Profesorii din Republica Moldova își consolidează competențele de limba română prin participarea la programe de formare desfășurate în universități din România
Peste 200 de cadre didactice din Republica Moldova au participat, în vara anului curent, la cursuri de limba, literatura și civilizație românească organizate de opt universități din România. Tot în acest an, Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a organizat, în premieră, participarea a 60 de copii din UTA Găgăuzia și raionul Taraclia la Taberele ARC, desfășurate de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni al Guvernului României, informează MOLDPRES.
La programe au fost prezenți profesori din municipiile Chișinău și Bălți, raioanele Taraclia, Briceni, Edineț și Rîșcani, precum și din UTA Găgăuzia. Printre beneficiari s-au numărat profesori de limba și literatura română, cadre didactice care predau istoria, geografia, matematica, educație fizică, precum și reprezentanți ai învățământului profesional tehnic și ai educației timpurii.
Cursurile au fost organizate de Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea din Oradea, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, Universitatea Transilvania din Brașov, Universitatea din București, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca și Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
Rezultatele programelor au fost prezentate în cadrul unei ședințe de totalizare organizate de MEC. În cadrul ședinței, cadrele didactice și-au prezentat experiențele, metodele și materialele didactice acumulate și au discutat despre valorificarea acestora la clasă, în activitățile metodice și în dezvoltarea educației multilingve.
Secretarul de stat al MEC, Valentina Olaru, a declarat că autoritățile vor continua să implementeze programe de susținere a studierii limbii române prin formarea profesorilor, dezvoltarea educației multilingve, extinderea claselor-model cu predare în limba română și implementarea Programului național privind învățarea limbii române pentru anii 2026-2028.
„Ne dorim ca metodele, practicile și cunoștințele dobândite să fie aplicate în școlile alolingve și comunitățile în care activează cadrele didactice”, a spus Valentina Olaru.
Ovidiu Năftănăilă, prim-colaborator al Ambasadei României în Republica Moldova, a apreciat cooperarea dintre cele două state în domeniul educației și a precizat că România va continua să susțină proiectele destinate profesorilor și elevilor din Republica Moldova.
Prima ediție a Programului a fost organizată în vara anului 2024, atunci când de cursuri de perfecționare în diverse universități din România au beneficiat peste 100 de profesori de limba română din UTA Găgăuzia, raioanele Taraclia, Dubăsari și municipiul Bălți. Totodată, în ediția din anul 2025, alți 205 profesori au devenit beneficiari ai Programului. Astfel, până în prezent, 312 profesori de limba și literatura română din Republica Moldova au beneficiat de formări.
Potrivit datelor MEC, în sistemul educațional al Republicii Moldova sunt încadrați circa 900 de profesori de limba română care predau în 255 de școli alolingve.
Cinci centre de tineret vor beneficia de 500 mii de euro pentru dotări și suport tehnic
FOTO // Exercițiul multinațional „Scutul de Foc 2026” s-a încheiat
CNED a lansat înscrierile la concursul Moldova Eco Energetică, ediția 2026
DOC // Noi reguli pentru recunoașterea calificărilor profesionale obținute peste hotare. Legea a fost publicată în Monitorul Oficial
VIDEO // Bubuitură puternică auzită în zona Colonița. Poliția verifică mai multe localități
Agenda evenimentelor, vineri, 18 septembrie
Vreme fără precipitații, vineri, 18 septembrie. Temperaturile vor ajunge până la 26 de grade Celsius
Doi judecători din completele anticorupție, audiați în cadrul evaluării externe
Tinerii absolvenți de la pedagogie pot depune dosarele pentru ocuparea funcțiilor didactice vacante din școli și grădinițe
UPDATE // Activitatea punctului de trecere a frontierei Palanca a fost reluată și se desfășoară în regim normal
VIDEO // Un motociclist fără permis a ajuns la spital după ce a ignorat somația polițiștilor și a provocat un accident la Chișinău
Centrul pentru adolescenți cu autism și boli rare din municipiul Chișinău va fi renovat
Bugetul asigurărilor sociale de stat depășește 52,8 miliarde de lei după rectificare. Pentru cine vor fi alocați banii
FOTO // 129 de arbori, tăiați ilegal într-o fâșie forestieră din raionul Drochia
VIDEO // De la actele din telefon la semnătura electronică. Peste 200 de studenți din Moldova au aflat ce pot face online cu serviciile statului
FOTO // Antrenorii școlilor sportive au fost instruiți să acorde primul ajutor premedical
Republica Moldova, lider european la creșterea sosirilor turistice în prima jumătate a anului 2026
FOTO // Ministrul Agriculturii Eugeniu Osmochescu vine cu soluții pentru fluidizarea exporturilor prin Giurgiulești: „Vom evita blocarea mărfurilor, pentru a asigura condiții mai bune pentru producători”
Republica Moldova va găzdui în premieră o competiție internațională pentru câini de căutare și salvare
VIDEO // Moldova își menține poziția pe piața vinului din Uniunea Europeană
Polonia se alătură Ucrainei și aliaților săi într-un proiect comun de apărare antiaeriană
Creștinii ortodocși de stil vechi prăznuiesc astăzi Minunea Sfântului Arhanghel Mihail. Hram în 31 de localităţi din Moldova
Profesorii din Republica Moldova își consolidează competențele de limba română prin participarea la programe de formare desfășurate în universități din România
Lemn extras ilegal și amenzi de 161 950 de lei în luna septembrie. Rezultatele controalelor din fondul forestier
CEC a inclus Partidul Popular Găgăuz în lista formațiunilor care pot participa la alegerile din noiembrie
Dorin Junghietu explică de ce stocurile de securitate nu pot fi folosite pentru reducerea prețului la gaze: „Nu sunt pentru a avea gaze un pic mai ieftine, ci ca să le avem în cazuri excepționale”
Ucraina va primi încă 3,3 miliarde de euro din împrumutul european de 90 de miliarde
Soluţiile pentru sectorul bovinelor, ovinelor și caprinelor, discutate la Consiliul consultativ sectorial de la Ministerul Agriculturii
Reabilitarea unui sector al drumului M1 la Leușeni, scoasă din nou la licitație
FOTO // Casa de Cultură din Cimișlia este modernizată printr-un proiect de 27,7 milioane de lei, finanţat de Guvern