ro

 

Politică
24 Iunie, 2026 / 22:29
/ Acum 2 zile

Delegația Parlamentului Republicii Moldova participă la sesiunea de vară a APCE

Delegația Parlamentului Republicii Moldova participă la sesiunea de vară a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), care are loc în perioada 22–26 iunie curent, la Strasbourg, Republica Franceză, comunică MOLDPRES.

Din componența delegației fac parte vicepreședinta Parlamentului, Doina Gherman, șeful delegației naționale la APCE, deputatul Ion Groza, precum și membrii delegației: deputații Veronica Roșca, Andrian Cheptonar, Natalia Davidovici și Igor Dodon.

Agenda sesiunii include dezbateri pe teme de actualitate, printre care protejarea democrației față de perturbările cauzate de inteligența artificială, combaterea represiunii transnaționale și situația democrației, drepturilor omului și statului de drept în Iran.

Totodată, a fost solicitată o dezbatere de urgență privind monitorizarea Declarației de la Chișinău în domeniul migrației. Documentul a fost adoptat în cadrul sesiunii anuale a Comitetului Miniștrilor al Consiliului Europei din mai 2026, desfășurată sub președinția Republicii Moldova, și abordează gestionarea migrației în raport cu drepturile garantate de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

De asemenea, parlamentarii vor examina, rapoarte referitoare la reducerea la tăcere a vocilor critice în Azerbaidjan, funcționarea instituțiilor democratice în Georgia și în Serbia, libertatea presei în sport, combaterea stereotipurilor de gen în mass-media, pornografia violentă ca provocare pentru drepturile omului, precum și accesul migranților și refugiaților la asistență medicală.

Pe ordinea de zi sunt incluse și dezbateri privind durabilitatea alimentară în situații de criză, rapoartele de observare a alegerilor recente din Ungaria și Bulgaria, precum și eventuale dezbateri de urgență privind accesul femeilor la justiție, dreptul la educație în Gaza, sistemul judiciar din Turcia și situația lui Jimmy Lai, aflat în detenție în Hong Kong din anul 2020.

Republica Moldova este membră a Consiliului Europei din anul 1995.


 
Ultimele Știri
/ Acum 2 zile

Summit UE-Moldova // Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen: „Obiectivul nostru este deschiderea cât mai rapidă a tuturor clusterelor de negocieri”

/ Acum 2 zile

VIDEO // Președinta Maia Sandu, la Summitul UE – Republica Moldova: „Perspectiva aderării ne oferă puterea de a face schimbări importante și de a obține rezultate”

/ Acum 2 zile

VIDEO // Președintele Consiliului European, António Costa, la deschiderea Summitului UE-Republica Moldova: „Meritați să obțineți aderarea la Uniunea Europeană cât mai curând posibil”

/ Acum 2 zile

VIDEO // Summitul UE-Moldova a început la Bruxelles. Maia Sandu a fost întâmpinată de António Costa și Ursula von der Leyen

/ Acum 2 zile

Summit UE-Moldova // Viceprim-ministra Cristina Gherasimov: „ Discutăm cum putem avansa mai rapid în baza meritelor proprii”

/ Acum 2 zile

Speakerul Igor Grosu efectuează o vizită oficială în Republica Cehă

/ Acum 2 zile

Summitul Republica Moldova – Uniunea Europeană, primul după deschiderea negocierilor de aderare, începe azi la Bruxelles

/ Acum 2 zile

CEC a prezentat rezultatele preliminare ale referendumului local din Coșnița

/ Acum 3 zile

Prezență de 30% la urne în referendumul local din Coșnița. Rezultate preliminare anunțate de CEC

/ Acum 3 zile

Referendum în Coșnița: Peste 26% dintre alegători au votat până la ora 18:00

/ Acum 3 zile

Referendum local în Coșnița: Peste 1.100 de alegători au votat până la ora 15:00

/ Acum 3 zile

Referendum local în Coșnița: Peste 700 de alegători au votat până la ora 12:00

/ Acum 3 zile

Locuitorii din comuna Coșnița, așteptați la urne pentru un referendum local privind terenurile din extravilan

/ Acum 5 zile

Societatea civilă mobilizează sprijin pentru aderarea Republicii Moldova la UE. Iulian Groza: „Să convingem cetățenii europeni că extinderea este în interesul tuturor”