Republica Moldova a deschis negocierile de aderare la UE pentru Clusterul 6 – „Relații externe”. Premierul interimar Eugeniu Osmochescu: „Continuăm să avansăm pe baza meritelor, a reformelor susținute și a încrederii reciproce”
Republica Moldova și Uniunea Europeană au deschis astăzi negocierile de aderare pentru Clusterul 6 – „Relații externe”, în cadrul celei de-a treia Conferințe interguvernamentale Republica Moldova–Uniunea Europeană, desfășurată la Bruxelles.
Deschiderea Clusterului 6 are loc la doar o lună după deschiderea negocierilor pentru Clusterul 1 – „Valori fundamentale”, iar decizia marchează o nouă etapă în procesul de aderare și confirmă avansarea negocierilor în baza progreselor realizate, a reformelor susținute și a încrederii reciproce. Clusterul 6 cuprinde domenii precum politica externă, de securitate și apărare, precum și politica comercială comună a Uniunii Europene.
Prim-ministrul interimar Eugeniu Osmochescu a mulțumit Președinției irlandeze a Consiliului Uniunii Europene, Comisiei Europene și statelor membre pentru sprijinul acordat Republicii Moldova și pentru încrederea în viitorul european al țării. „Integrarea europeană este cea mai puternică garanție de pace și securitate pentru Republica Moldova. În același timp, țara noastră este tot mai pregătită să își asume partea de responsabilitate pentru securitatea Europei”, a declarat Eugeniu Osmochescu.
Premierul interimar a subliniat că, în ultimii ani, Republica Moldova și-a consolidat substanțial cooperarea cu Uniunea Europeană în domeniul politicii externe, securității și apărării. Gradul de aliniere la Politica externă și de securitate comună a UE a crescut de la 54% în anul 2022 la peste 90% în anul 2025, iar experiența acumulată de Republica Moldova în protejarea instituțiilor democratice, contracararea atacurilor hibride și consolidarea rezilienței societății reprezintă o contribuție importantă la securitatea regională și europeană.
Deschiderea negocierilor pentru Clusterul 6 are și o importanță economică majoră. Uniunea Europeană este principalul partener comercial al Republicii Moldova, către piața UE fiind direcționate peste două treimi din exporturile țării. „Prin aderarea la Politica Comercială Comună a Uniunii Europene, întreprinderile moldovenești vor deveni parte a celei mai mari rețele de acorduri de liber schimb din lume, ceea ce va crea noi oportunități pentru investiții, exporturi și creștere economică durabilă”, a declarat șeful interimar al Executivului.
În cadrul Conferinței a fost remarcată activitatea desfășurată de instituțiile Republicii Moldova pentru implementarea anticipată a reformelor. „Acest lucru reflectă modul în care Republica Moldova abordează întregul proces de aderare: ne pregătim din timp, implementăm reformele în mod consecvent și menținem ritmul”, a spus Prim-ministrul interimar.
„Obiectivul nostru rămâne neschimbat: să încheiem negocierile de aderare până în anul 2028 și să fim pe deplin pregătiți pentru aderare până în anul 2030, pentru a construi o Republică Moldova mai puternică, mai sigură și mai prosperă în cadrul Uniunii Europene. Vom continua să avansăm în acest proces cu determinare, responsabilitate și încredere”, a conchis Premierul interimar Eugeniu Osmochescu.
Președintele Parlamentului s-a întâlnit cu șeful Oficiului Consiliului Europei la Chișinău, Falk Lange, care își încheie mandatul în Republica Moldova
Secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, la Forumul Politic la Nivel Înalt al ONU: „Dezvoltarea durabilă este o alegere strategică pentru Republica Moldova”
Maia Sandu, la reuniunea Coaliției de Voință: „Securitatea Ucrainei este securitatea Moldovei”
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut o întrevedere de rămas-bun cu directorul Biroului de Cooperare al Elveției, Guido Beltrani
Prim-ministrul interimar Eugeniu Osmochescu conduce delegația Republicii Moldova la cea de-a treia Conferință Interguvernamentală Republica Moldova – Uniunea Europeană
Președinta Maia Sandu participă la reuniunea Coaliției de Voință de la Paris
Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene și ale G7 acreditați în Republica Moldova
Președinta Maia Sandu l-a desemnat pe Vasile Tofan drept candidat la funcția de Prim-ministru
În atenția mass-media! Șefa statului va susține un briefing de presă mâine, 11 iulie
Bootcamp-ul Programului comun de stagii al Uniunii Europene și al Guvernului Republicii Moldova
Întrevederea secretarului de stat al Guvernului pentru reintegrare cu ambasadoarea Republicii Croația
Participarea vicepremierului pentru reintegrare la o masă rotundă dedicată procesului de reglementare a conflictului transnistrean, organizată la Vilnius
Republica Moldova a realizat peste 90% din măsurile de reformă, planificate pentru prima jumătate a anului 2026. Rezultatele urmează să fie validate de Comisia Europeană
Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere cu Falk Lange, șeful Oficiului Consiliului Europei la Chișinău
Comentariu în legătură cu eliberarea din detenția ilegală a unor cetățeni din regiunea transnistreană a Republicii Moldova
Andrian Gavrilița își încheie mandatul la Finanțe: „Voi continua să-mi ajut țara, indiferent de rolul în care mă voi regăsi”
Cristian Jardan: „A fost o onoare și un privilegiu să servesc Republica Moldova și Ministerul Culturii”
Cine sunt fețele noi din Guvernul Tofan: radiografia schimbărilor din noul Guvern comparativ cu Executivul precedent
Peste 13.000 de persoane și-au găsit un loc de muncă de la începutul anului
Ludmila Catlabuga, la final de mandat: „Fiecare decizie a fost luată cu gândul la viitorul agriculturii”
Breaking news
Premierul desemnat, Vasile Tofan, a prezentat echipa guvernamentală, cu care va merge în Parlament pentru a cere votul de încredere
VIDEO // Lista noului Cabinet de miniștri va fi anunțată în scurt timp, afirmă Igor Grosu după întrevederea candidatului desemnat cu fracțiunea PAS
Debitul deversat din lacul de la Novodnestrovsk rămâne neschimbat până la sfârșitul lunii
Vizită de lucru a secretarului de stat al Guvernului pentru reintegrare, Roman Roșca, în localitățile de pe platoul Cocieri
Ucraina a distrus un bombardier strategic rusesc Tu-95
Peste 120 de specialiști în sănătate publică și-au consolidat capacitățile de intervenție în situații de urgență
VIDEO // Prunele au invadat tarabele din piețele capitalei. Cât costă fructele și legumele în această săptămână
FOTO // Un proiect de peste 60 de milioane de lei aduce apă potabilă pentru mii de locuitori din raionul Hânceşti
UPDATE // Traficul transfrontalier intens la PTF Sculeni a fost fluidizat
Grupuri de primării amalgamate au fost create în toate regiunile țării: investiții de 366 de milioane de lei planificate de Guvern pentru modernizarea localităților