ro

 

Oficial
20 Septembrie, 2026 / 18:36
/ Acum 8 ore

Viitorii juriști, împreună cu Alexandru Arseni, deputat al primului Parlament, au experimentat procesul de adoptare a legilor

Parlamentul Republicii Moldova
parlament.md


Chișinău, 20 septembrie 2026 – Un grup de studenți la drept de la mai multe universități din capitală au vizitat Parlamentul Republicii Moldova și au participat la o activitate interactivă dedicată democrației, participării civice și procesului decizional parlamentar.

Studenții, membri ai Asociației Europene a Studenților la Drept (ELSA Moldova), au făcut cunoștință cu istoria Parlamentului și cu momentele care au marcat evoluția instituției legislative. Despre acestea le-a vorbit Alexandru Arseni, deputat în primul Parlament al Republicii Moldova și unul dintre semnatarii Declarației de Independență.

Profesor universitar și specialist în drept constituțional, Alexandru Arseni a discutat cu tinerii despre suveranitatea statului, rolul Parlamentului într-un stat de drept și principiile democrației. Totodată, au fost abordate valorile fundamentale garantate de stat, precum și rolul și responsabilitatea deputaților în procesul de adoptare a deciziilor.

Cunoștințele dobândite au fost puse în practică printr-un exercițiu de simulare a unei ședințe plenare, în cadrul căruia studenții au preluat rolurile deputaților și au participat la dezbaterea și adoptarea unui proiect de hotărâre cu caracter simbolic. Activitatea a început, conform procedurii unei ședințe plenare, cu onorarea Drapelului de Stat.

Proiectul examinat de tineri a avut drept temă implicarea tinerei generații în promovarea valorilor independenței și democrației. Studenții au prezentat argumente, au dezbătut prevederile proiectului și au participat la procesul de luare a deciziei, iar, la final, documentul a fost adoptat în unanimitate.

Pentru viitorii juriști, exercițiul a reprezentat o oportunitate de a experimenta, într-un cadru practic, etapele dezbaterii și adoptării unei decizii în Parlament și de a înțelege mai bine responsabilitatea reprezentanților aleși, precum și importanța participării cetățenilor la viața publică.

Activitatea face parte din seria de evenimente organizate de Parlament în contextul Zilei Internaționale a Democrației, marcată anual la 15 septembrie. Instituită de Organizația Națiunilor Unite în 2007, această zi promovează valorile democrației, respectarea drepturilor și libertăților fundamentale și participarea cetățenilor la viața publică.

Pe parcursul lunii septembrie, Parlamentul organizează mai multe activități dedicate democrației, prin care vizitatorii au posibilitatea să cunoască mai bine activitatea legislativă, să interacționeze cu reprezentanții instituției și să discute despre rolul implicării civice într-o societate democratică.

Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova


 
Ultimele Știri
/ Acum 3 zile

Parlamentul a denunțat un acord cu CSI în domeniul interbibliotecar

/ Acum 3 zile

Guvernul creează o structură unică pentru implementarea proiectelor strategice de infrastructură

/ Acum 3 zile

Statul Major al Apărării a fost instituționalizat prin lege

/ Acum 3 zile

Legislativul a adoptat măsuri pentru prevenirea escrocheriilor telefonice și a fraudelor prin comunicații electronice

/ Acum 3 zile

Un mecanism pentru autorizarea operatorilor care dețin stocuri de urgență de produse petroliere, reglementat în legislație

/ Acum 3 zile

Indemnizații unice de până la 4 000 de lei pentru angajații din sectorul bugetar. Rectificarea bugetului de stat pentru anul 2026 a fost adoptată de Parlament

/ Acum 3 zile

Votat în a doua lectură: Resursele financiare alocate serviciilor medicale vor crește

/ Acum 3 zile

Adoptat de Parlament: Răspunderea penală poate fi transmisă și după reorganizarea persoanei juridice

/ Acum 3 zile

Rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2026, adoptată de Parlament

/ Acum 3 zile

Republica Moldova devine parte a sistemului de schimb automatizat de date cu statele UE, care facilitează identificarea persoanelor și bunurilor căutate

/ Acum 3 zile

Republica Moldova va putea face schimb de rezultate ale analizelor ADN cu alte state pentru descoperire a infracțiunilor grave

/ Acum 3 zile

Igor Grosu, la Budapesta: „Este un moment bun pentru a deschide un nou capitol în relația dintre parlamentele și țările noastre”

/ Acum 3 zile

Premierul Vasile Tofan, la 35 de ani ai BNM: „O bancă centrală puternică, profesionistă și independentă este esențială pentru o economie modernă”

/ Acum 4 zile

Ordinea de zi a ședinței plenare a fost completată