EcoContact a prezentat experiența Republicii Moldova în conservarea biodiversității, la un eveniment regional din Armenia
Asociația Obștească EcoContact a participat, în perioada 23–27 octombrie, la vizita regională de schimb de experiență „EMERALD BRIDGE”, desfășurată la Gavar și Erevan, Armenia. Evenimentul a reunit organizații ale societății civile din Armenia, Georgia și Republica Moldova pentru a discuta posibilități de cooperare în domeniul conservării biodiversității și al combaterii schimbărilor climatice, transmite MOLDPRES.
Vizita a avut loc în contextul celei de-a 17-a Conferințe a Părților la Convenția privind Diversitatea Biologică (COP17) și a beneficiat de sprijinul financiar al Uniunii Europene. Programul a inclus reuniuni de lucru, participarea la evenimentele conferinței și o vizită în Zona Verde.
În cadrul schimbului de experiență, reprezentanții EcoContact au prezentat măsurile și politicile naționale privind conservarea biodiversității, cu accent pe Programul privind diversitatea biologică pentru anii 2026–2030, obiectivele acestuia și perspectivele de implementare.
Potrivit organizației, EcoContact a sprijinit Ministerul Mediului în elaborarea acestui program, a Strategiei de mediu pentru anii 2024–2030 și a proiectului Legii privind protecția naturii.
Organizația contribuie, de asemenea, la elaborarea proiectului Planului de management al Parcului Național „Nistrul de Jos” și la identificarea siturilor care ar putea fi incluse în rețeaua europeană Natura 2000. Activitățile includ și sprijinirea elaborării a două foi de parcurs privind tranziția de la rețeaua Emerald la Natura 2000 și implementarea Regulamentului privind restaurarea naturii.
Un alt domeniu de activitate îl reprezintă informarea publicului și facilitarea participării cetățenilor la deciziile de mediu, prin intermediul Centrului Aarhus din cadrul EcoContact.
În cadrul vizitei din Armenia au fost discutate și posibile inițiative comune în cercetarea biodiversității și restaurarea habitatelor. Propunerile au vizat schimbul de experiență în cercetările de teren, cartografierea habitatelor și verificarea calității datelor, precum și testarea unor soluții de restaurare ecologică și gestionare a habitatelor, cu monitorizarea eficienței și a costurilor, potrivit EcoContact.
Participanții au abordat și modalități de implicare a comunităților locale în măsurile de conservare, astfel încât deciziile privind protecția naturii să țină cont de interesele persoanelor care utilizează terenurile și resursele naturale vizate.
COP17 examinează progresele în implementarea Cadrului Global pentru Biodiversitate Kunming–Montreal, adoptat în 2022, care stabilește 23 de ținte pentru anul 2030.
Un sistem modern de tratare a apei potabile a fost instalat în satul Corlăteni, Râşcani
FOTO // Premierul României, Luca Niculescu, la Mitropolia Basarabiei: discuții despre proiecte și sprijin pentru comunitățile din Republica Moldova
Cetățenii pot solicita din nou online mai multe acte și extrase din registrele de stat
Republica Moldova și România examinează programe comune pentru apărarea împotriva dronelor
Medicamentele ieftine, tot mai puține în farmacii. Ministerul Sănătății pregătește reformarea regulilor de preț
Șase unități de transport au fost repartizate pompierilor din nordul țării pentru prevenirea situațiilor de urgență
VIDEO // Un bărbat căutat în Cehia pentru jaf, fraudă și furt a fost extrădat
Vasile Tofan, despre atacurile hibride: „Securitatea cibernetică va rămâne o prioritate pentru Republica Moldova”
Un bărbat din capitală a fost reținut de CNA după ce ar fi primit peste 3.000 de euro și 7.600 de lei pentru a facilita soluționarea unor probleme imobiliare
Republica Moldova își propune să extindă ariile naturale protejate la 10% din teritoriu
STISC: Datele personale a circa 750.000 de persoane ar fi fost extrase în urma atacului cibernetic asupra serviciilor publice digitale
Locuitorii din Drochia vor participa la identificarea proiectelor de revitalizare urbană
Judecătoarea Viorelia Grigoraș a promovat evaluarea externă
Armata Națională a primit echipamente logistice din partea Regatului Unit
Executivul actualizează regulile de privatizare și lista bunurilor proprietate de stat
Guvernul simplifică regulile pentru afaceri și reduce costurile administrative
Accident grav în capitală. O femeie a murit în drum spre spital
Coletele internaționale cu valoare sub 150 de euro vor fi supuse TVA din 1 noiembrie
Guvernul caută sprijin extern pentru compensațiile la energie din iarna 2026–2027. Victoria Belous: „Ministerele au sarcina să utilizeze eficient fiecare leu"
Guvernul a aprobat lista laureaților Premiului Național pentru anul 2026
Protecție sporită împotriva fraudelor cu carduri bancare și alte mijloace de plată fără numerar
ARMENPRESS: Slovenia susține ferm eforturile Armeniei de a aprofunda relațiile cu UE, afirmă ministrul de Externe
FOTO // Cimitirul ostașilor români de la Țiganca, reinaugurat
EcoContact a prezentat experiența Republicii Moldova în conservarea biodiversității, la un eveniment regional din Armenia
Întreprinderea „Moldelectrica” a obținut actele necesare pentru proiectarea liniei electrice Bălți–Suceava de 400 kV
Şeful APP, Ion Dodon, anunță măsuri pentru facilitarea privatizării și reorganizarea întreprinderilor de stat: „Dacă întreprinderea nu activează, ea nu are ce să caute în registru”
Două cazuri noi de escrocherie telefonică. Un bărbat a transmis 10 000 de euro și 5 700 de dolari SUA unui curier
Trafic sporit de călători la postul vamal Leușeni, pe direcția de ieșire din țară
Un bărbat de 87 de ani a murit într-un incendiu provocat de suprasolicitarea sobei
Autentificarea prin două metode MPass, dezactivată temporar din motive de securitate