ro

 

Politică
22 Iulie, 2026 / 00:37
/ Acum 1 oră

Vasile Tofan: „Îmi doresc ca prima vizită oficială în calitate de premier să fie în România”

Premierul Vasile Tofan a declarat că și-ar dori ca prima sa vizită oficială în calitate de șef al Executivului să fie în România, însă a precizat că agenda deplasărilor externe nu a fost încă stabilită. Cea de-a doua vizită pe care intenționează să o efectueze va fi la Bruxelles, transmite MOLDPRES.

„Încă nu am agreat unde va fi prima vizită. Avem un parteneriat strategic cu România, eu mi-aș dori să fie România. Înțeleg că situația politică din România este un pic mai complicată decât la noi. Dacă mă întrebați unde vreau să merg în prima vizită – e România și cred că cea de-a doua vizită importantă este la Bruxelles”, a declarat Vasile Tofan la emisiunea „În profunzime” de la Pro TV Chișinău.

Într-un mesaj publicat după învestirea noului Executiv, ambasadorul României la Chișinău, Cristian-Leon Țurcanu a menționat că odată cu votul Parlamentului începe o nouă etapă pentru Republica Moldova, marcată atât de provocări importante, cât și de oportunități.

Diplomatul român l-a felicitat pe premierul Vasile Tofan și echipa guvernamentală pentru votul de încredere acordat de Parlament, reafirmând sprijinul ferm al României pentru reformele și parcursul european al Republicii Moldova. 

„România va rămâne, ca întotdeauna, alături de Republica Moldova, cu un angajament ferm de a susține reformele, dezvoltarea și parcursul său ireversibil către Uniunea Europeană. Sunt convins că, prin colaborare, încredere și viziune, vom continua să dezvoltăm proiecte care schimbă în bine viața oamenilor și să consolidăm relația specială dintre România și Republica Moldova, unită de o comunitate de limbă, cultură, istorie și de același viitor european”, a scris Cristian-Leon Țurcanu pe contul său de Facebook. 

 

Premierul a confirmat că deține atât cetățenia Republicii Moldova, cât și cetățenia României. Totodată, Tofan a afirmat că nu privește funcția de prim-ministru ca pe un privilegiu sau ca pe o realizare personală, ci ca pe o responsabilitate majoră.

„Eu văd această funcție ca o mare responsabilitate, o văd, în sensul bun, ca o povară, în sensul că trebuie să duc, trebuie să fac lucruri pe care oamenii le așteaptă, iar oamenii au așteptări foarte mari”, a spus șeful Executivului.

Vasile Tofan a anunțat că intenționează să prezinte în Parlament, după primele 100 de zile de mandat, un raport privind activitatea Guvernului și rezultatele obținute.

Guvernul condus de Vasile Tofan a primit astăzi votul de încredere al Parlamentului. Noul Executiv este format din 14 ministere și și-a asumat drept priorități dezvoltarea economiei Republicii Moldova și accelerarea procesului de integrare europeană.

Premierul a dat asigurări că autoritățile de la Chișinău își propun ca până în anul 2028 să pregătească tratatul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

Prim-ministrul Vasile Tofan, membrii Guvernului vor depune jurământul miercuri, 22 iulie, în fața Președintei Republicii Moldova, Maia Sandu. La ceremonie va participa și Președintele Parlamentului, Igor Grosu.

 

 

 

 


 
Ultimele Știri
/ Acum 13 ore

Opoziția parlamentară anunță că nu va susține învestirea Guvernului condus de Vasile Tofan

/ Acum 16 ore

Zi decisivă pentru Guvernul Tofan. Cabinetul condus de premierul desemnat va cere astăzi votul de încredere al deputaților

/ Acum 1 zi

Alți doi procurori din capitală au fost evaluați de Comisia de evaluare a procurorilor

/ Acum 1 zi

Igor Grosu, întrevedere cu președinta Indiei: „Ne dorim mai multe investiții și proiecte comune în energie”

/ Acum 1 zi

DOC // Programul de activitate al viitorului Guvern - „Economie europeană, stat eficient”, prezentat de Vasile Tofan: „Să construim un stat mai puternic și să accelerăm decisiv aderarea la UE”

/ Acum 1 zi

Republica Moldova și India își consolidează relațiile bilaterale și extind cooperarea în domenii strategice. Droupadi Murmu: „Împreună vom construi un parteneriat și mai puternic, orientat spre viitor”

/ Acum 1 zi

Republica Moldova și India vor semna un nou acord de cooperare în domeniul învățământului superior

/ Acum 1 zi

VIDEO // Mihai Popșoi: „Vizita președintei Indiei deschide un nou capitol în relațiile dintre Republica Moldova și India”

/ Acum 1 zi

Președinta Indiei, Droupadi Murmu, vine astăzi la Chișinău, la invitația Maiei Sandu

/ Acum 3 zile

Republica Moldova și Republica Ciad au stabilit relații diplomatice

/ Acum 4 zile

Vasile Tofan s-a consultat cu antreprenorii privind programul de guvernare: „Statul trebuie să ofere reguli clare și predictibile”

/ Acum 4 zile

Andrian Gavrilița își încheie mandatul la Finanțe: „Voi continua să-mi ajut țara, indiferent de rolul în care mă voi regăsi”

/ Acum 4 zile

Cristian Jardan: „A fost o onoare și un privilegiu să servesc Republica Moldova și Ministerul Culturii”

/ Acum 4 zile

Cine sunt fețele noi din Guvernul Tofan: radiografia schimbărilor din noul Guvern comparativ cu Executivul precedent