ro

 

Politică
06 Octombrie, 2026 / 20:59
/ Acum 5 ore

Președintele Parlamentului Igor Grosu, la deschiderea celui de-al 109-lea Seminar Rose-Roth: „Cea mai importantă investiție în securitatea Republicii Moldova este securitatea Ucrainei"

Sprijinul pentru Ucraina este și o investiție directă în securitatea Moldovei și a întregii Europe, a declarat astăzi președintele Parlamentului, Igor Grosu, la deschiderea celui de-al 109-lea Seminar Rose-Roth, organizat la Chișinău cu Adunarea Parlamentară a NATO. Oficialul a vorbit despre războiul din Ucraina, amenințările hibride și necesitatea consolidării capacității Republicii Moldova de a-și proteja spațiul și cetățenii, comunică MOLDPRES.

Igor Grosu a subliniat că Republica Moldova se află într-un context de securitate complicat, în care, pe lângă războiul din Ucraina, se confruntă cu forme de ingerință și presiuni hibride.

„La câteva sute de kilometri de această sală are loc cel mai mare război pe care Europa l-a cunoscut după cel de-al Doilea Război Mondial. De aproape cinci ani, Ucraina rezistă agresiunii rusești. Efectele acestui război ajung tot mai des și la noi. De la începutul anului și până astăzi, 48 de obiecte zburătoare, inclusiv drone și rachete, au încălcat spațiul aerian, unele explodând pe teritoriul nostru. Mai multe decât în ultimii patru ani luați împreună, când au fost înregistrate 37 de cazuri”, a afirmat președintele Parlamentului.

Potrivit lui Igor Grosu, Republica Moldova se confruntă, în paralel, cu un „alt război”, în care nu sunt utilizate forțe militare convenționale, ci instrumente de natură hibridă.

„Republica Moldova trăiește de ani de zile și un alt război, în care nicio armată nu trece frontiera. Un război hibrid: bani murdari pentru cumpărarea voturilor, dezinformare, șantaj energetic, atacuri cibernetice. Prin aceste mijloace, Rusia urmărește să semene neîncredere și să provoace haos”, a declarat Igor Grosu.

În opinia sa, una dintre principalele lecții ale ultimilor ani este necesitatea identificării din timp a vulnerabilităților și intervenției înainte ca acestea să fie exploatate.

„Am înțeles cât de important este să recunoști din timp o vulnerabilitate și să acționezi înainte ca ea să fie folosită împotriva ta. Și anume despre asta aș vrea să vorbesc și să împărtășesc câteva lecții pe care le-am învățat”, a spus președintele Parlamentului.

Prima lecție menționată de Igor Grosu a fost prevenția, în special în cazul ingerințelor electorale.

„Ingerințele trebuie prevenite cu mult înaintea zilei votului. Trebuie să urmărești banii, să identifici rețelele și să intervii la timp. De fapt, timpul contează enorm în această confruntare. Cei care încearcă să influențeze alegerile pregătesc terenul cu mult timp înainte de campanie. Construiesc rețele, găsesc intermediari și testează mesajele care provoacă frică și neîncredere. Dacă începem să reacționăm doar când efectele sunt evidente, o parte din rău este deja făcută”, a explicat el.

A doua lecție, potrivit lui Grosu, este expunerea mecanismelor de ingerință și informarea cetățenilor înainte ca acestea să producă efecte.

„Înainte de alegerile din 2025, autoritățile au spus public, cu luni înainte, ce instrumente vor fi folosite: finanțare ilegală, dezinformare, proteste plătite și atacuri cibernetice. Am lucrat cu platformele online. Am explicat oamenilor, pe înțelesul lor, ce vor întâlni. Un atac pe care oamenii îl recunosc are mult mai puține șanse să funcționeze”, a menționat Igor Grosu.

Președintele Parlamentului a evidențiat și rolul presei de investigație în documentarea tentativelor de influențare a proceselor electorale.

„Expunerea acestor rețele câștigă și mai multă încredere atunci când eforturile instituțiilor statului sunt completate de munca presei de investigație”, a declarat oficialul.

O altă lecție enunțată de Igor Grosu este că democrația trebuie apărată permanent.

Speakerul a subliniat că măsurile de protejare trebuie să fie luate cu respectarea legii și pe baza probelor.

