Premierul Alexandru Munteanu, în discuții cu omologul său din Luxemburg: „Într-un context regional complicat, este important să avem parteneri care ne susțin și care cred în viitorul european al Republicii Moldova”
Într-un context regional complicat, este important să avem parteneri care ne susțin și care cred în viitorul european al Republicii Moldova. Declarația a fost făcută de premierul Alexandru Munteanu, care a avut astăzi o întrevedere cu omologul său din Luxemburg, Luc Frieden, informează MOLDPRES.
Alexandru Munteanu a subliniat că Republica Moldova are prieteni de încredere în Europa, iar Luxemburg este unul dintre ei.
Oficialii au discutat despre următorii pași ai Republicii Moldova pe calea aderării la Uniunea Europeană, despre investiții și despre oportunitățile de cooperare care pot aduce mai multă dezvoltare și locuri de muncă în țara noastră.
„Am apreciat sprijinul constant al Luxemburgului pentru parcursul european al Moldovei și pentru reformele pe care le implementăm. Într-un context regional complicat, este important să avem parteneri care ne susțin și care cred în viitorul european al Republicii Moldova”, a declarat Alexandru Munteanu.
Prim-ministrul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, conduce delegația Republicii Moldova într-o vizită la Luxemburg, unde astăzi va avea loc cea de-a doua Conferință interguvernamentală Republica Moldova – Uniunea Europeană. Evenimentul va marca deschiderea negocierilor de aderare pe Clusterul 1 – „Valori fundamentale”, care stă la baza întregului proces de pregătire pentru integrarea europeană a țării noastre.
Deputații se întrunesc joi în ședință plenară: cinci proiecte cu sigla UE pe ordinea de zi
Inga Ionesii și Sergiu Gurduza vor fi numiți ambasadori în India și Portugalia
VIDEO // Gala Societății Civile, organizată la Chișinău. Igor Grosu: „Mulțumesc pentru că sunteți aproape de oameni și contribuiți la consolidarea democrației”
Premierul Alexandru Munteanu, în vizită la Sofia, pentru a participa la Summitul Procesului de Cooperare din Europa de Sud-Est
Cooperarea moldo-ungară, în atenția miniștrilor de Externe de la Chișinău și Budapesta
Republica Moldova și România își coordonează eforturile pentru avansarea negocierilor de aderare la UE
Vicepreședinta Parlamentului, Doina Gherman: „Republica Moldova trebuie să își consolideze capacitățile de apărare”
Lucrările la Stația Electrică Chișinău avansează. Ambasadorul Cristian-Leon Țurcanu: „România rămâne un partener de încredere al R. Moldova în consolidarea securității energetice”
Reintegrarea țării și extinderea relațiilor cu UE, discutate la Chișinău de oficiali din Moldova și Luxemburg
MAE a emis o alertă de călătorie pentru Qatar și Kuweit: „Situația de securitate rămâne volatilă”
FOTO // Vicepreședinta Parlamentului, Doina Gherman: „Marele Ducat de Luxemburg, ca membru fondator al UE, susține ferm parcursul european al Republicii Moldova”
Maia Sandu l-a felicitat pe Nikol Paşinian pentru obținerea majorității parlamentare: „Moldova și Armenia împărtășesc un angajament comun pentru pace și stabilitate în Europa”
FOTO // Un grup de deputați, în vizită la Washington. Oficialii au discutat cu reprezentanți ai Congresului SUA despre cooperarea politică și securitatea regională
Referendum local. Alegătorii din comuna Coșnița, raionul Dubăsari, pot solicita votarea la locul aflării
Escrocherii telefonice de peste 4 milioane de lei în doar câteva zile
Stațiile auto cu mozaic din Republica Moldova, reunite într-un amplu album fotografic
ANSA lansează un nou concept de gestionare a pestei porcine africane: medicii veterinari vor vizita gospodăriile pentru a evalua situația
MAE: Cetățenii moldoveni decedați în accidentul din Ungaria vor fi repatriați
Proiecte inovatoare în energie și transport: Republica Moldova stabilește un parteneriat strategic cu EIT Urban Mobility Innovation Hub East
VIDEO // Escrocherie dejucată de polițiști. Doi tineri ucraineni au fost reținuți în flagrant
Noi oportunități pentru producătorii autohtoni: fructele din Moldova, evaluate de un importator elvețian pentru livrări în ambalaje destinate consumatorului final
GALERIE FOTO // Ziua Mondială a Donatorului de Sânge, marcată printr-un eveniment de amploare organizat la Chișinău
Ziua Mondială a Donatorului de Sânge, marcată în Republica Moldova. Ministrul Sănătății, Emil Ceban: „Sunteți eroii nevăzuți ai sistemului nostru de sănătate”
CNAM digitalizează comunicarea cu cetățenii și a lansat asistentul virtual „Ana”
Parlamentari din patru state UE susțin deschiderea negocierilor de aderare cu Republica Moldova. O declarație în acest sens a fost semnată la Chișinău
ARMENPRESS: Miniștrii de Externe ai UE discută sprijinul pentru Armenia în cadrul reuniunii Consiliului Afaceri Externe
Fiscul a acumulat 1,1 miliarde de lei la buget timp de o săptămână
VIDEO // Cristina Gherasimov a prezentat programul Conferințe Interguvernamentale Republica Moldova–UE
Serviciul 112, solicitat intens: peste 6.700 de apeluri zilnic într-o singură săptămână
VIDEO // MEC vine cu o reacție după nemulțumirea de la examenul de Bac la matematică. „Gradul de rezolvare este comparabil și chiar mai înalt decât în anii precedenți”