ro

 

Politică
21 Iulie, 2026 / 20:32
/ Acum 6 ore

Peste o mie de decizii de amalgamare voluntară au fost aprobate

Peste o mie de decizii de amalgamare voluntară au fost aprobate până în prezent, ceea ce înseamnă că circa 70 la sută din primăriile din țară sunt implicate în acest proces. Informațiile au fost prezentate de secretarul general desemnat al Guvernului, Alexei Buzu, în timpul examinării astăzi în Parlament a Programului de activitate al viitorului Executiv, transmite MOLDPRES.

Alexei Buzu a adăugat că pe parcursul săptămânii curente, 50 de primării  finalizează  procesul de consolidare și amalgamare.

Procesul de amalgamare voluntară continuă până la 31 iulie, iar comunitățile care vor decide să se implice în acest proces vor beneficia de suplimente pentru dezvoltare acordate de Guvern.

Premierul desemnat, Vasile Tofan, a afirmat că reforma administrației locale este dificilă, dar nu mai poate fi evitată. Oficialul a punctat că procesul de amalgamare aflat în curs va fi continuat și îmbunătățit acolo unde este posibil, iar rezultatul urmărit este ca mai mulți bani să ajungă în servicii și investiții locale.

„Guvernarea a avut curajul să se apuce de o reformă nepopulară, tare complicată, pe care am evitat-o toate guvernările de până acum. Trebuie să ai curaj să reduci numărul primăriilor de la 900, care-i cel mai fragmentat sistem din Europa și să aduci mai multă chibzuință în cheltuirea banilor publici. Oamenii noștri vor ca banul public să fie cheltuit mai bine.  Atunci, dacă insistăm pe faptul ca puținii bani pe care îi avem să-i cheltuim mai bine, trebuie să începem, inclusiv de la instituțiile statului, la toate trei nivele: și la nivel central, și la nivel raional, și la nivel local”, a declarat Vasile Tofan, în plenul Parlamentului.

Procesul de amalgamare voluntară continuă până la 31 iulie, iar începând cu luna august, Executivul va demara procesul de amalgamare normative. În etapa voluntară, localitățile pot decide singure cu cine se unesc, cum își organizează administrația și care sunt prioritățile, iar Guvernul susține comunitățile cu stimulente pentru dezvoltare.


 
Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

DOC // Programul de activitate al viitorului Guvern - „Economie europeană, stat eficient”, prezentat de Vasile Tofan: „Să construim un stat mai puternic și să accelerăm decisiv aderarea la UE”

/ Acum 1 zi

Republica Moldova și India își consolidează relațiile bilaterale și extind cooperarea în domenii strategice. Droupadi Murmu: „Împreună vom construi un parteneriat și mai puternic, orientat spre viitor”

/ Acum 1 zi

Republica Moldova și India vor semna un nou acord de cooperare în domeniul învățământului superior

/ Acum 1 zi

VIDEO // Mihai Popșoi: „Vizita președintei Indiei deschide un nou capitol în relațiile dintre Republica Moldova și India”

/ Acum 1 zi

Președinta Indiei, Droupadi Murmu, vine astăzi la Chișinău, la invitația Maiei Sandu

/ Acum 3 zile

Republica Moldova și Republica Ciad au stabilit relații diplomatice

/ Acum 3 zile

Vasile Tofan s-a consultat cu antreprenorii privind programul de guvernare: „Statul trebuie să ofere reguli clare și predictibile”

/ Acum 4 zile

Andrian Gavrilița își încheie mandatul la Finanțe: „Voi continua să-mi ajut țara, indiferent de rolul în care mă voi regăsi”

/ Acum 4 zile

Cristian Jardan: „A fost o onoare și un privilegiu să servesc Republica Moldova și Ministerul Culturii”

/ Acum 4 zile

Cine sunt fețele noi din Guvernul Tofan: radiografia schimbărilor din noul Guvern comparativ cu Executivul precedent

/ Acum 4 zile

Ludmila Catlabuga, la final de mandat: „Fiecare decizie a fost luată cu gândul la viitorul agriculturii”

/ Acum 4 zile

Breaking news

Premierul desemnat, Vasile Tofan, a prezentat echipa guvernamentală, cu care va merge în Parlament pentru a cere votul de încredere

/ Acum 4 zile

VIDEO // Lista noului Cabinet de miniștri va fi anunțată în scurt timp, afirmă Igor Grosu după întrevederea candidatului desemnat cu fracțiunea PAS

/ Acum 4 zile

Grupuri de primării amalgamate au fost create în toate regiunile țării: investiții de 366 de milioane de lei planificate de Guvern pentru modernizarea localităților