Subiecte de actualitate privind dosarul transnistrean discutate de viceprim-ministrul pentru reintegrare Valeriu Chiveri și ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova, Păun Rohovei
La 25 august 2026, viceprim-ministrul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, a avut o întrevedere de lucru cu ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova, Păun Rohovei.
În cadrul discuțiilor au fost abordate evoluțiile din procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană, situația din regiune, precum și demersurile Chișinăului în vederea soluționării lor existente și promovării politicilor de reintegrare a țărilor, orientate spre apropierea celor două maluri ale Nistrului.
Ambasadorul Rohovei a reiterat sprijinul ferm al Ucrainei pentru reglementarea pașnică a conflictului transnistrean, cu respectarea suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova, în frontierele sale recunoscute internaționale, precum și pentru activitățile europene și eforturile de modernizare și dezvoltare a țării.
De asemenea, discuții au vizat perspectivele consolidării relațiilor bilaterale, inclusiv prin dezvoltarea dialogului în cadrul Comisiei interguvernamentale mixte moldo-ucrainene în domeniul colaborării economice și comerciale, precum și posibilități de reluare a activității acesteia.
Totodată, cu prilejul sărbătorilor naționale, viceprim-ministrul Chiveri a adresat felicitări cu ocazia Zilei Independenței Ucrainei. La rândul său, partea ucraineană a transmis felicitări cu ocazia Zilei Independenței Republicii Moldova.
Cei doi oficiali au subliniat importanța continuării dialogului pe marginea subiectelor de interes comun.
Legea salarizării: Guvernul anunță plăți unice de compensare din octombrie și majorări salariale în sectorul bugetar de la 1 ianuarie 2027
Președinta Maia Sandu a primit o delegație bipartizană a Comisiei pentru alocări bugetare a Camerei Reprezentanților a Congresului SUA
Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere cu Kürşad Zorlu, deputat în Parlamentul Turciei și vicepreședinte al partidului de guvernare AKP
Guvernul a aprobat Programul de implementare a Strategiei de dezvoltare „Educația 2030”: investiții de 13,5 miliarde de lei în următorii cinci ani
Permisele de conducere moldovenești vor fi recunoscute în Letonia
Foametea provocată de regimul totalitar sovietic în 1946–1947 urmează să fie recunoscută oficial drept crimă împotriva umanității
Reguli mai clare pentru stocarea produselor petroliere destinate situațiilor de urgență
Guvernul majorează la 4 miliarde de lei bugetul pentru susținerea investițiilor în industria prelucrătoare
Peste 400 de primari au participat la consultările privind investițiile pentru localitățile amalgamate
Orașele din Republica Moldova beneficiază de cooperare și finanțare europeană prin Programul URBACT IV
Întrevederea Secretarul de stat al Guvernului pentru reintegrare cu Ambasadorul Republicii Cehe în Republica Moldova
Republica Moldova și ONU vor continua cooperarea pentru dezvoltare durabilă și susținerea reformelor
Primarii din regiunea Centru a țării au participat la consultările privind investițiile pentru localitățile amalgamate
Premierul Vasile Tofan și omologul său luxemburghez, Luc Frieden, au discutat despre parcursul european al Republicii Moldova și extinderea cooperării bilaterale
Subiecte de actualitate privind dosarul transnistrean discutate de viceprim-ministrul pentru reintegrare Valeriu Chiveri și ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova, Păun Rohovei
Restricții de circulație în centrul capitalei. Angajații instituțiilor de forță vor desfășura antrenamente generale pentru Parada Militară din 27 august
Fostul ministru al Economiei din România, Claudiu Năsui, intră în Guvernul de la Chişinău: „Republica Moldova trebuie să devină cea mai primitoare țară pentru antreprenori”
Donald Trump promite „un nou impuls pentru pace” în Ucraina
VIDEO // Președinta Maia Sandu invită cetățenii la evenimentele dedicate Zilei Independenței: „De 35 de ani, Independența ne unește”
Cadrul normativ privind arbitrajul va fi aliniat standardelor internaționale. Parlamentul a adoptat o nouă lege
Paturi terapeutice unice în Republica Moldova, folosite pentru pacienții cu arsuri severe
Schimbări în Guvernul Republicii Moldova: Eugeniu Osmochescu propus pentru Agricultură și Claudiu Năsui la Economie
Votat de Parlament. Candidații la funcția de judecător sau procuror vor putea susține examenul repetat
O nouă rundă de subscriere prin platforma eVMS.md. Cetățenii pot investi online în obligațiuni de stat cu dobânzi de până la 7,85%
VIDEO // Opt bărbați, percheziționați la Bălți. Poliția a prevenit o întâlnire a membrilor organizației criminale „Kitaeț”
Cetățenii de peste 16 ani vor putea propune autorităților inițierea unor decizii de interes public
Ziua Națională a Vinului revine la Chișinău cu o ediție aniversară, pe 3-4 octombrie
Speakerul Igor Grosu invită cetățenii la evenimentele dedicate celor 35 de ani de Independență: „Împreună să celebrăm independența care ne unește!”
Prețul gazelor pe piața europeană se menține ridicat. Cotația TTF a ajuns la 68,19 euro/MWh
Produse agroalimentare moldovenești, în proces de autorizare pe piața chineză. ANSA a transmis solicitările oficiale