii, participanții au discutat despre sprijinul parlamentar pentru inovare, cu accent pe abordările legislative necesare pentru promovarea științei și tehnologiei în regiunea Organizației Cooperării Economice la Marea Neagră (OCEMN). De asemenea, au examinat și aprobat raportul Comisiei și au audiat recomandările formulate în acest domeniu.
În intervenția sa, deputata Larisa Novac a menționat că dezvoltarea cercetării și inovării reprezintă o componentă importantă a procesului de modernizare a Republicii Moldova și de integrare europeană. Deputata a mai subliniat că parlamentele au un rol important în acest proces, prin adoptarea unor acte legislative coerente, care să contribuie la crearea unui ecosistem favorabil cercetării, dezvoltării tehnologice și inovării.
Adunarea Parlamentară a Cooperării Economice la Marea Neagră a fost creată în anul 1993, la Istanbul, de reprezentanții parlamentelor din nouă țări. În prezent, APCEMN este include delegațiile parlamentare din cele 12 state membre ale Organizației pentru Cooperare Economică la Marea Neagră.
Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova
Adoptat de Parlament: tractoarele și utilajele agricole vor fi omologate conform standardelor europene
Un nou proiect de 250 de milioane de euro la Stăuceni. Premierul Vasile Tofan: „Sunt investitori care cunosc Moldova, au investit aici și aleg să investească din nou – la o scară mult mai mare”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor inteligenței artificiale la o reuniune cu peste 30 de șefi de stat și de guvern și convoacă Consiliul Național de Securitate
Perspectivele economice și prioritățile de politici fiscal-bugetare, discutate de Premierul Vasile Tofan și echipa FMI
Parlamentul se întrunește în ședință plenară joi, 29 octombrie. Pe agendă se află 13 proiecte de lege, dintre care patru cu sigla UE
Indemnizații de 200.000 de lei pentru profesorii de limbă română care merg să predea în UTA Găgăuzia și Taraclia
Executivul actualizează regulile de privatizare și lista bunurilor proprietate de stat
Guvernul simplifică regulile pentru afaceri și reduce costurile administrative
Guvernul a aprobat lista laureaților Premiului Național pentru anul 2026
Protecție sporită împotriva fraudelor cu carduri bancare și alte mijloace de plată fără numerar
Premierii Vasile Tofan și Luca Niculescu au vizitat Stația Electrică Chișinău
Guvernul lansează o nouă rundă de consultări publice privind pachetul legislativ pentru reforma administrației publice locale
Igor Grosu, la întrevederea cu Prim-ministrul României: „Avem nevoie de mai multe poduri peste Prut și mai puține frontiere între noi”
Premierul Vasile Tofan, după întrevederea cu omologul său Român, Luca Niculescu: „Ne leagă viitorul pe care vrem să-l construim împreună”
Agenția Internațională pentru Energie avertizează că depozitele de gaze din UE au scăzut la 75% din capacitate în pragul sezonului rece
FOTO // Programul „Satul European” a finanțat renovarea gimnaziului din Dumbrăvița, Sângerei
GALERIE FOTO // La Cimișlia a fost inaugurat un nou sediu al Direcției de ocupare a forței de muncă. Peste 200 de posturi vacante, disponibile pentru cetățenii din regiune
Consultările cu privire la reforma administrației publice locale au continuat la Parlament: „Avem un obiectiv comun: primării mai puternice, cu echipe specializate și servicii mai bune pentru oameni”
Ungaria își deschide arhivele comuniste și publică lista cu peste 50.000 de agenți și informatori ai fostei poliții politice
FOTO // Infrastructura de canalizare din municipiul Soroca va fi modernizată cu o investiție de 11,5 milioane de euro
Republica Moldova își propune să încheie negocierile de aderare la UE până în 2028. Premierul Vasile Tofan: „Cu cât ne apropiem mai mult de acest obiectiv, cu atât presiunile vor crește”
Secțiile de votare s-au deschis în SUA pentru alegerile de la jumătatea mandatului prezidențial
VIDEO // Pachetul de extindere al UE pentru 2026: Cristina Gherasimov explică importanța raportului pentru parcursul european al Republicii Moldova
Premierul Vasile Tofan, intervenție la două forumuri europene: Avansăm spre UE și consolidăm securitatea energetică a țării
Elevii din Republica Moldova pot participa la Olimpiada Națională de Inteligență Artificială
VIDEO // Peste 100.000 de cereri pentru compensații la căldură, înregistrate în prima zi. Ministra Natalia Plugaru: „Vrem să ajungem la cât mai multe persoane”
Operațiunea „Pieton”. Poliția intensifică acțiunile de prevenire a accidentelor rutiere
Republica Moldova își prezintă oferta turistică la WTM London 2026
O femeie din Chișinău a fost înșelată cu 1,4 milioane de lei de persoane care s-au dat drept polițiști
Controale la frontieră și aeroport în cadrul operațiunii „HOTSPOT Moldova 2026”