Cartelele SIM preplătite vor putea fi activate doar pe baza unui act de identitate
Cartelele SIM preplătite vor putea fi activate doar după identificarea utilizatorului pe baza unui act de identitate. Măsura este prevăzută într-un proiect de lege examinat astăzi de Comisia parlamentară pentru economie, buget și finanțe, care va fi propus spre aprobare în plenul Parlamentului, comunică MOLDPRES.
Scopul principal al noilor reglementări este prevenirea fraudelor și a altor infracțiuni comise prin intermediul numerelor anonime. Astfel, proiectul, elaborat de Ministerul Afacerilor Interne, stabilește obligația furnizorilor de servicii de comunicații electronice mobile de a identifica utilizatorii inclusiv în cazul cartelelor SIM preplătite. Cetățenii Republicii Moldova vor furniza datele din actul de identitate – numele, prenumele și IDNP-ul, iar acestea vor fi verificate prin intermediul Sistemului informațional „Registrul de stat al populației”. În cazul cetățenilor străini, va fi necesară prezentarea unui act de identitate emis de statul de origine, iar furnizorul va păstra o copie a documentului, cu respectarea legislației privind protecția datelor cu caracter personal.
Identificarea utilizatorilor va putea fi realizată prin mai multe metode: la punctele de vânzare, online, prin semnătură mobilă sau prin alte mijloace digitale de identificare. Până la finalizarea procesului, cartela SIM va putea fi utilizată doar pentru servicii esențiale, cum ar fi apelurile către serviciul de urgență 112 și accesul la portalul de identificare.
Datele colectate în procesul de identificare vor fi păstrate pe întreaga durată a utilizării serviciului și încă 12 luni după încetarea acestuia, pentru a facilita identificarea utilizatorilor în cazul unor eventuale investigații.
După adoptare, noile prevederi vor intra în vigoare după 12 luni de la publicarea în Monitorul Oficial. Perioada de tranziție va permite operatorilor să își adapteze sistemele interne, să dezvolte soluții digitale de identificare la distanță și să aloce resurse necesare implementării noilor cerințe.
Potrivit datelor statistice, în Republica Moldova sunt active aproape 1,6 milioane de cartele SIM preplătite, care reprezintă 42,7% din totalul conexiunilor mobile. Autoritățile susțin că anonimatul oferit de aceste cartele este frecvent exploatat în fraude, escrocherii și apeluri false. Numai în anul 2025 au fost înregistrate 1 190 de alerte false cu bombă și apeluri abuzive către serviciile de urgență, iar din cauza dificultăților de identificare a autorilor, doar unul din 29 de cazuri a ajuns în instanță.
În ultimii cinci ani, escrocheriile financiare și campaniile de phishing, inclusiv schema cunoscută drept „ruda implicată în accident”, au provocat prejudicii estimate la până la 100 de milioane de lei. Potrivit autorităților, astfel de fraude sunt adesea facilitate de conturi false create pe platforme precum Viber, WhatsApp și Telegram, folosind numere de telefon anonime.
Cartelele SIM preplătite sunt utilizate și în activități de contrabandă la frontieră, inclusiv pentru controlul la distanță al dronelor prin intermediul rețelelor mobile. În astfel de cazuri, identificarea operatorilor este adesea dificilă. În ultimii cinci ani au fost documentate 129 de incidente de acest tip.
A convins victimele să instaleze aplicații false și le-a golit conturile. O tânără, condamnată la închisoare
Persoanele asigurate vor beneficia de noi medicamente și dispozitive medicale compensate
Sistemul eCall va fi implementat în Republica Moldova: Mașinile implicate în accidente rutiere vor transmite automat un apel la Serviciul 112
Un copil de 12 ani, salvat de la înec într-un lac din capitală
VIDEO // Percheziții într-un dosar de spălare de bani în sumă de 13,5 milioane de lei
Familiile polițiștilor decedați la Sângerei vor primi un ajutor material de câte un milion de lei din partea Guvernului
Un avocat s-a retras din concursul pentru Colegiul disciplinar al judecătorilor
Minut de reculegere la ședința Guvernului în memoria polițiștilor decedați la Sângerei. Alexandru Munteanu: „Este o pierdere grea”. Executivul va acorda sprijin financiar familiilor
DOC // Publicat în Monitorul Oficial. Competențele organelor de anchetă privind dosarele complexe de corupție, fraudă financiară și criminalitate organizată vor fi delimitate mai clar
VIDEO // Barajul lacului Taraclia intră în reparații. Lucrările vor spori siguranța populației și a drumului
SATUL EUROPEAN // Canalizare, drumuri și spații publice modernizate pentru locuitorii satului Taraclia
DOC // Președinta Maia Sandu i-a retras cetățenia fostului director adjunct al SIS, Alexandru Bălan
Reforma asistenței medicale primare: Ministerul Sănătății dă asigurări că niciun centru medical nu va fi închis, iar accesul la servicii rămâne gratuit
Autospecialele de poliție din țară vor porni simultan sirenele la ora 9.00, în semn de recunoștință și profund respect față de memoria celor doi polițiști care au decedat la Sângerei
Rezultat istoric la tenis de masă pentru Republica Moldova: Alexandra Chiriacova a cucerit medalia de bronz la Campionatele Europene
VIDEO // Un bărbat din capitală, reținut pentru circulația ilegală a substanțelor narcotice
Un grup de militari din Armata Națională au participat la instruiri în județul Neamț din România
Autoritățile de la Chișinău au propus Tiraspolului organizarea unei reuniuni în formatul „1+1”
Republica Moldova va putea dezvolta mai rapid interconectările energetice cu UE: proiect aprobat de Guvern
Prim-ministrul Alexandru Munteanu a avut o întrevedere cu membrii Consiliului de Administrație al BERD
Premierul Alexandru Munteanu, în discuții cu reprezentanți ai BERD: „Viitorul economiei Republicii Moldova se construiește prin reforme, investiții și încrederea partenerilor”
Ministra Agriculturii, Ludmila Catlabuga: „Discutăm cu fermierii pentru a identifica soluții și o poziție comună care vizează politica fiscală”
VIDEO // Un autocamion cu combustibil a luat foc la Sângerei. Alte două mașini s-au ciocnit în fumul dens
Garanții noi în muncă pentru părinți și îngrijitori de familie
Un lot de ouă de găină, retras de pe piață. Consumatorii sunt îndemnați să returneze produsul în magazine
Noi reglementări pentru utilizarea tehnologiilor avansate în tratarea cancerului
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, despre politica fiscală: „Accesul la medicamente este o prioritate a statului”
BTA: Universitatea de Medicină din Sofia introduce noi programe de licență pentru studenții internaționali
Peste 12 mii de locuri bugetare în centre de excelență, colegii și școli profesionale. Planul de admitere, aprobat de Guvern
Guvernul a aprobat Programul Național de Dezvoltare a Turismului „Turism 2029”