ro

 

Oficial
19 August, 2026 / 19:42
/ Acum 3 ore

Republica Moldova și Turcia vor consolida parteneriatul economic și investițional

Guvernul Republicii Moldova
gov.md

Premierul Vasile Tofan a avut o întrevedere cu delegația parlamentară a Republicii Turcia, condusă de Vicepreședintele Partidului Justiției și Dezvoltării, Kürşad Zorlu. Discuțiile au vizat consolidarea parteneriatului dintre cele două țări, cu accent pe cooperarea economică, atragerea investițiilor și dezvoltarea UTA Găgăuzia.

Prim-ministrul a subliniat că Turcia este un partener cheie pentru Republica Moldova, iar Guvernul își propune să consolideze în continuare această relație, prin legături culturale, mai multe investiții și o cooperare economică mai strânsă.

O atenție aparte a fost acordată autonomiei găgăuze. Părțile au vorbit despre importanța păstrării identității locuitorilor din regiune, precum și despre necesitatea dezvoltării economice și creării mai multor oportunități pentru cetățeni. În acest context, a fost apreciată contribuția Turciei, care a implementat peste 500 de proiecte în Republica Moldova, circa 90% dintre acestea în Găgăuzia.

Un alt subiect a vizat extinderea investițiilor turcești în țara noastră. În prezent, Republica Moldova activează circa 1.200 de companii cu capital turcesc, iar partea turcă și-a exprimat interesul pentru noi investiții, inclusiv în dezvoltarea capacităților de producție. Printre sectoarele cu potențial au fost menționate industria, energia regenerabilă, turismul, inclusiv cel medical, și telecomunicațiile.

La rândul său, Kürşad Zorlu a apreciat relația de încredere și apropierea dintre cele două țări și a reafirmat disponibilitatea Turciei de a extinde cooperarea cu Republica Moldova, inclusiv prin noi investiții și proiecte de dezvoltare în UTA Găgăuzia. Oficialii au convenit să mențină un dialog activ pentru transformarea potențialului existent în proiecte și rezultate concrete.

-


 
Ultimele Știri
/ Acum 5 zile

Sesiune de informare pentru agenții economici de pe ambele maluri ale Nistrului privind aplicarea TVA și a accizelor asupra mărfurilor introduse în Republica Moldova

/ Acum 5 zile

Primarii din nordul țării au participat la prima rundă de consultări, la Guvern, privind investițiile pentru localitățile amalgamate

/ Acum 5 zile

Planul pentru construcția Moldova HiTech Park - un nou pol de tehnologie și inovare, prezentat la Stăuceni

/ Acum 6 zile

Prim-ministrul Vasile Tofan s-a întâlnit cu tinerii ce participă la Programul de stagii în serviciul public al Guvernului și Uniunii Europene

/ Acum 7 zile

Premierul Vasile Tofan a discutat cu omologul său ceh, Andrej Babiš

/ Acum 7 zile

Peste 23 mii de locuitori din regiunea transnistreană sunt angajați oficial în câmpul muncii pe malul drept al Nistrului

/ Acum 7 zile

Mai multe investiții în economia națională: Guvernul încurajează investitorii prin reguli mai clare și facilități pentru proiectele strategice

/ Acum 7 zile

Servicii de apă și sanitație mai moderne în localitățile țării. Guvernul a aprobat un program național de dezvoltare pentru 5 ani

/ Acum 7 zile

Măsuri pentru reducerea riscurilor provocate de dezastrele naturale, aprobate de Guvern

/ Acum 7 zile

Plafonul pentru operațiuni valutare fără autorizarea BNM va fi majorat

/ 11 August, 2026

Întrevederea secretarului de stat al Guvernului pentru reintegrare cu o delegație din Regatul Norvegiei

/ 10 August, 2026

Prim-ministrul Vasile Tofan a discutat cu omologul său lituanian despre avansarea parcursului european al Republicii Moldova

/ 10 August, 2026

Proiectele de asistență în beneficiul locuitorilor de pe ambele maluri ale Nistrului discutate la întrevederea viceprim-ministrului cu reprezentanta rezidentă a PNUD în Republica Moldova, Daniela Gasparikova

/ 10 August, 2026

Întrevederea viceprim-ministrului pentru reintegrare cu ambasadorul Japoniei în Republica Moldova