ro

 

Politică
26 August, 2026 / 20:11
/ Acum 2 zile

Parlamentul schimbă regulile de funcționare: noi prevederi pentru deputați și fracțiuni

Activitatea Parlamentului va fi ghidată de noi reguli, care au fost incluse în noul Cod cu privire la organizarea și funcționarea instituției. Proiectul a fost aprobat astăzi de deputați în lectura a doua, cu 52 de voturi. Acesta are drept scop eficientizarea activității parlamentare și alinierea la standardele europene privind procesul legislative, transmite MOLDPRES.

Una dintre principalele prevederi vizează modificări menite să prevină traseismul politic. Astfel, configurația politică rezultată în urma alegerilor parlamentare nu va putea fi modificată, ceea ce înseamnă că deputații neafiliați care părăsesc o fracțiune nu vor putea adera la o altă fracțiune. Totodată, nu vor putea fi constituite fracțiuni parlamentare ale partidelor politice care nu au acces în Parlament în urma scrutinului, precum și ale celor interzise sau declarate neconstituționale.

Documentul introduce și noi mecanisme de dezbatere parlamentară. În timpul sesiunilor ordinare va fi organizată „Ora Guvernului”, o zi dedicată dezbaterilor politice cu participarea miniștrilor sau a prim-ministrului. Aceasta va avea loc la solicitarea fracțiunilor parlamentare, cel puțin o dată pe lună.

Totodată, va fi introdusă „Ziua opoziției”. Astfel, pentru prima ședință în plen din fiecare a șasea săptămână a sesiunii parlamentare, Biroul permanent va include pe ordinea de zi subiectele propuse de fracțiunile parlamentare din opoziție, de deputații independenți și de cei din opoziție.

Proiectul reglementează și procesul de organizare a dezbaterilor asupra subiectelor incluse pe ordinea de zi. Cadrul de dezbateri va fi stabilit de Biroul permanent, în funcție de complexitatea subiectelor. De asemenea, Biroul permanent va decide, de comun acord cu președinții fracțiunilor parlamentare și ai comisiilor permanente, ora desfășurării votului.

O altă prevedere vizează procedura luărilor de cuvânt în ședințele plenare. Durata acestora nu va depăși 5 minute pentru fracțiuni și 3 minute pentru deputați. În cazul declarațiilor pe marginea subiectelor care nu se regăsesc în ordinea de zi, timpul alocat fracțiunilor va fi de 7 minute, iar deputaților – 5 minute. Timpul alocat va putea fi extins cu votul majorității deputaților aleși.

Proiectul Codului cu privire la organizarea și funcționarea Parlamentului mai stabilește că limba de lucru în legislativ este limba română.

Deputatul Igor Talmazan a declarat la ședința Parlamentului că proiectul a fost supus consultărilor și pe marginea acestuia a fost solicitată opinia Comisiei de la Veneția. La fel, Igor Talmazan a subliniat că proiectul urmează să fie examinat de Parlament și în a treia lectură.


 
Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

VIDEO // Președinta Maia Sandu invită cetățenii la evenimentele dedicate Zilei Independenței: „De 35 de ani, Independența ne unește”

/ Acum 1 zi

Schimbări în Guvernul Republicii Moldova: Eugeniu Osmochescu propus pentru Agricultură și Claudiu Năsui la Economie

/ Acum 1 zi

Speakerul Igor Grosu invită cetățenii la evenimentele dedicate celor 35 de ani de Independență: „Împreună să celebrăm independența care ne unește!”

/ Acum 2 zile

Președinta Maia Sandu, la Kyiv: „Mai multă apărare antiaeriană pentru Ucraina înseamnă un cer mai sigur și pentru Moldova”

/ Acum 2 zile

Președintele Parlamentului Igor Grosu: „Munițiile de la Cobasna au fost folosite de Rusia drept argument pentru menținerea trupelor în regiune”

/ Acum 2 zile

Votat de Parlament. Codul electoral, completat cu prevederi referitoare la votul prin corespondență și organizarea alegerilor în UTA Găgăuzia

/ Acum 2 zile

Inga Ionesii a preluat mandatul de ambasador al Republicii Moldova în India

/ Acum 2 zile

Încă un acord CSI este denunțat de Moldova: Parlamentul a votat retragerea din tratatul privind cartea și poligrafia

/ Acum 2 zile

Noi deputați în fracțiunea PAS. Roman Roșca și Victor Mătrăgună își încep activitatea în Parlament

/ Acum 2 zile

Speakerul Igor Grosu, mesaj de Ziua Independenței Ucrainei: „Republica Moldova va continua să vă sprijine în lupta pentru libertate și integritate teritorială”

/ Acum 2 zile

FOTO // „Renașterea în glorie și putere”. Parlamentul găzduiește o expoziție dedicată patrimoniul sacru al Ucrainei distrus de război

/ Acum 2 zile

Prim-ministrul Vasile Tofan, de Ziua Independenței Ucrainei: „Republica Moldova este și va rămâne un vecin de încredere și un partener ferm al Ucrainei”

/ Acum 2 zile

Parlamentul se va reuni într-o ședință solemnă consacrată aniversării a 35-a de la proclamarea Independenței

/ Acum 2 zile

VIDEO // Președinta Maia Sandu, vizită la Kiev de Ziua Independenței Ucrainei: „Moldova trăiește în pace datorită curajului poporului ucrainean”