ro

 

Politică
03 Iulie, 2026 / 21:37
/ Acum 1 zi

Vicepreședinta Parlamentului Doina Gherman, mesaj cu prilejul Zilei Independenței SUA: „Parteneriatul nostru contribuie la pacea, dezvoltarea și independența R. Moldova”

Vicepreședinta Parlamentului, Doina Gherman, a transmis astăzi un mesaj de felicitare poporului american cu ocazia marcării, pe 4 iulie, a Zilei Independenței. Oficialul a apreciat parteneriatul dintre Republica Moldova și Statele Unite ale Americii, care a contribuit, în decursul anilor, la dezvoltarea economică, modernizarea infrastructurii și a sectorului energetic, precum și la consolidarea instituțiilor democratice, informează MOLDPRES.

În debutul ședinței parlamentare, Doina Gherman a subliniat că Statele Unite vor marca 250 de ani de la adoptarea Declarației de Independență din 4 iulie 1776.

„Este un sfert de mileniu de istorie și de angajament ferm față de valorile fundamentale – libertatea și democrația. Din partea Parlamentului, adresăm poporului american cele mai sincere felicitări și urări de prosperitate și bunăstare. Parteneriatul strategic dintre Republica Moldova și Statele Unite ale Americii contribuie nemijlocit la pacea, dezvoltarea și independența Republicii Moldova”, a declarat Doina Gherman.

Oficialul și-a exprimat recunoștința față de poporul american pentru sprijinul acordat țării noastre începând cu anul 1992.

„Peste 1,7 miliarde de dolari au fost investiți în programe de asistență pentru dezvoltarea economică, modernizarea infrastructurii și a sectorului energetic, precum și pentru consolidarea instituțiilor democratice. Dragi prieteni și parteneri americani, vă dorim o Zi a Independenței plină de bucurie și mândrie națională”, a remarcat Doina Gherman.

Ziua Națională a Statelor Unite ale Americii, sărbătorită anual pe 4 iulie, marchează adoptarea Declarației de Independență de către Al Doilea Congres Continental în 1776, document prin care cele 13 colonii britanice din America de Nord și-au proclamat independența față de Marea Britanie și au pus bazele Statelor Unite ale Americii.

Declarația de Independență, redactată în principal de Thomas Jefferson, consacră principiile fundamentale ale statului american, afirmând că toți oamenii sunt egali și cu drepturi depline.


 
Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

Lege nouă pentru avertizori: Protecție împotriva răzbunării și canale obligatorii de raportare

/ Acum 1 zi

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, promite soluții pentru fermieri: „Vom opri acumularea datoriilor la TVA și vom asigura restituirea lunară a taxei”

/ Acum 1 zi

Întreprinderile de stat vor fi verificate. Președintele Parlamentului, Igor Grosu, explică cum va activa comisia de anchetă: „Va verifica toate concursurile, componența consiliilor și prestația membrilor”

/ Acum 1 zi

Republica Moldova face un pas spre standardele UE: Parlamentul a votat în primă lectură noua lege privind arbitrajul

/ Acum 2 zile

Irlanda a preluat Președinția Consiliului UE. António Costa reconfirmă sprijinul pentru avansarea negocierilor cu Republica Moldova

/ Acum 2 zile

Deputata PAS, Victoria Belous, propusă la șefia Comisiei parlamentare pentru economie, buget și finanțe

/ Acum 2 zile

Ambasada SUA a marcat 250 de ani de la independența Statelor Unite. Nick Pietrowicz: „Statele Unite au contribuit cu aproape 3 miliarde de dolari la dezvoltarea Republicii Moldova”

/ Acum 2 zile

Parlamentul se reunește joi în ședință plenară. Combaterea fraudelor telefonice, pe agendă

/ Acum 2 zile

Orașul Ialoveni și satul Sociteni au decis să se unească pentru o primărie mai puternică: suplimente de 54 de milioane de lei oferite de Guvern

/ Acum 2 zile

R. Moldova continuă procesul de retragere din tratatele CSI. Parlamentul va examina denunțarea acordului privind împrumutul interbibliotecar

/ Acum 2 zile

Cancelaria de Stat va demara o analiză amplă a contractelor de consultanță

/ Acum 2 zile

Cancelaria de Stat urmează să evalueze toate contractele de consultanță. Maia Sandu: „Trebuie să ne asigurăm că acestea corespund nevoilor instituțiilor”

/ Acum 2 zile

Premierul Alexandru Munteanu: „Vom revizui modul în care sunt desemnați și remunerați membrii consiliilor de administrație ale întreprinderilor de stat”

/ Acum 2 zile

Maia Sandu anunță un set de măsuri privind revizuirea criteriilor de numire a persoanelor în funcții de conducere: „Vor fi obligatorii avizele SIS și CNA”