ro

 

Politică
26 August, 2026 / 20:12
/ Acum 2 zile

Președintele Parlamentului Igor Grosu: „Munițiile de la Cobasna au fost folosite de Rusia drept argument pentru menținerea trupelor în regiune”

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, susține că volumul munițiilor depozitate la Cobasna ar fi fost prezentat de Federația Rusă drept un argument pentru menținerea prezenței sale militare în regiunea transnistreană, însă datele analizate de instituțiile Republicii Moldova indică faptul că situația ar fi fost „mai mult inflamată decât în realitate”. Șeful Legislativului a subliniat că raportul Serviciului de Informații și Securitate privind depozitul de la Cobasna va fi prezentat partenerilor europeni, transmite MOLDPRES. 

Igor Grosu a declarat că autoritățile de la Chișinău au analizat de mai mult timp situația depozitului de la Cobasna, inclusiv pentru a înțelege poziția Federației Ruse. Potrivit președintelui Parlamentului, atunci când Republica Moldova solicita retragerea trupelor ruse și reconsiderarea statutului misiunii de pacificatori, Moscova invoca în mod repetat riscul reprezentat de munițiile depozitate la Cobasna.

„Discuțiile sau analizele privind acest depozit au fost cu mult timp mai înainte. Noi încercam să înțelegem, să analizăm poziția Federației Ruse. Atunci când, de fiecare dată, noi puneam problema scoaterii contingentului, reconsiderării statutului misiunii de observatori, principalul argument pe care îl aduceau ei era sperietoarea depozitul, Doamne ferește. Asta ne-a determinat să facem o cercetare, un studiu, pentru că așa, pro bono, am acceptat argumentul acesta din 2005, prea ușor am acceptat noi atunci, pentru că locații din astea de depozitare sunt nu numai la noi, sunt în Rusia, Ucraina”, a declarat Igor Grosu.

Potrivit lui Igor Grosu, cantitatea de muniții din depozit s-ar fi redus de-a lungul timpului, inclusiv ca urmare a consumului în cadrul exercițiilor și a activității Grupului Operativ al Trupelor Ruse, precum și a formațiunilor militare sau paramilitare din regiunea transnistreană. Grosu a estimat că volumul munițiilor ar fi ajuns la aproximativ 20 de mii de tone, în timp ce munițiile cu termen de valabilitate depășit ar fi fost evacuate în perioada în care acest lucru putea fi realizat pe cale ferată. În opinia sa, aceste elemente indică faptul că pericolul asociat depozitului de la Cobasna ar fi fost exagerat în discursul Moscovei.

„Ce era mai de preț, în mod cert, a fost evacuat când lucrul acesta se putea face pe cale ferată, transzitând Ucraina, și tot asta indica la o concluzie că lucrurile erau mai mult inflamate decât în realitate. Evident, scade din importanță acest omniprezent argument. Fără prezența lor, câți au mai rămas ei acolo? 300 de oameni, pur militari ruși. Foarte bine că instituțiile noastre au venit cu acest raport. O să îl prezentăm și partenerilor europeni, care erau uneori mai sensibili decât noi”, a declarat președintele Parlamentului.

Depozitul de muniții de la Cobasna ar deține o cantitate de aproximativ 14.000 de tone brut de armament (incluzând ambalajele și lăzile), iar cantitatea netă de substanță explozibilă este de doar 2.800 de tone, volum mult mai mic comparativ cu cel vehiculat anterior. Cifrele au fost prezentate de Serviciul de Informații și Securitate (SIS) și Agenția Informații Militare (AIM) și au fost incluse în raportul „Cobasna: Separarea unui Mit de Realitate”, făcut public de cele două instituții. Raportul evidențiază că depozitul de Cobasna este un risc, dar limitat și controlat, și nu reprezintă „o amenințare existențială pentru regiune, așa cum a fost prezentat în mod repetat în scop geopolitic”.

 


 
Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

VIDEO // Președinta Maia Sandu invită cetățenii la evenimentele dedicate Zilei Independenței: „De 35 de ani, Independența ne unește”

/ Acum 1 zi

Schimbări în Guvernul Republicii Moldova: Eugeniu Osmochescu propus pentru Agricultură și Claudiu Năsui la Economie

/ Acum 1 zi

Speakerul Igor Grosu invită cetățenii la evenimentele dedicate celor 35 de ani de Independență: „Împreună să celebrăm independența care ne unește!”

/ Acum 2 zile

Președinta Maia Sandu, la Kyiv: „Mai multă apărare antiaeriană pentru Ucraina înseamnă un cer mai sigur și pentru Moldova”

/ Acum 2 zile

Votat de Parlament. Codul electoral, completat cu prevederi referitoare la votul prin corespondență și organizarea alegerilor în UTA Găgăuzia

/ Acum 2 zile

Parlamentul schimbă regulile de funcționare: noi prevederi pentru deputați și fracțiuni

/ Acum 2 zile

Inga Ionesii a preluat mandatul de ambasador al Republicii Moldova în India

/ Acum 2 zile

Încă un acord CSI este denunțat de Moldova: Parlamentul a votat retragerea din tratatul privind cartea și poligrafia

/ Acum 2 zile

Noi deputați în fracțiunea PAS. Roman Roșca și Victor Mătrăgună își încep activitatea în Parlament

/ Acum 2 zile

Speakerul Igor Grosu, mesaj de Ziua Independenței Ucrainei: „Republica Moldova va continua să vă sprijine în lupta pentru libertate și integritate teritorială”

/ Acum 2 zile

FOTO // „Renașterea în glorie și putere”. Parlamentul găzduiește o expoziție dedicată patrimoniul sacru al Ucrainei distrus de război

/ Acum 2 zile

Prim-ministrul Vasile Tofan, de Ziua Independenței Ucrainei: „Republica Moldova este și va rămâne un vecin de încredere și un partener ferm al Ucrainei”

/ Acum 2 zile

Parlamentul se va reuni într-o ședință solemnă consacrată aniversării a 35-a de la proclamarea Independenței

/ Acum 2 zile

VIDEO // Președinta Maia Sandu, vizită la Kiev de Ziua Independenței Ucrainei: „Moldova trăiește în pace datorită curajului poporului ucrainean”