Premierul Vasile Tofan merge la București, în prima sa vizită externă de la preluarea mandatului
Premierul Vasile Tofan va efectua joi, 30 iulie, o vizită în România, aceasta fiind prima sa vizită externă de la preluarea mandatului, transmite MOLDPRES.
În cadrul vizitei, Prim-ministrul va avea o întrevedere cu omologul său, Ilie Bolojan. Potrivit Direcției Comunicare a Guvernului, premierii vor discuta proiectele strategice de interes comun, care au impact direct asupra cetățenilor de pe ambele maluri ale Prutului, cooperarea economică și evoluțiile de securitate din regiune. Întrevederea va fi urmată cu declarații de presă.
Într-un comunicat de presă, Guvernul României a anunțat că prim-ministrul Ilie Bolojan va reitera sprijinul ferm al României pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană și va discuta aspectele concrete de asistență și coordonare diplomatică și sectorială pentru avansarea acestui proces.a
Prim-ministrul Vasile Tofan se va întâlni și cu Președintele României, Nicușor Dan. De asemenea, șeful Executivului de la Chișinău va avea întrevederi cu conducerea Parlamentului României și va avea o sesiune de discuții cu reprezentanții Clubului Oamenilor de Afaceri Basarabeni, axată pe stimularea investițiilor și susținerea mediului de afaceri.
Igor Grosu, despre plecarea lui Radu Musteață: „Este o demisie de onoare. Nu este o problemă să fi făcut parte dintr-un partid”
Ministrul Agriculturii, Radu Musteață, și-a prezentat cererea de demisie
Deputații se întrunesc vineri în ședință plenară. Pe agendă se regăsesc 23 de proiecte de lege, inclusiv 12 cu sigla UE
China propune aprofundarea cooperării în domeniul apărării cu Republica Moldova, în numele păcii și dezvoltării
Investiții de circa 17 milioane de lei pentru patru localități din Leova care au decis să se amalgameze
Parlamentul a luat act de demisia deputatului Alexandru Trubca
Premierul Vasile Tofan, după discuția cu ministrul Radu Musteață: „Nu voi lua decizii pe baza unor acuzații neverificate sau a unor fotografii interpretate în mod diferit”
Igor Grosu, despre descinderile la Moldsdata: „Instituțiile trebuie să investigheze cap-coadă și să prezinte toată informația”
Deputații au ratificat Convenția care va permite Ucrainei să solicite despăgubiri de la Federația Rusă pentru prejudiciile de război
Evoluția relațiilor dintre Republica Moldova și Regatul Țărilor de Jos și cooperarea în domeniul securității, discutate de vicepremierul Mihai Popșoi și ambasadorul Fred Duijn
MAE recomandă evitarea călătoriilor neesențiale în Federația Rusă, pe fondul riscurilor sporite de securitate
VIDEO // Mihai Popșoi: „Relația cu Federația Rusă este complicată, dar abordarea rămâne bazată pe drept internațional”
Amalgamare voluntară la Hâncești: șase primării se unesc și vor primi 40,8 milioane de lei pentru dezvoltare
Mihai Popșoi: „Următorul obiectiv este deschiderea celorlalte clustere de negocieri cu Uniunea Europeană”
Senatorii americani au convenit asupra unui proiect de lege privind noi sancțiuni împotriva Rusiei
Agenda evenimentelor miercuri, 29 iulie
Circa 300 de instituții publice din Chișinău vor beneficia de modernizarea infrastructurii de termoficare
Vreme fără precipitații și maxime de până la +30 de grade Celsius, prognozate pentru ziua de miercuri
Președintele Ucrainei a sosit la Casa Albă pentru a obține de la Donald Trump rachete Patriot
Premierul Vasile Tofan, în discuții cu Ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova, Paun Rohovei
VIDEO // Pompierii moldoveni, parte a eforturilor comune de stingere a incendiilor de vegetație pe continentul european. Maia Sandu: „Asta înseamnă UE - țări care se ajută reciproc și oameni care sunt alături la bine și la greu”
Tot mai multe companii de pe ambele maluri ale Nistrului adoptă practici de business responsabile faţă de mediu
Prim-ministrul Vasile Tofan a avut o întrevedere cu Ambasadoarea Uniunii Europene în Republica Moldova, Iwona Piórko
Parlamentul modernizează procedura de recrutare a funcționarilor publici
Femeile antreprenoare pot obține finanțare pentru tehnologii moderne în agricultură
Tinerii specialiști în domeniul climei și egalității de gen pot obține burse pentru experiență practică
FOTO // Guvernul susține transformarea orașelor Drochia și Râșcani prin investiții majore în infrastructură urbană
Premierul Vasile Tofan merge la București, în prima sa vizită externă de la preluarea mandatului
Prim-ministrul Vasile Tofan va efectua o vizită oficială la București
PAS va avea un nou deputat: CEC propune validarea mandatului lui Roman Roșca, după demisia lui Alexandr Trubca