„Într-o democrație, oamenii au dreptul să critice puterea, să protesteze și să aleagă altă guvernare. Tocmai de aceea trebuie să ne asigurăm că rezultatul alegerilor este decis de cetățeni. Când o putere străină plătește pentru voturi și organizează violențe, statul este obligat să intervină. Trebuie să o facem pe baza probelor, cu respectarea legii și cu posibilitatea de a contesta deciziile în instanță. Dar trebuie să o facem la timp, chiar dacă deciziile sunt dificile și vor fi criticate”, a afirmat președintele Parlamentului.

Referindu-se la statutul de neutralitate al Republicii Moldova, Igor Grosu a declarat că acesta trebuie susținut de capacitatea statului de a-și proteja teritoriul și cetățenii.

„Republica Moldova rămâne un stat neutru. Dar experiența ultimilor ani ne-a arătat foarte clar că neutralitatea trebuie susținută de capacitatea reală a statului de a-și proteja teritoriul și cetățenii. Pacea și securitatea costă. Timp de mulți ani, în Moldova s-a considerat că investițiile în apărare pot fi amânate. Astăzi vedem prețul acestei mentalități”, a declarat Grosu.

În acest context, oficialul a vorbit despre importanța sprijinului pentru Ucraina.

„Cea mai importantă investiție în securitatea Republicii Moldova, astăzi, este securitatea Ucrainei. Atât timp cât Ucraina rezistă, războiul rămâne departe de orașele și satele noastre. Sprijinul pentru Ucraina este și o investiție directă în securitatea Moldovei și a întregii Europe”, a spus Igor Grosu.

Președintele Parlamentului a pledat, de asemenea, pentru consolidarea cooperării dintre statele democratice în domeniul securității.

„Avem nevoie ca statele democratice să facă schimb de informații, să-și coordoneze investițiile în apărare, să-și protejeze infrastructura critică și să acționeze mai rapid decât cei care încearcă să exploateze vulnerabilitățile sistemelor noastre”, a conchis Igor Grosu.

Cel de-al 109-lea Seminar Rose-Roth al Adunării Parlamentare a NATO se desfășoară la Chișinău și este dedicat provocărilor de securitate cu care se confruntă Republica Moldova și regiunile din vecinătatea sa.


 
Ultimele Știri
/ Acum 3 zile

Preşedinta Maia Sandu, despre atacurile din această noapte: „Războiul Rusiei împotriva Ucrainei pune în pericol direct viața cetățenilor noștri”

/ Acum 3 zile

MAE condamnă încălcarea spațiului aerian al Republicii Moldova de cinci drone: „Războiul Rusiei împotriva Ucrainei continuă să genereze amenințări concrete pentru Moldova”

/ Acum 4 zile

Cooperarea internațională şi provocările electorale, în centrul discuțiilor dintre CEC și Comunitatea Democrațiilor

/ Acum 4 zile

Trei consuli onorifici ai Republicii Moldova au primit medalia „Meritul Diplomatic”

/ Acum 4 zile

Candidații la funcția de bașcan trebuie să cunoască limba română. Curtea Constituțională a respins sesizarea PSRM

/ Acum 4 zile

Președintele Finlandei, Alexander Stubb: „Fereastra strategică este deschisă acum” și Republica Moldova trebuie să o folosească

/ Acum 4 zile

Președinta Maia Sandu, la Helsinki, după intensificarea incidentelor cu drone: „Răspunsul nostru este să devenim mai puternici”

/ Acum 4 zile

VIDEO // Maia Sandu, la Helsinki: „Războiul ajunge pe teritoriul nostru”. Alexander Stubb: „Locul Moldovei este în UE”

/ Acum 4 zile

Chișinăul nu exclude expulzarea ambasadorului Rusiei după incidentele cu drone. Igor Grosu: „Totul e posibil”

/ Acum 4 zile

Președintele Parlamentului, Igor Grosu: „Reforma administrativ-teritorială trebuie să asigure un transfer predictibil al competențelor și resurselor”

/ Acum 4 zile

Mihai Popșoi l-a primit pe noul ambasador al SUA: „Dorim să fortificăm și să dezvoltăm în continuare parteneriatul”

/ Acum 4 zile

Mihai Popșoi la deschiderea Reuniunii consulilor onorifici: „R. Moldova a făcut o alegere clară și ireversibilă de a adera la Uniunea Europeană”

/ Acum 4 zile

VIDEO // Maia Sandu, primită de Alexander Stubb la Helsinki. Șefa statului participă la Forumul de Securitate

/ Acum 4 zile

Candidații la alegerile locale noi din 1 noiembrie au intrat în campanie electorală