ro

 

Societate
29 Iunie, 2026 / 09:34
/ Acum 2 zile

Educație digitală, voluntariat și dialog între generații pentru seniorii din Hârjauca

Seniorii din comuna Hârjauca, raionul Călărași, vor beneficia de activități educaționale, culturale și intergeneraționale în cadrul proiectului „Solidaritatea între generații active, indiferent de vârstă”, finanțat cu un grant de 66.600 de lei prin Programul de Granturi mici în domeniul îmbătrânirii active. Inițiativa își propune să reducă izolarea socială a persoanelor în vârstă și să le încurajeze să participe activ la viața comunității, informează MOLDPRES.

Pe parcursul celor șase luni de implementare, aproximativ 50 de seniori vor participa la ateliere și sesiuni de instruire dedicate dezvoltării competențelor digitale, inclusiv utilizării instrumentelor de inteligență artificială. Programul va include, de asemenea, vizite de studiu, activități de voluntariat, întâlniri intergeneraționale, o expoziție intitulată „Fotografia prin ochii seniorilor” și o masă rotundă consacrată diversității culturale și îmbătrânirii active.

Coordonatoarea proiectului, Snejana Vdovicenco, a declarat pentru MOLDPRES că inițiativa urmărește schimbarea percepției asupra vârstei a treia și valorificarea experienței persoanelor în vârstă.

„Ne-am propus să construim o punte între generații și să le oferim seniorilor posibilitatea de a rămâne activi în comunitate. Mulți dintre cei care ies la pensie ajung să creadă că nu mai sunt utili societății, iar noi vrem să schimbăm această percepție. Pensionarea nu înseamnă sfârșitul vieții active, ci începutul unei noi etape, în care oamenii pot învăța, pot socializa și se pot implica în continuare în viața comunității”, a afirmat aceasta.

Potrivit coordonatoarei, unul dintre obiectivele proiectului este asigurarea continuității inițiativei și după încheierea perioadei de finanțare.

„În cadrul proiectului vom lucra cu 50 de seniori și vom organiza opt activități de bază, dar obiectivul nostru este ca inițiativa să continue și după încheierea finanțării. De aceea, vrem să creăm un Consiliu local al seniorilor, unde aceștia să vină cu idei, să își facă vocea auzită și să participe la deciziile care privesc comunitatea”, a precizat Snejana Vdovicenco.

Educația digitală reprezintă una dintre componentele principale ale proiectului. Organizatorii își propun să îi familiarizeze pe participanți cu tehnologiile moderne și să le ofere instrumente care să le faciliteze accesul la informații și servicii.

„Punem un accent deosebit pe educația digitală și pe învățarea continuă. Vrem ca seniorii să folosească tehnologia nu doar pentru a comunica cu familia, ci și pentru a accesa informații, servicii publice și oportunități noi. Totodată, vom organiza vizite de studiu și întâlniri cu oameni care demonstrează că și după pensionare poți dezvolta o afacere, poți face voluntariat sau te poți implica în proiecte de succes”, a subliniat coordonatoarea.

Totodată, proiectul își propune să creeze o comunitate activă a seniorilor, în care aceștia să socializeze, să învețe și să contribuie la viața localității.

„Proiectul înseamnă mult mai mult decât organizarea unor activități. Ne dorim să formăm o comunitate în care oamenii să se regăsească, să lege prietenii, să împărtășească experiențe și să învețe unii de la alții. Vom avea ateliere dedicate patrimoniului local, dialogului dintre generații, voluntariatului și tradițiilor, pentru că solidaritatea între generații se construiește prin implicare și prin lucrurile pe care le facem împreună”, a reiterat Snejana Vdovicenco.

Proiectul este unul dintre cele 11 desemnate câștigătoare în cadrul celei de-a X-a ediții a Programului de Granturi mici în domeniul îmbătrânirii active, lansat în acest an de Ministerul Muncii și Protecției Sociale. Programul susține inițiative care promovează îmbătrânirea activă și consolidarea coeziunii sociale în comunitățile din Republica Moldova.

Hârjauca

 
Ultimele Știri
/ Acum 2 zile

Peste 200 de tentative de fraudă telefonică prevenite în ultimele 24 de ore

/ Acum 2 zile

VIDEO // Ministrul Mediului: „Aproape 90% dintre puieții plantați la Mihailovca s-au prins”

/ Acum 2 zile

Efectivul-limită al CNA va crește cu 150 de unități

/ Acum 2 zile

Parlamentul instituie un mecanism de identificare a utilizatorilor serviciilor mobile preplătite: cartelele SIM vor putea fi activate doar în baza unui act de identitate

/ Acum 2 zile

Temperaturile caniculare pot fi periculoase. Ce recomandă Ministerul Sănătății

/ Acum 2 zile

Deținut decedat după o tentativă de evadare la Judecătoria Strășeni

/ Acum 2 zile

Parlamentul a votat integrarea Republicii Moldova în sistemul european de coordonare a securității sociale

/ Acum 2 zile

Noi garanții pentru părinți la locul de muncă. Concediile de maternitate și paternitate vor fi incluse în stagiul de cotizare la pensie

/ Acum 2 zile

Activele militare scoase din uz vor fi reevaluate și valorificate

/ Acum 2 zile

Val de căldură în Republica Moldova: meteorologii au emis Cod galben, portocaliu și roșu de caniculă

/ Acum 2 zile

Igor Grosu invită cetățenii la spectacolul „1946”: „Un eveniment de comemorare și reflecție”

/ Acum 2 zile

Deputații au ținut un minut de reculegere în memoria victimelor conflictului de pe Nistru

/ Acum 2 zile

Moment de reculegere în Parlament în memoria celor doi polițiști decedați la Sîngerei

/ Acum 2 zile

Trei minori și-au pierdut viața în bazinele acvatice din țară în ultimele 24 de ore