ro

 

Societate
20 Octombrie, 2026 / 02:43
/ Acum 13 ore

Ministrul Justiției, de Ziua Juristului: „Deschiderea, în acest an, a negocierilor de aderare la Uniunea Europeană pe Clusterul 1 este în mod deosebit meritul comunității juridice”

Deschiderea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană pe Clusterul 1 „Valori fundamentale” reprezintă o realizare la care a contribuit în mod deosebit comunitatea juridică din Republica Moldova. Declarația a fost făcută de ministrul Justiției, Vladislav Cojuhari, într-un mesaj transmis cu ocazia Zilei Juristului, transmite MOLDPRES.

Oficialul a exprimat respect și apreciere față de juriști pentru responsabilitatea cu care își exercită profesia și pentru contribuția lor la consolidarea statului de drept.

Oficialul a exprimat respect și apreciere față de juriști pentru responsabilitatea cu care își exercită profesia și pentru contribuția lor la consolidarea statului de drept.

„Stimați juriști, un argument bine construit apără un drept, o decizie corectă pune punct unei nedreptăți, iar o lege clară oferă siguranță unei comunități. În spatele acestor rezultate se află pregătirea, devotamentul și integritatea unui jurist. De Ziua Juristului, îmi exprim respectul și aprecierea pentru responsabilitatea cu care vă exercitați profesia. Prin rigoare și echilibru, susțineți autoritatea legii și contribuiți la consolidarea statului de drept”, a menționat ministrul.

Vladislav Cojuhari a subliniat că pregătirea și eforturile susținute ale profesioniștilor din domeniul juridic au contribuit la apropierea legislației și instituțiilor țării de standardele europene.

„Deschiderea, în acest an, a negocierilor de aderare la Uniunea Europeană pe Clusterul 1 „Valori fundamentale” este în mod deosebit meritul comunității juridice. Prin competență și efort susținut, ați apropiat legislația și instituțiile țării de standardele europene”, se arată în mesajul ministrului.

Potrivit lui Cojuhari, următoarea etapă presupune ca progresele înregistrate să fie resimțite direct de cetățeni, prin drepturi protejate, servicii juridice de calitate și acces efectiv la justiție.

Ministrul a mai menționat că profesia de jurist presupune atât onoare, cât și responsabilitate față de oameni și față de lege. Totodată, acesta le-a urat juriștilor prosperitate, împliniri și succese cu prilejul zilei profesionale.

Clusterul 1 „Valori fundamentale” este primul grup de negocieri deschis oficial în procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, la 15 iunie 2026, în cadrul Conferinței interguvernamentale UE–Republica Moldova, desfășurate la Luxemburg. Acesta vizează domenii esențiale precum statul de drept, independența justiției, drepturile fundamentale, funcționarea instituțiilor democratice și reforma administrației publice


 
Ultimele Știri
/ Acum 13 ore

Peste 4 400 de șoferi, documentați în zilele de odihnă pentru încălcări comise în traficul rutier

/ Acum 14 ore

Cutremur cu magnitudinea 4,8 în zona seismică Vrancea. Seismul a fost resimțit în Republica Moldova

/ Acum 14 ore

Ministerul Mediului anunță o ușoară îmbunătățire a situației pe râul Nistru după ploile din ultimele zile

/ Acum 15 ore

VIDEO // Doi bărbați căutați prin INTERPOL, extrădați din Republica Moldova pentru contrabandă cu țigări și escrocherie

/ Acum 15 ore

Copiii și tinerii din Republica Moldova pot participa la un concurs internațional de desen organizat de FAO

/ Acum 16 ore

Un bărbat a fost condamnat la 11 ani de închisoare după ce a adus în Moldova peste 14 kg de droguri ascunse într-o butelie de gaz

/ Acum 16 ore

CSM a lansat concurs pentru ocuparea posturilor vacante de judecător în completele specializate anticorupție

/ Acum 16 ore

Campania „Avem un plan” va informa locuitorii din 42 de comunități despre măsurile pentru energie și climă

/ Acum 16 ore

Trei persoane s-au intoxicat cu monoxid de carbon în timp ce își încălzeau locuințele

/ Acum 17 ore

STISC semnalează o campanie de atacuri de tip spear phishing, orientată către instituțiile guvernamentale. Autoritățile recomandă respectarea regulilor de securitate cibernetică

/ Acum 18 ore

Pe drumurile din țară se circulă în condiții de ploaie. IGP recomandă șoferilor prudență maximă

/ Acum 1 zi

Cod galben de ploi puternice. Cetățenii sunt îndemnați să evite deplasările

/ Acum 1 zi

Ziua Europeană de Luptă Împotriva Traficului de Persoane. Ministerul Muncii și Protecției Sociale îndeamnă cetățenii să fie vigilenți

/ Acum 1 zi

Cod galben de ploi puternice în toată țara