DOC // Programul „Educația 2030” a fost publicat în Monitorul Oficial
Circa 13 miliarde de lei urmează să fie investiți în dezvoltarea sistemului educațional din Republica Moldova în perioada 2026–2030, conform Strategiei „Educația 2030”, programul de implementare al documentului fiind publicat astăzi în Monitorul Oficial, transmite MOLDPRES.
Programul vizează toate nivelurile de educație, de la creșe și grădinițe până la învățământul profesional tehnic și universitar, precum și cercetarea, digitalizarea și dezvoltarea profesională a cadrelor didactice.
În educația timpurie și învățământul general, Programul prevede crearea a 5.000 de locuri în creșe, dotarea a cel puțin 400 de școli și grădinițe, renovarea blocurilor sanitare și dezvoltarea unei rețele de 90 de școli-model.
Curriculumul școlar urmează să fie revizuit, iar până în 2030 autoritățile și-au propus ca rata de promovare a examenului de absolvire a gimnaziului să ajungă la cel puțin 90%.
Un alt obiectiv este îmbunătățirea rezultatelor elevilor Republicii Moldova la testarea internațională PISA, care evaluează competențele tinerilor de 15 ani la citire, matematică și științe.
Programul stabilește obiective și pentru învățământul profesional tehnic. Cel puțin 3.000 de elevi urmează să fie implicați în programe duale, cu participarea a minimum 300 de companii private.
Învățământul dual va fi extins și la nivel universitar, cu obiectivul de a include cel puțin 1.000 de studenți.
Universitățile își propun, totodată, să atragă anual cel puțin 3.000 de studenți străini, iar rata de inserție a absolvenților pe piața muncii să ajungă la 50%.
O altă țintă stabilită în Program este ca șapte din zece absolvenți să aleagă să rămână în Republica Moldova.
Documentul prevede investiții în blocuri de studii, cămine universitare, laboratoare și spații de recreere pentru studenți.
Sunt prevăzute și măsuri pentru consolidarea integrității academice, inclusiv prin utilizarea sistemelor antiplagiat și a evaluărilor supravegheate.
O atenție aparte va fi acordată domeniilor STEAM (științe, tehnologie, inginerie, arte și matematică), inclusiv prin majorarea burselor pentru studenții care aleg aceste programe.
În cercetare și inovare, autoritățile planifică dezvoltarea infrastructurii de cercetare, a parteneriatelor public-private, a instrumentelor de transfer tehnologic și a sistemului informațional e-Cercetare.
De asemenea, este prevăzută evaluarea externă a programelor de doctorat, cu scopul de a asigura standarde de calitate compatibile cu cele europene și de a crește competitivitatea cercetării din Republica Moldova.
Programul pune accent și pe cadrele didactice. Peste 5.000 de angajați ai sistemului urmează să beneficieze de programul „Investim în educatori”, iar peste 25.000 – de programul „Investim în profesori”.
Vor fi dezvoltate, de asemenea, programe de mentorat și servicii de consiliere psihologică pentru cadrele didactice.
Digitalizarea este o altă direcție majoră a Programului. Cadrele didactice urmează să-și certifice competențele digitale conform standardului DigCompEdu, iar până în 2030 sunt planificate 3.000 de unități de conținut digital.
Autoritățile și-au stabilit obiectivul ca 100% dintre absolvenți să atingă nivelul B1 al competențelor digitale până în 2030.
Totodată, va fi implementat un program național privind utilizarea inteligenței artificiale în educație.
Programul mai prevede crearea Agenției Naționale Erasmus, care va gestiona oportunitățile de mobilitate, cooperare și schimb de bune practici pentru elevi, studenți, cadre didactice și instituțiile de învățământ.
