ro

 

Oficial
10 Iunie, 2026 / 12:52
/ Acum 2 ore

Secretarul general adjunct al Guvernului, Alexandru Iacub, participă, la Strasbourg, la reuniunea Comitetului Director pentru Democrație al Consiliului Europei

Guvernul Republicii Moldova
gov.md

Secretarul general adjunct al Guvernului, Alexandru Iacub, participă la cea de-a 5-a reuniune plenară a Comitetului Director pentru Democrație (CDDEM) al Consiliului Europei, care se desfășoară în perioada 8-10 iunie, la Strasbourg. Evenimentul reunește reprezentanți ai statelor membre și ai structurilor Consiliului Europei pentru a examina priorități europene privind consolidarea instituțiilor democratice, buna guvernare, participarea publică și reziliența democratică. 

În cadrul reuniunii, Alain Berset, Secretarul General al Consiliului Europei, a prezentat principalele repere ale Noului Pact Democratic pentru Europa, urmate de un schimb de opinii cu membrii CDDEM privind contribuția Comitetului la consolidarea rezilienței democratice în statele membre. Înaltul oficial european a evidențiat Republica Moldova drept un exemplu relevant de consolidare a rezilienței democratice, remarcând eforturile autorităților de întărire a instituțiilor și de adaptare la provocările actuale la adresa democrației. 

Agenda reuniunii a mai inclus dezbateri privind aplicarea Parametrilor pentru democrație, cadrul metodologic pentru evaluarea proceselor democratice, participarea la alegeri a femeilor, tinerilor și persoanelor aflate în situații vulnerabile, standardele pentru votul electronic și impactul inteligenței artificiale asupra proceselor democratice. 

Secretarul general adjunct al Guvernului a avut, în marja reuniunii, o întrevedere cu Daniel Popescu, secretar executiv al Camerei Regiunilor. Au fost discutate perspectivele cooperării pentru consolidarea democrației locale și regionale în Republica Moldova, fiind examinate progresele și prioritățile legate de promovarea dialogului pe mai multe niveluri, guvernarea deschisă, participarea publică și aplicarea standardelor Consiliului Europei privind autonomia locală.

Alexandru Iacub a subliniat că Republica Moldova este pregătită să contribuie activ la dezvoltarea instrumentelor europene de consolidare a securității democratice, pornind de la propria experiență de combatere a amenințărilor hibride și ingerințelor informaționale. „Republica Moldova a demonstrat că dezinformarea poate fi contracarată fără a limita libertatea de exprimare, iar acum este pregătită să treacă de la statutul de beneficiar la cel de contribuitor”, a declarat Alexandru Iacub.

În cadrul discuției cu Claudia Luciani, director al Congresului Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei, Secretarul general adjunct al Guvernului a prezentat cele mai recente evoluții în implementarea reformei APL, fiind apreciat progresul în transformarea administrației publice din Republica Moldova.

Discuțiile cu Niall Sheerin, șef adjunct de unitate pentru guvernanță democratică, și Denis Durmish, coordonator de proiect, au vizat prioritățile Republicii Moldova în reforma administrației publice locale, procesul de amalgamare voluntară a primăriilor și necesitățile de asistență tehnică pentru consolidarea capacităților instituționale la nivel local. Oficialii europeni au exprimat deschiderea de a oferi sprijin în funcție de necesitățile curente ale țării noastre, pe lângă asistența deja disponibilă pentru sprijinirea clusterelor. Cancelaria de Stat urmărește valorificarea expertizei europene în domenii precum cooperarea intermunicipală și dezvoltarea asociațiilor de dezvoltare intercomunitară.

În cadrul vizitei a fost reconfirmat angajamentul Guvernului pentru modernizarea administrației publice, întărirea instituțiilor democratice și apropierea practicilor naționale de standardele europene în domeniul democrației, statului de drept și drepturilor omului.


 
Ultimele Știri
/ Acum 7 zile

Secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, la Bruxelles: „Reforma APL este un element-cheie al procesului de modernizare a statului și o condiție esențială a parcursului nostru european”

/ 02 Iunie, 2026

Rezultatele concursului privind finanțarea nerambursabilă a proiectelor organizațiilor necomerciale pentru anul 2026

/ 01 Iunie, 2026

De Ziua Copilului, Maia Sandu a fost alături de copiii din Stăuceni și a vizitat noua Primărie a localității

/ 31 Mai, 2026

De Ziua Nistrului, șefa statului a participat la Festivalul „Dansul Vetrelor Nistrene” din Ștefan Vodă

/ 31 Mai, 2026

Premierul Alexandru Munteanu, la „Marele Cor al Copiilor”: „Vrem ca fiecare copil să știe că are un loc la masa celor mari, că vocea lui contează”

/ 29 Mai, 2026

Președinta Maia Sandu l-a primit pe Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, la Chișinău

/ 29 Mai, 2026

A răsunat „Ultimul sunet” în școlile cu predare în limba română din stânga Nistrului

/ 29 Mai, 2026

Președinta Maia Sandu, la întâlnirea cu primarii din Republica Moldova: „Reforma administrației publice locale este o clacă între sate – ne unim forțele pentru a face viața tuturor mai bună”

/ 29 Mai, 2026

Discursul Președintei Maia Sandu la evenimentul „Primării Puternice. Localități Dezvoltate”

/ 29 Mai, 2026

Primării Puternice – Localități Dezvoltate: Circa 400 de primari din localitățile care au inițiat procesul de amalgamare voluntară s-au reunit la Guvern

/ 29 Mai, 2026

Prim-ministrul Alexandru Munteanu l-a primit la Chișinău pe premierul României, Ilie Bolojan: Proiectele comune și reziliența regională, priorități ale cooperării bilaterale

/ 28 Mai, 2026

Președinta Maia Sandu s-a întâlnit cu senatorul american Mark Kelly

/ 28 Mai, 2026

Președinta Maia Sandu s-a întâlnit cu conducerea Fundației Konrad Adenauer

/ 28 Mai, 2026

Mai puține taxe pentru investițiile în energie verde: Guvernul susține facilități pentru baterii de stocare și turbine eoliene