ro

 

Politică
27 August, 2026 / 15:05
/ Acum 5 ore

INTERVIU MOLDPRES // Ambasadoarea Iwona Piórko: „Moldovenii au ales viitorul european, iar UE este hotărâtă să transforme această alegere în realitate”

Cornelia Stefoglu
Redactor

La 35 de ani de Independență, Republica Moldova se află într-un moment decisiv pentru viitorul său european. Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru MOLDPRES, ambasadoarea UE în Republica Moldova, Iwona Piórko, vorbește despre următorii pași în procesul de aderare și subliniază că Republica Moldova este pregătită să avanseze în deschiderea clusterelor de negociere rămase. 

Referindu-se la securitatea Republicii Moldova, în contextul amenințărilor regionale și hibride, Iwona Piórko subliniază că „securitatea Moldovei este securitatea noastră europeană comună”.

În mesajul adresat cetățenilor cu prilejul Zilei Independenței, ambasadoarea reafirmă sprijinul UE pentru alegerea europeană a țării.


MOLDPRES: Republica Moldova marchează 35 de ani de la proclamarea Independenței. În această perioadă, țara a trecut prin mai multe etape și orientări geopolitice. Astăzi, integrarea europeană este obiectivul strategic al Republicii Moldova. Cum este văzut la Bruxelles acest parcurs european într-un nou context politic și geopolitic, marcat de războiul din Ucraina, amenințări hibride și schimbări profunde în Europa?

Iwona Piórko: În primul rând – la mulți ani, Republica Moldova! Doresc să îi felicit pe toți cetățenii Republicii Moldova cu ocazia împlinirii a 35 de ani de independență. Acest moment aniversar este o dovadă a rezilienței, determinării și spiritului națiunii dumneavoastră.

În acești 35 de ani, Moldova s-a confruntat cu provocări complexe și a trecut prin schimbări profunde. Oamenii din Moldova au făcut, de asemenea, o alegere strategică – aceea de a ancora viitorul țării în pace, democrație și prosperitate, ca parte a Uniunii Europene. Iar Uniunea Europeană este hotărâtă să contribuie la transformarea acestei alegeri în realitate.

În iunie 2022, Uniunea Europeană a acordat Moldovei statutul de țară candidată – o decizie istorică prin care au fost recunoscute eforturile de reformă și angajamentul față de valorile europene. De atunci, progresele Moldovei, în pofida presiunilor geopolitice uriașe, au fost de-a dreptul inspiratoare.

UE nu este doar un spațiu geografic sau un proiect economic. Este o comunitate de valori, securitate și solidaritate. Iar Moldova a demonstrat că își are locul în această comunitate.

Cu acest prilej, aș dori să mă adresez cetățenilor Republicii Moldova: aspirația dumneavoastră către o viață mai bună – fără corupție, fără constrângeri externe și plină de oportunități – este exact ceea ce reprezintă Uniunea Europeană. În timp ce sărbătoriți astăzi, să știți că nu sunteți singuri. UE este partenerul dumneavoastră, aliatul dumneavoastră și viitoarea dumneavoastră casă.


MOLDPRES: Negocierile de aderare au intrat într-o etapă concretă, iar Republica Moldova are deja deschise două clustere. Cum evaluați ritmul negocierilor? Câte clustere estimează Bruxellesul că ar putea fi deschise până la sfârșitul acestui an și ce trebuie să facă Republica Moldova pentru a menține acest ritm?

Iwona Piórko: Într-un interval de timp remarcabil de scurt, Moldova a trecut de la deschiderea negocierilor de aderare la finalizarea procesului de examinare analitică (screening), iar acum la deschiderea a două clustere. Toate acestea reprezintă o recunoaștere a muncii intense și a progreselor reale realizate de Moldova.

Evaluarea Comisiei Europene este clară: și clusterele rămase sunt pregătite pentru a fi deschise. Următorul pas este ca statele membre să adopte deciziile necesare și vă pot asigura că acest subiect va rămâne o prioritate pe agenda UE în lunile următoare.

Între timp, procesul decurge fără întrerupere. Activitatea tehnică continuă în ritm accelerat. Lucrăm îndeaproape cu Guvernul în toate clusterele, monitorizând și sprijinind reformele legate de aderare și pregătind Moldova pentru etapele următoare.

Planul de Creștere și Agenda de Reforme oferă atât foaia de parcurs, cât și resursele necesare pentru accelerarea acestei activități. Aceste reforme vizează construirea unei Moldove mai puternice și mai prospere – și îmbunătățirea vieții oamenilor.

Așadar, mesajul este clar: mențineți determinarea politică, continuați să implementați reformele și mențineți dinamica. În cele din urmă, acest lucru va determina ritmul aderării. UE va fi alături de Moldova ca partener de încredere până la momentul aderării.


