Autoritățile locale vor fi instruite pentru a sprijini reintegrarea cetățenilor care revin din străinătate
Reprezentanți ai 15 autorități publice locale de nivelul I și ai asociațiilor de băștinași din întreaga țară vor fi instruiți să aplice Mecanismul național de asistență la revenire și să utilizeze, în situații practice, instrumentele dezvoltate pentru sprijinirea cetățenilor reveniți din străinătate. Activitățile se desfășoară în cadrul Programului de formare și mentorat privind asistența la revenire și reintegrare, lansat de Biroul relații cu diaspora, relatează MOLDPRES.
Potrivit Biroului relații cu diaspora, programul urmărește consolidarea capacităților autorităților publice locale în gestionarea proceselor de revenire și reintegrare, prin sesiuni de instruire, mentorat, schimb de experiență și suport metodologic.
Pe parcursul programului, participanții vor învăța să aplice instrumentele prevăzute de Mecanismul național de asistență la revenire și să elaboreze măsuri locale de sprijin în parteneriat cu asociațiile de băștinași. Totodată, va fi creată o rețea locală de sprijin pentru cetățenii reveniți, interconectată cu Biroul relații cu diaspora.
Programul este structurat în trei module de instruire și include teme precum cadrul național privind revenirea și reintegrarea, rolul autorităților publice locale în implementarea mecanismului, elaborarea planurilor individuale de reintegrare, dezvoltarea parteneriatelor locale și preluarea bunelor practici internaționale.
În cadrul sesiunii de lansare au fost prezentate mai multe instrumente destinate autorităților locale și persoanelor revenite, printre care Ghidul de suport la revenire în Republica Moldova, ediția 2026, ghidul pentru punctele focale locale din domeniul Diasporă, Migrație și Dezvoltare, Harta actorilor locali și Profilul local de revenire și reintegrare, instrumente menite să faciliteze accesul la servicii și planificarea măsurilor de sprijin la nivel comunitar.
Programul de formare și mentorat este implementat de Biroul relații cu diaspora, cu sprijinul UNDP Moldova, în cadrul Programului „Valorificarea potențialului migrației în Republica Moldova”, faza a III-a, finanțat de Guvernul Elveției.
DOC // Parlamentul va verifica activitatea unor întreprinderi de stat. Hotărârea privind constituirea Comisiei de anchetă și membrii acesteia a fost publicată în Monitorul Oficial
VIDEO // Cocaină și hașiș de aproximativ două milioane de lei, descoperite într-un colet din Spania. O tânără de 19 ani, arestată
Medicii de pe ambulanță au intervenit în 39 de cazuri de urgență provocate de temperaturile ridicate
Peste o mie de persoane, arestate în cadrul unei operațiuni internaționale împotriva traficului de persoane. Printre victime sunt și cetățeni ai Republicii Moldova
Comisia de evaluare verifică integritatea a doi procurori din capitală
DOC // Cinci magistrați noi vor activa la Curtea Supremă de Justiție. Decretul de numire a acestora a fost publicat în Monitorul Oficial
BTA: Ansamblul „Balgarski Izvor” din Taraclia a reprezentat Republica Moldova la Festivalul Internațional al Dansului Popular pentru Copii de la Silistra
Creștinii ortodocși sărbătoresc Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul
Agenda evenimentelor, marți, 7 iulie
Ploi slabe și cer variabil. Cum va fi vremea pe 7 iulie
Artur Cerari, liderul romilor din Republica Moldova, a trecut în neființă. Agenția Relații Interetnice transmite condoleanțe
FOTO // Premii pentru performanță academică la ASEM. 11 studenți incluși în Cartea de Onoare, 13 au primit diplome de excelență
Opt teze de doctor, supuse reevaluării la solicitarea Ministerului Educației și Cercetării
Dialog extins cu UE pe domeniul muncii. R. Moldova participă în premieră la reuniunea EPSCO din Irlanda
BTA: Nivelul scăzut al Dunării afectează navigația pe sectorul bulgăresc al fluviului
Facturile la gaz pentru consumul din iunie vor fi emise în prima parte a lunii august. Energocom trece la propriul sistem de procesare a plăților
CM 2026 // Argentinianul Lionel Messi atacă opt recorduri istorice în optimile de finală, înaintea meciului cu Egiptul
SATUL EUROPEAN // Apă potabilă și drum modernizat pentru locuitorii satului Cîrpești
Satul Văleni din raionul Cahul va deveni un nou pol al turismului din sudul țării
Uniunea Europeană rămâne destinația principală pentru exporturile de mărfuri efectuate de către agenții economici din regiunea transnistreană
Instanța de apel din Franța a confirmat condamnarea lui Marine Le Pen. Lidera RN poate candida la alegerile prezidențiale din 2027
Forumul de afaceri Moldova – India, organizat pe 20 iulie, în contextul vizitei la Chișinău a președintei Indiei, Droupadi Murmu
O moldoveancă a fost salvată dintr-o rețea de exploatare sexuală în cadrul operațiunii „Global Chain”
Zelenski: Ucraina doboară peste 90% dintre dronele Shahed și poate deveni un pilon al apărării NATO
VIDEO // Grupare specializată în escrocherii prin metoda „angajaților instituțiilor statului”, destructurată la Bălți. Patru suspecți, reținuți
Cooperarea dintre Republica Moldova și Consiliul Europei, în centrul întrevederii dintre vicepremierul Mihai Popșoi și șeful Oficiului Consiliului Europei la Chișinău, Falk Lange
Cronica ARHIVELOR // Dumitru Blajinu, fondatorul Orchestrei „Folclor” și promotor al muzicii populare din Republica Moldova
Peste 20 de miliarde de lei, colectate de Serviciul Vamal la buget, în șase luni din anul curent
Modernizarea căii ferate din Republica Moldova, discutată la Tokyo cu oficialii japonezi
Un tânăr a fost condamnat după ce a lovit un polițist