ro

 

Societate
24 Iunie, 2026 / 20:13
/ Acum 5 ore

Garanții noi în muncă pentru părinți și îngrijitori de familie

Salariații care au responsabilități familiale vor beneficia de noi garanții prevăzute în Codul muncii. Un proiect de lege în acest sens a fost examinat de Comisia pentru protecție socială, sănătate și familie, comunică MOLDPRES.

Inițiativa legislativă a fost elaborată de Ministerul Muncii și Protecției Sociale și face parte din demersurile de aliniere la Convenția Organizației Internaționale a Muncii privind egalitatea de șanse și tratamentul lucrătorilor cu responsabilități familiale.

Potrivit documentului, va fi introdusă noțiunea de „salariat cu responsabilități familiale”, definit ca persoana care îngrijește, întreține sau oferă sprijin financiar unui membru al familiei, inclusiv unei persoane cu dizabilități aflate la întreținere. Noua reglementare urmărește consolidarea protecției juridice în relațiile de muncă și în sistemul de protecție socială.

Proiectul prevede și măsuri suplimentare de protecție pentru aceste categorii de angajați, inclusiv în ceea ce privește organizarea muncii pe timp de noapte. Astfel,  părinții singuri care au copii cu vârsta de până la 16 ani vor putea fi antrenați în ture de noapte doar cu acordul lor scris. În prezent, această prevedere este aplicabilă doar angajaților cu copii de până la patru ani sau celor care au copii cu dizabilități.

Totodată, este propusă includerea perioadei concediului paternal în stagiul de cotizare pentru stabilirea drepturilor sociale.

 


 
Ultimele Știri
/ Acum 7 ore

Cartelele SIM preplătite vor putea fi activate doar pe baza unui act de identitate

/ Acum 8 ore

Persoanele asigurate vor beneficia de noi medicamente și dispozitive medicale compensate

/ Acum 8 ore

Sistemul eCall va fi implementat în Republica Moldova: Mașinile implicate în accidente rutiere vor transmite automat un apel la Serviciul 112

/ Acum 9 ore

Un copil de 12 ani, salvat de la înec într-un lac din capitală

/ Acum 9 ore

VIDEO // Percheziții într-un dosar de spălare de bani în sumă de 13,5 milioane de lei

/ Acum 9 ore

Familiile polițiștilor decedați la Sângerei vor primi un ajutor material de câte un milion de lei din partea Guvernului

/ Acum 9 ore

Un avocat s-a retras din concursul pentru Colegiul disciplinar al judecătorilor

/ Acum 9 ore

Minut de reculegere la ședința Guvernului în memoria polițiștilor decedați la Sângerei. Alexandru Munteanu: „Este o pierdere grea”. Executivul va acorda sprijin financiar familiilor

/ Acum 9 ore

DOC // Publicat în Monitorul Oficial. Competențele organelor de anchetă privind dosarele complexe de corupție, fraudă financiară și criminalitate organizată vor fi delimitate mai clar

/ Acum 10 ore

VIDEO // Barajul lacului Taraclia intră în reparații. Lucrările vor spori siguranța populației și a drumului

/ Acum 10 ore

SATUL EUROPEAN // Canalizare, drumuri și spații publice modernizate pentru locuitorii satului Taraclia

/ Acum 10 ore

DOC // Președinta Maia Sandu i-a retras cetățenia fostului director adjunct al SIS, Alexandru Bălan

/ Acum 11 ore

Reforma asistenței medicale primare: Ministerul Sănătății dă asigurări că niciun centru medical nu va fi închis, iar accesul la servicii rămâne gratuit

/ Acum 11 ore

Autospecialele de poliție din țară vor porni simultan sirenele la ora 9.00, în semn de recunoștință și profund respect față de memoria celor doi polițiști care au decedat la Sângerei