ro

 

Oficial
19 August, 2026 / 18:56
/ 10 August, 2026

Proiectele de asistență în beneficiul locuitorilor de pe ambele maluri ale Nistrului discutate la întrevederea viceprim-ministrului cu reprezentanta rezidentă a PNUD în Republica Moldova, Daniela Gasparikova

Guvernul Republicii Moldova
gov.md

La data de 10 august 2026, viceprim-ministrul pentru reintegrare Valeriu Chiveri a avut o întrevedere de lucru cu reprezentanta rezidentă a Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) în Republica Moldova, Daniela Gasparikova.

Discuțiile au vizat programele și proiectele de asistență implementate de PNUD în sprijinul comunităților de pe ambele maluri ale Nistrului, cu accent pe consolidarea încrederii, promovarea dezvoltării durabile, sporirea rezilienței energetice, precum și pe alte domenii relevante.

În acest context, a fost subliniată necesitatea ca proiectele de asistență și inițiativele de dezvoltare să contribuie la eforturile autorităților naționale de soluționare a problemelor concrete cu care se confruntă locuitorii din regiunea transnistreană a Republicii Moldova, inclusiv în ceea ce privește funcționarea școlilor cu predare în limba română, precum și la respectarea drepturilor și libertăților fundamentale în regiune.

Viceprim-ministrul și-a exprimat aprecierea pentru contribuția PNUD la realizarea multiplelor proiecte de asistență externă, reiterând importanța ca acestea să susțină avansarea implementării eficiente a politicilor sectoriale de reintegrare a țării.


 
Ultimele Știri
/ Acum 2 zile

Premierul Vasile Tofan a participat la Festivalul național „Sport prin Generații”, desfășurat la Nisporeni

/ Acum 5 zile

Sesiune de informare pentru agenții economici de pe ambele maluri ale Nistrului privind aplicarea TVA și a accizelor asupra mărfurilor introduse în Republica Moldova

/ Acum 5 zile

Primarii din nordul țării au participat la prima rundă de consultări, la Guvern, privind investițiile pentru localitățile amalgamate

/ Acum 5 zile

Planul pentru construcția Moldova HiTech Park - un nou pol de tehnologie și inovare, prezentat la Stăuceni

/ Acum 6 zile

Prim-ministrul Vasile Tofan s-a întâlnit cu tinerii ce participă la Programul de stagii în serviciul public al Guvernului și Uniunii Europene

/ Acum 7 zile

Premierul Vasile Tofan a discutat cu omologul său ceh, Andrej Babiš

/ Acum 7 zile

Peste 23 mii de locuitori din regiunea transnistreană sunt angajați oficial în câmpul muncii pe malul drept al Nistrului

/ Acum 7 zile

Mai multe investiții în economia națională: Guvernul încurajează investitorii prin reguli mai clare și facilități pentru proiectele strategice

/ Acum 7 zile

Servicii de apă și sanitație mai moderne în localitățile țării. Guvernul a aprobat un program național de dezvoltare pentru 5 ani

/ Acum 7 zile

Măsuri pentru reducerea riscurilor provocate de dezastrele naturale, aprobate de Guvern

/ Acum 7 zile

Plafonul pentru operațiuni valutare fără autorizarea BNM va fi majorat

/ 11 August, 2026

Întrevederea secretarului de stat al Guvernului pentru reintegrare cu o delegație din Regatul Norvegiei

/ 10 August, 2026

Prim-ministrul Vasile Tofan a discutat cu omologul său lituanian despre avansarea parcursului european al Republicii Moldova

/ 10 August, 2026

Întrevederea viceprim-ministrului pentru reintegrare cu ambasadorul Japoniei în Republica Moldova