ro

 

Societate
07 Iulie, 2026 / 22:12
/ Acum 13 ore

Creștinii ortodocși sărbătoresc Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul

Creștinii ortodocși de stil vechi sărbătoresc astăzi, 7 iulie, Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, numit și Înaintemergătorul Domnului, deoarece a vestit venirea lui Iisus Hristos. După Fecioara Maria, Sfântul Ioan este unul dintre cei mai cinstiți sfinți ai creștinătății, relatează MOLDPRES.

Potrivit tradiției creștine, Ioan Botezătorul este ultimul proroc al Vechiului Testament și cel care l-a botezat pe Iisus Hristos în apele Iordanului. În această zi, credincioșii care țin Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel au dezlegare la pește și vin.

În tradiția populară, sărbătoarea este cunoscută și sub denumirea de Sânziene sau Drăgaica și este asociată cu numeroase obiceiuri și credințe legate de fertilitate, sănătate și belșug. Potrivit legendelor, în noaptea de Sânziene, zânele coboară pe pământ, binecuvântând florile, ierburile și holdele.

De asemenea, sărbătoarea era considerată odinioară un prilej pentru ca tinerii să afle, prin diverse ritualuri populare, când și cu cine se vor căsători.


 
Ultimele Știri
/ Acum 12 ore

DOC // Parlamentul va verifica activitatea unor întreprinderi de stat. Hotărârea privind constituirea Comisiei de anchetă și membrii acesteia a fost publicată în Monitorul Oficial

/ Acum 12 ore

VIDEO // Cocaină și hașiș de aproximativ două milioane de lei, descoperite într-un colet din Spania. O tânără de 19 ani, arestată

/ Acum 13 ore

Medicii de pe ambulanță au intervenit în 39 de cazuri de urgență provocate de temperaturile ridicate

/ Acum 13 ore

Peste o mie de persoane, arestate în cadrul unei operațiuni internaționale împotriva traficului de persoane. Printre victime sunt și cetățeni ai Republicii Moldova

/ Acum 13 ore

Comisia de evaluare verifică integritatea a doi procurori din capitală

/ Acum 13 ore

DOC // Cinci magistrați noi vor activa la Curtea Supremă de Justiție. Decretul de numire a acestora a fost publicat în Monitorul Oficial

/ Acum 13 ore

BTA: Ansamblul „Balgarski Izvor” din Taraclia a reprezentat Republica Moldova la Festivalul Internațional al Dansului Popular pentru Copii de la Silistra

/ Acum 14 ore

Agenda evenimentelor, marți, 7 iulie

/ Acum 1 zi

Ploi slabe și cer variabil. Cum va fi vremea pe 7 iulie

/ Acum 1 zi

Artur Cerari, liderul romilor din Republica Moldova, a trecut în neființă. Agenția Relații Interetnice transmite condoleanțe

/ Acum 1 zi

FOTO // Premii pentru performanță academică la ASEM. 11 studenți incluși în Cartea de Onoare, 13 au primit diplome de excelență

/ Acum 1 zi

Autoritățile locale vor fi instruite pentru a sprijini reintegrarea cetățenilor care revin din străinătate

/ Acum 1 zi

Opt teze de doctor, supuse reevaluării la solicitarea Ministerului Educației și Cercetării

/ Acum 1 zi

Dialog extins cu UE pe domeniul muncii. R. Moldova participă în premieră la reuniunea EPSCO din Irlanda