Cronica ARHIVELOR // Ion Hîncu, arheologul care a contribuit la descoperirea patrimoniului medieval al R. Moldova
Agenția Națională a Arhivelor aduce în atenția publicului personalitatea lui Ion Hîncu, unul dintre cei mai importanți cercetători ai patrimoniului arheologic medieval din Republica Moldova. Prin cercetările sale și prin contribuțiile la studierea civilizației medievale timpurii din spațiul pruto-nistrean, Ion Hîncu a marcat dezvoltarea arheologiei și istoriografiei naționale.
Născut la 28 iulie 1931, în satul Mateuți, raionul Rezina, Ion Hîncu și-a dedicat activitatea cercetării vestigiilor medievale, conducând numeroase șantiere arheologice în Republica Moldova. Printre cele mai importante se numără cele de la Lucașeuca, Pohorniceni-Petruha, Brănești, Tighina, Costești-Stânca, Giurgiulești și Orheiul Vechi, însă cercetările desfășurate la Hansca, în perioada 1964–1977, sunt considerate unele dintre cele mai valoroase din cariera sa. Totodată, a participat la săpături arheologice la Alcedar, Echimăuți, Cetatea Albă, Bocani și în alte situri din Republica Moldova și Ucraina.
Potrivit Agenției Naționale a Arhivelor, în anul 1977, în urma unor denunțuri cu caracter politic, Ion Hîncu a fost acuzat de naționalism, antislavism și promovarea unor poziții considerate „antiștiințifice” de regimul sovietic. El a fost înlăturat din funcție, i s-a interzis să studieze Evul Mediu timpuriu și să continue cercetările arheologice, iar monografia sa, „Populația și cultura Moldovei în secolele X–XIV”, a fost retrasă din tipar în 1978 și interzisă, fiind publicată abia în anul 2016.
Abia după anul 1990, cercetătorul și-a putut relua activitatea științifică, după o întrerupere de 13 ani. El a devenit șef al Laboratorului Antichitate și Evul Mediu din cadrul Facultății de Istorie a Universității de Stat din Moldova, iar din 1993 a coordonat activitatea Complexului Muzeal Orheiul Vechi, funcții pe care le-a deținut până la sfârșitul vieții.
Moștenirea științifică a lui Ion Hîncu a fost valorificată de discipolii săi. Arheologul Gheorghe Postică a publicat în 2016 lucrările interzise ale cercetătorului, apreciind că acesta a fost primul doctor în arheologie din fosta RSS Moldovenească și unul dintre puținii savanți care, în perioada regimului sovietic, a avut curajul să susțină originea romanică a populației autohtone din spațiul pruto-nistrean, contrar doctrinei oficiale a vremii.
Totodată, activitatea și persecuțiile politice la care a fost supus Ion Hîncu au fost analizate și de arheologul Iurie Stamati, care i-a dedicat un capitol într-o lucrare consacrată relației dintre politică și arheologie în Moldova sovietică.
Ion Hîncu a decedat pe 24 mai 2003.
FOTO // Magistrala de apă Chișinău–Strășeni–Călărași avansează cu peste 46 de kilometri de conductă construiți
Hotărârile judecătorești vor putea fi recunoscute mai ușor peste hotare. Moldova aderă la Convenția de la Haga
VIDEO // Schemă de contrabandă cu 7,2 milioane de țigări. Organele de forță au descins cu 14 percheziții în nordul țării
Peste 10 mii de candidați au depus dosarele de admitere în universitățile din țară, în prima zi de la lansarea concursului
Republica Moldova aliniază cadrul național privind prevenirea și combaterea discriminării la standardele europene
Încă un magistrat nu a promovat evaluarea externă. Angela Catană a fost eliberată din funcția de judecător
VIDEO // Rețea de migrație ilegală spre UE, destructurată la Ungheni. Trei suspecți au fost reținuți
Cetățenii vor putea veni cu propuneri pe agenda autorităților prin platforma e-Democrație
Rata de promovare la BAC a crescut, după sesiunea suplimentară: peste 15 mii de candidați au promovat examenele
Republica Moldova intră în stare de alertă în sectorul hidrologic. „Trebuie să fim pregătiți și să acționăm cu prudență și responsabilitate”
Peste 14 600 mii de solicitări la ambulanță într-o săptămână. Cele mai multe urgențe au fost de natură cardiovasculară
Vaccinarea împotriva hepatitei B, extinsă pentru adulții cu risc sporit de infectare. CNAM alocă fonduri pentru 13,8 mii de doze
Un taximetrist a fost condamnat la opt luni de închisoare după ce ar fi pretins 400 de euro pentru a influența angajați ai poliției
CSM a lansat concurs pentru ocuparea a 15 funcții de judecător în Colegiul specializat anticorupție al Judecătoriei Chișinău
Senatorii americani au convenit asupra unui proiect de lege privind noi sancțiuni împotriva Rusiei
Agenda evenimentelor miercuri, 29 iulie
Circa 300 de instituții publice din Chișinău vor beneficia de modernizarea infrastructurii de termoficare
Vreme fără precipitații și maxime de până la +30 de grade Celsius, prognozate pentru ziua de miercuri
Președintele Ucrainei a sosit la Casa Albă pentru a obține de la Donald Trump rachete Patriot
Premierul Vasile Tofan, în discuții cu Ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova, Paun Rohovei
VIDEO // Pompierii moldoveni, parte a eforturilor comune de stingere a incendiilor de vegetație pe continentul european. Maia Sandu: „Asta înseamnă UE - țări care se ajută reciproc și oameni care sunt alături la bine și la greu”
Tot mai multe companii de pe ambele maluri ale Nistrului adoptă practici de business responsabile faţă de mediu
Prim-ministrul Vasile Tofan a avut o întrevedere cu Ambasadoarea Uniunii Europene în Republica Moldova, Iwona Piórko
Parlamentul modernizează procedura de recrutare a funcționarilor publici
Femeile antreprenoare pot obține finanțare pentru tehnologii moderne în agricultură
Tinerii specialiști în domeniul climei și egalității de gen pot obține burse pentru experiență practică
FOTO // Guvernul susține transformarea orașelor Drochia și Râșcani prin investiții majore în infrastructură urbană
Premierul Vasile Tofan merge la București, în prima sa vizită externă de la preluarea mandatului
Prim-ministrul Vasile Tofan va efectua o vizită oficială la București
PAS va avea un nou deputat: CEC propune validarea mandatului lui Roman Roșca, după demisia lui Alexandr Trubca