ro

 

Societate
23 Octombrie, 2026 / 00:27
/ Acum 1 zi

Întreprinderile silvice vor fi reorganizate pentru o gestionare mai eficientă a pădurilor. Reforma „Moldsilva”, în vizorul deputaților

Reforma „Moldsilva”, care prevede reunirea celor 23 de întreprinderi silvice într-o singură structură, denumită „Pădurile Moldovei”, începând cu anul 2027, a fost discutată în cadrul unei ședințe de lucru a fracțiunii Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), la care a participat ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, comunică MOLDPRES.

Deputatul PAS Sergiu Lazarencu a menționat că reforma urmărește reducerea birocrației, eficientizarea gestionării resurselor silvice și asigurarea unei mai mari transparențe în procesul de comercializare a lemnului.

Potrivit parlamentarului, reorganizarea sectorului silvic are drept scop și păstrarea specialiștilor din domeniu, astfel încât aceștia să se poată concentra pe protejarea pădurilor, combaterea tăierilor ilegale și extinderea suprafețelor împădurite.

„Prin această reformă ne dorim mai puțină birocrație, o gestionare mai eficientă și echitabilă a resurselor, păstrarea specialiștilor din domeniu și mai multă transparență în vânzarea lemnului”, a declarat Sergiu Lazarencu într-o postare pe rețelele de socializare.

Deputatul a precizat că fracțiunea PAS ar urma să susțină reforma inclusiv prin promovarea măsurilor legislative necesare.

Noua întreprindere, care se va numi „Pădurile Moldovei”, va permite repartizarea resurselor în funcție de necesitățile din teritoriu. Astfel, veniturile obținute în regiunile cu resurse forestiere mai bogate vor putea susține activitatea întreprinderilor din zonele în care încasările sunt insuficiente pentru acoperirea cheltuielilor, inclusiv a salariilor.

Reforma va fi implementată treptat, pe parcursul anului 2027. În această perioadă, ocoalele silvice își vor continua activitatea, inclusiv lucrările de pază, protecție și regenerare a pădurilor, precum și intervențiile în caz de incendiu. Noua structură va prelua contractele și responsabilitățile întreprinderilor existente.

Un alt subiect al reorganizării vizează administrarea ariilor naturale protejate, care va reveni unei noi instituții publice – „Administrația Națională Arii Protejate”. Prin această măsură, gestionarea ariilor protejate va fi separată de administrarea sectorului silvic, cu menținerea regimului de protecție.

Reforma Agenției „Moldsilva”, lansată de Ministerul Mediului în aprilie 2026, urmărește reorganizarea administrării pădurilor, eficientizarea cheltuielilor și sporirea controlului asupra exploatării și comercializării masei lemnoase. Potrivit conceptului prezentat de autorități, întreprinderile silvice urmează să fie reunite într-o singură entitate de stat, „Pădurile Moldovei”, cu un buget comun și reguli unitare de administrare.

FOTO // Reforma sectorului silvic, discutată de ministrul Mediului cu reprezentanții întreprinderilor din nordul țării

VIDEO // O singură instituție va gestiona pădurile Moldovei. Gheorghe Hajder: „Trebuie să trecem la un management bazat pe performanță”


 
Ultimele Știri
/ Acum 12 ore

FOTO // Copiii din Bucovăț vor avea un spațiu modern de joacă și învățare în aer liber

/ Acum 12 ore

Elevii din clasele a IX-a–a XI-a pot obține o bursă integrală pentru un an de liceu în SUA

/ Acum 13 ore

Doi bărbați riscă închisoare pe viață pentru un omor comis într-un parc din Bălți

/ Acum 14 ore

Nicio sesizare privind escrocheriile telefonice în ultimele 24 de ore. IGP îndeamnă cetățenii să rămână vigilenți

/ Acum 14 ore

Patru școli profesionale și un colegiu din sudul țării vor primi peste 12 milioane de euro pentru modernizarea instituțiilor

/ Acum 1 zi

METEO // Vreme predominant noroasă și ploi slabe sunt prognozate pentru ziua de joi

/ Acum 1 zi

Șeful diplomației moldovenești despre incidentul de la frontiera cu Ucraina: „Dacă nu ar fi fost invazia Rusiei în Ucraina, aceste lucruri nu s-ar fi întâmplat”

/ Acum 1 zi

Cazul ucraineanului găsit mort lângă frontiera cu Moldova. Poliția vine cu precizări

/ Acum 1 zi

Gheorghe Hajder: „Debitele mai mari de apă pe Nistru vor ajunge în centrul țării pe 23–24 octombrie"

/ Acum 1 zi

Un nou instrument pentru căutarea persoanelor dispărute. Guvernul a aprobat crearea Registrului imaginilor faciale

/ Acum 1 zi

Condiții mai bune pentru pacienți la Institutul de Neurologie și Neurochirurgie

/ Acum 1 zi

Agenda evenimentelor joi, 22 octombrie

/ Acum 1 zi

Audiența TV în trimestrul III: zece posturi au concentrat peste 84% din cotele măsurate

/ Acum 1 zi

Instruire antreprenorială și mentorat pentru supraviețuitoarele violenței. 20 de femei vor beneficia de vouchere pentru inițierea unei afaceri