ro

 

Politică
24 Iulie, 2026 / 01:19
/ Acum 1 zi

Premierul Vasile Tofan: „Critica ține orice guvern mai disciplinat. Avem nevoie de eforturi sincere pentru a uni societatea”

Premierul Vasile Tofan afirmă că Guvernul pe care îl conduce este deschis criticilor și că acestea sunt esențiale pentru o guvernare responsabilă, atât timp cât sunt însoțite de soluții concrete. Totodată, șeful Executivului susține că este nevoie de eforturi consolidate pentru a uni societatea și a livra rezultatele așteptate de cetățeni, transmite MOLDPRES.

„Încurajez pe toată lumea să critice constructiv, mă refer inclusiv la presă, societatea civilă, opoziția. Cred că critica ține orice guvern mai disciplinat. De asta încurajez toată critica. Mi-aș dori ca critica să fie constructivă, acolo unde sunt soluții practice, recomandări, în special pe subiecte grele, complicate, reforma fiscală, reforma administrației publice, reformele din sectorul social. Eu m-aș bucura foarte mult dacă criticile vin inclusiv cu soluții, ca să avem o dezbatere inclusiv pe identificarea soluțiilor, nu doar pe probleme”, a afirmat Vasile Tofan, după învestirea noului Guvern.

Referindu-se la dezbaterile din Parlament din timpul examinării programului de activitate al noului Guvern, Vasile Tofan a afirmat că acestea reflectă diviziunile existente în societate, însă consideră că ele pot fi depășite prin dialog și colaborare.

„Am apreciat discuțiile din Parlament. Înțeleg că Parlamentul e dominat de politicieni. Parlamentul reprezintă societatea divizată în care trăim. Și eu aș putea să mă ascund în cușca asta că noi suntem buni și alții sunt răi, dar prefer să nu o fac. Eu chiar cred că avem nevoie de eforturi sincere ca să începem să unim societatea. Pentru că societatea e dezbinată. Contribuie la asta și rețelele sociale, și multă propagandă și dezinformare, dar contribuie și multe îngrijorări. De asta vreau să vă asigur că nu cred în ideea asta că trebuie să fim în tabere diferite și să luptăm până la moarte unii cu alții. Trebuie să aducem mai multă unitate în societate”, a opinat premierul.

Vasile Tofan a accentuat că intenționează să-și ducă mandatul până la bun sfârșit, ceea ce înseamnă toamna anului 2029, până la următoarele alegeri parlamentare.

Noul Cabinet de miniștri, condus de prim-ministrul Vasile Tofan, a depus astăzi jurământul de învestire la Președinția Republicii Moldova, în fața șefei statului, Maia Sandu, și a președintelui Parlamentului, Igor Grosu. Ceremonia a avut loc după ce, în seara zilei de ieri, Parlamentul a acordat votul de încredere Guvernului Tofan și a aprobat programul de guvernare „Economie europeană, stat eficient”.


 
Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

Guvernul a aprobat eliberarea din funcție a doi secretari de stat de la Agricultură și Sănătate

/ Acum 1 zi

Alexandru Manciu va asigura interimatul funcției de director al ANSA

/ Acum 1 zi

Premierul Vasile Tofan, la prima ședință a noului Guvern: „Provocările sunt mari. Trebuie să muncim cu integritate și curaj”

/ Acum 1 zi

Premierii României și Ucrainei au transmis mesaje de felicitare după învestirea Guvernului de la Chișinău

/ Acum 1 zi

DOC // Programul de activitate al Guvernului „Economie europeană, stat eficient”, publicat în Monitorul Oficial

/ Acum 1 zi

GALERIE FOTO // Guvernul condus de Vasile Tofan a depus jurământul de învestire

/ Acum 1 zi

Noul ministru al Agriculturii prezintă prioritățile mandatului său

/ Acum 1 zi

Slovenia reconfirmă sprijinul pentru integrarea europeană a Republicii Moldova. Subiectele discutate de ministrul Mihai Popșoi și omologul său sloven

/ Acum 1 zi

Prioritățile Guvernului Tofan în primele săptămâni de mandat: creștere economică, reforme și fortificarea încrederii cetățenilor

/ Acum 1 zi

Dumitru Ciorici va ocupa funcția de purtător de cuvânt al Guvernului Republicii Moldova

/ Acum 1 zi

VIDEO // Noul Cabinet de miniștri, condus de premierul Vasile Tofan, a depus jurământul de învestire. Președinta Maia Sandu: „Agenda este foarte ambițioasă, iar așteptările sunt mari. Am toată încrederea că acest Guvern va izbândi”

/ Acum 2 zile

Vasile Tofan: „Îmi doresc ca prima vizită oficială în calitate de premier să fie în România”

/ Acum 2 zile

Fostul premier Alexandru Munteanu, mesaj pentru Vasile Tofan: „Sunt convins că va gestiona cu succes și acest portofoliu”

/ Acum 2 zile

Integrarea europeană, prioritatea zero a Guvernului Tofan: „Fiecare zi contează”