Costul total estimat al Programului pentru perioada 2026–2030 este de aproximativ 13 miliarde de lei, cea mai mare parte a resurselor fiind destinată infrastructurii educaționale. Din suma totală, 3,7 miliarde de lei, sau aproximativ 27%, urmează să fie asigurate din bugetul de stat. Alte 7,9 miliarde de lei, echivalentul a aproximativ 60% din costul Programului, reprezintă asistență externă oferită de partenerii de dezvoltare, instituțiile financiare internaționale și Uniunea Europeană. Pentru aproximativ 1,8 miliarde de lei, reprezentând circa 13% din costul total, urmează să fie identificate surse de finanțare.
VIDEO // Evaziune fiscală și spălare de bani de peste 17 milioane de lei în domeniul comerțului cu electronice. Două persoane au fost reținute
Condiții modernizate pentru pacienți și personal la Centrul Stomatologic Municipal Bălți
DOC // Ordinul privind finanțarea centrelor pentru refugiați ucraineni a fost publicat în Monitorul Oficial
Două cazuri de cruzime față de animale, sancționate cu amenzi de câte 25 000 de lei
Vreme caldă la început de toamnă. Temperaturile vor ajunge la +30°C
Agenda evenimentelor vineri, 4 septembrie
CNAS a finanțat pensiile și alocațiile sociale a beneficiarilor care dețin carduri bancare
Cetățenii vor putea propune autorităților decizii de interes public prin platforma e-Democrație
IGP semnalează noi cazuri de escrocherie. Un bărbat din Stăuceni, deposedat de peste 216 000 lei
UPDATE // Traficul transfrontalier intens la punctul de trecere a frontierei Costești a fost fluidizat
VIDEO // Circa 12 kg de droguri, ridicate de polițiști. Două persoane au fost reținute
Școlile trec în subordinea MEC și vor fi gestionate de Agenții Teritoriale pentru Educație: reforma votată de Parlament în lectura a doua
Trei procurori au depus jurământul în cadrul ședinței CSP
Soluțiile pentru siguranța copiilor în mediul online, analizate la Chișinău. Mirabela Grădinaru: „Trebuie să protejăm împreună copiii într-un mediu digital aflat în continuă schimbare”
Un bărbat a murit după ce a fost lovit de un automobil
FOTO // VinOpera 2026: Muzica clasică și vinul, într-o experiență culturală la Bulboaca
Olimpismul și Războiul Rece, într-o nouă cercetare semnată de Sergiu Gurin
Tot mai mulți copii din stânga Nistrului aleg școlile cu predare în limba română
FOTO // Șase autori, premiați la Chișinău pentru contribuția la literatura română contemporană
VIDEO // Trei cetățeni indieni urmau să treacă ilegal Prutul. Un moldovean, reținut
FOTO // Condiții mai bune de cazare pentru studenții AMTAP. Etajul II al căminului de pe strada Armenească, renovat
Zelenski îi propune Rusiei o suspendare a loviturilor aeriene în timpul vizitelor emisarilor americani la Kiev și Moscova
Stocurile de manuale disponibile în școli vor fi colectate și redistribuite. Ministerul pregătește și noi achiziții
Vreme instabilă la sfârșit de săptămână. Meteorologii prognozează ploi de scurtă durată și descărcări electrice
Instituțiile de învățământ din întreaga țară vor desfășura Decada Valorilor Naționale
Noi cazuri de escrocherii semnalate de polițiști. O femeie din Chișinău, deposedată de 52 000 de euro
FOTO // Deputați francezi, în vizită la Parlamentul de la Chișinău. Discuțiile au vizat consolidarea cooperării și sprijinirea parcursului european
Spitalul Clinic Municipal „Sfânta Treime” marchează 50 de ani de activitate. Premierul Vasile Tofan: „Serviciile medicale vor deveni un domeniu în care Republica Moldova va fi competitivă, inclusiv pentru pacienții din UE”
Vicepremierul Mihai Popșoi, discuții cu parlamentarii lituanieni. Sprijinul pentru parcursul european și colaborarea în domeniul securității, pe agendă
Veniturile și cheltuielile fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală vor crește cu peste 167 de milioane de lei