VIDEO // Evaziune fiscală și spălare de bani de peste 17 milioane de lei în domeniul comerțului cu electronice. Două persoane au fost reținute
O schemă de evaziune fiscală și spălare de bani, în valoare de peste 17 milioane de lei, ar fi fost pusă în aplicare de mai multe companii din municipiul Chișinău specializate în importul și comercializarea mărfurilor electronice. În cadrul investigației, două persoane au fost reținute, comunică MOLDPRES.
Investigația este desfășurată de ofițerii Direcției generale antifraudă din cadrul Serviciului Fiscal de Stat (SFS), în comun cu procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).
Potrivit SFS și PCCOCS, în cursul anului 2025, mai multe companii din domeniul importului și comercializării mărfurilor electronice ar fi fost implicate într-o schemă de evaziune fiscală, manifestată inclusiv prin tăinuirea plăților salariale și neachitarea obligațiilor fiscale aferente.
În perioada 2–3 septembrie 2026, oamenii legii au efectuat percheziții la oficiile, domiciliile și în mijloacele de transport ale factorilor de decizie ai mai multor entități vizate în investigație. Acțiunile au avut loc pe teritoriul Republicii Moldova.
În urma perchezițiilor, au fost depistate și ridicate documente contabile, mijloace bănești, tehnică de calcul, înscrisuri de ciornă și alte materiale care ar putea prezenta relevanță pentru cauza investigată.
Bunurile și materialele ridicate urmează să fie examinate și supuse verificărilor, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și verificarea faptelor investigate.
Totodată, două persoane: administratorul și contabilul uneia dintre companiile vizate, au fost reținute. Organul de urmărire penală și procurorii urmează să stabilească, în condițiile legii, măsurile procesuale care se impun în privința acestora.
Condiții modernizate pentru pacienți și personal la Centrul Stomatologic Municipal Bălți
DOC // Programul „Educația 2030” a fost publicat în Monitorul Oficial
DOC // Ordinul privind finanțarea centrelor pentru refugiați ucraineni a fost publicat în Monitorul Oficial
Două cazuri de cruzime față de animale, sancționate cu amenzi de câte 25 000 de lei
Vreme caldă la început de toamnă. Temperaturile vor ajunge la +30°C
Agenda evenimentelor vineri, 4 septembrie
CNAS a finanțat pensiile și alocațiile sociale a beneficiarilor care dețin carduri bancare
Cetățenii vor putea propune autorităților decizii de interes public prin platforma e-Democrație
IGP semnalează noi cazuri de escrocherie. Un bărbat din Stăuceni, deposedat de peste 216 000 lei
UPDATE // Traficul transfrontalier intens la punctul de trecere a frontierei Costești a fost fluidizat
VIDEO // Circa 12 kg de droguri, ridicate de polițiști. Două persoane au fost reținute
Școlile trec în subordinea MEC și vor fi gestionate de Agenții Teritoriale pentru Educație: reforma votată de Parlament în lectura a doua
Trei procurori au depus jurământul în cadrul ședinței CSP
Soluțiile pentru siguranța copiilor în mediul online, analizate la Chișinău. Mirabela Grădinaru: „Trebuie să protejăm împreună copiii într-un mediu digital aflat în continuă schimbare”
Un bărbat a murit după ce a fost lovit de un automobil
FOTO // VinOpera 2026: Muzica clasică și vinul, într-o experiență culturală la Bulboaca
Olimpismul și Războiul Rece, într-o nouă cercetare semnată de Sergiu Gurin
Tot mai mulți copii din stânga Nistrului aleg școlile cu predare în limba română
FOTO // Șase autori, premiați la Chișinău pentru contribuția la literatura română contemporană
VIDEO // Trei cetățeni indieni urmau să treacă ilegal Prutul. Un moldovean, reținut
FOTO // Condiții mai bune de cazare pentru studenții AMTAP. Etajul II al căminului de pe strada Armenească, renovat
Zelenski îi propune Rusiei o suspendare a loviturilor aeriene în timpul vizitelor emisarilor americani la Kiev și Moscova
Stocurile de manuale disponibile în școli vor fi colectate și redistribuite. Ministerul pregătește și noi achiziții
Vreme instabilă la sfârșit de săptămână. Meteorologii prognozează ploi de scurtă durată și descărcări electrice
Instituțiile de învățământ din întreaga țară vor desfășura Decada Valorilor Naționale
Noi cazuri de escrocherii semnalate de polițiști. O femeie din Chișinău, deposedată de 52 000 de euro
FOTO // Deputați francezi, în vizită la Parlamentul de la Chișinău. Discuțiile au vizat consolidarea cooperării și sprijinirea parcursului european
Spitalul Clinic Municipal „Sfânta Treime” marchează 50 de ani de activitate. Premierul Vasile Tofan: „Serviciile medicale vor deveni un domeniu în care Republica Moldova va fi competitivă, inclusiv pentru pacienții din UE”
Vicepremierul Mihai Popșoi, discuții cu parlamentarii lituanieni. Sprijinul pentru parcursul european și colaborarea în domeniul securității, pe agendă
Veniturile și cheltuielile fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală vor crește cu peste 167 de milioane de lei