MOLDPRES: Există la Bruxelles percepția că, în actualul context geopolitic, integrarea europeană a Republicii Moldova nu mai este doar o alegere de politică externă, ci o condiție pentru securitatea și supraviețuirea statului? Cu alte cuvinte, cât de mult este astăzi UE pregătită să investească politic, economic și în securitatea Republicii Moldova pentru ca țara să poată rezista presiunilor externe și să-și ducă până la capăt parcursul european?

Iwona Piórko: Aș spune-o foarte simplu: securitatea Moldovei este securitatea noastră europeană comună.

Reziliența și fermitatea țării dumneavoastră au fost remarcabile. De la începutul invaziei pe scară largă a Rusiei împotriva Ucrainei, Moldova s-a confruntat cu șocuri economice majore, șantaj energetic, campanii de dezinformare, atacuri cibernetice, finanțare politică ilicită și tentative de destabilizare și ingerință electorală.

Dar Moldova a rămas fermă. A rămas democratică și stabilă și și-a menținut angajamentul față de reforme pentru a construi un stat care răspunde nevoilor cetățenilor săi – un stat pe care moldovenii înșiși îl doresc și îl merită.

Iar Moldova nu se confruntă singură cu aceste provocări. UE și statele membre oferă sprijin pentru consolidarea rezilienței. Sprijinim securitatea energetică a Moldovei, dezvoltarea economică, securitatea cibernetică și capacitatea de a face față amenințărilor hibride.

Iar prin Planul de Creștere investim în bazele unei economii mai puternice și ale unei calități mai bune a vieții. Pentru că reziliența nu înseamnă doar capacitatea de a rezista presiunilor. Înseamnă și încredere în viitor.

Republica Moldova marchează, la 27 august, 35 de ani de la proclamarea Independenței. Desprinsă de Uniunea Sovietică în 1991, țara a parcurs un drum complex către consolidarea statului și apropierea de Uniunea Europeană. În iunie 2022, Republica Moldova a obținut statutul de țară candidată la aderarea la UE, iar în prezent desfășoară negocierile de aderare.

Autoritățile de la Chișinău și-au stabilit obiectivul ca până în 2030 Republica Moldova să devină stat membru cu drepturi depline al Uniunii Europene, proces care presupune continuarea reformelor și îndeplinirea criteriilor de aderare.


 
Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

VIDEO // Șefa statului Maia Sandu, la ședința solemnă de la Președinție: „Independența noastră este pusă la încercare și trebuie protejată în fiecare zi”

/ Acum 1 zi

Ministerul Energiei va avea un nou secretar general adjunct

/ Acum 1 zi

Miniștrii desemnați de la Economie și Agricultură vor depune vineri jurământul de învestire

/ Acum 1 zi

Eugeniu Osmochescu, desemnat la Agricultură: „Va aduce mai multă logică economică într-un domeniu important”, explică premierul Vasile Tofan

/ Acum 1 zi

Premierul Vasile Tofan explică de ce l-a ales pe Claudiu Năsui la Economie: „Avem nevoie de oameni curajoși, care nu evită inclusiv problemele dificile”

/ Acum 1 zi

Marta Kos a prezentat propunerea de reformare a procesului de extindere a UE: „Lumea s-a schimbat, iar extinderea trebuie să se schimbe odată cu ea”

/ Acum 1 zi

CEC a publicat lista partidelor care au dreptul de a participa la alegerile locale noi și referendumul local din 1 noiembrie

/ Acum 1 zi

Votat în lectură finală. Codul electoral, completat cu prevederi referitoare la votul prin corespondență și organizarea alegerilor în UTA Găgăuzia

/ Acum 2 zile

FOTO // „Diplomația prin generații. 35 de ani de dialog, încredere și cooperare”. O expoziție dedicată parcursului extern al țării, inaugurată la Muzeul Național de Istorie a Moldovei

/ Acum 2 zile

Eugeniu Osmochescu acceptă funcția de ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare: „O misiune complicată de a transforma agricultura într-un motor economic modern şi tehnologizat”

/ Acum 2 zile

Fostul ministru al Economiei din România, Claudiu Năsui, intră în Guvernul de la Chişinău: „Republica Moldova trebuie să devină cea mai primitoare țară pentru antreprenori”

/ Acum 2 zile

VIDEO // Președinta Maia Sandu invită cetățenii la evenimentele dedicate Zilei Independenței: „De 35 de ani, Independența ne unește”

/ Acum 2 zile

Schimbări în Guvernul Republicii Moldova: Eugeniu Osmochescu propus pentru Agricultură și Claudiu Năsui la Economie

/ Acum 2 zile

Speakerul Igor Grosu invită cetățenii la evenimentele dedicate celor 35 de ani de Independență: „Împreună să celebrăm independența care ne unește!”