FOTO // Sprijin pe termen lung pentru femeile afectate de violență. Primele „Case ale Femeii” vor fi deschise la Cahul și Ștefan Vodă
Primele două servicii de locuire tranzitorie „Casa Femeii”, destinate femeilor supraviețuitoare ale violenței și copiilor acestora, vor fi dezvoltate în raioanele Cahul și Ștefan Vodă. Lucrările de reabilitare a spațiilor urmează să înceapă în toamna anului 2026, iar serviciile vor deveni funcționale după încheierea procesului de renovare și amenajare, transmite MOLDPRES.
Noul serviciu este conceput ca o etapă de tranziție între centrele de plasament și viața independentă. În prezent, femeile care părăsesc o relație violentă pot beneficia de protecție, găzduire și asistență specializată în centrele de plasament pentru o perioadă de până la șase luni. După expirarea acestui termen, unele dintre beneficiare se confruntă însă cu lipsa unei locuințe și a unui venit stabil.
Potrivit Agenției Naționale de Prevenire și Combatere a Violenței împotriva Femeilor și a Violenței în Familie (ANPCV), în cadrul „Casei Femeii”, beneficiarele și copiii lor vor avea acces la locuințe tranzitorii pentru o perioadă mai îndelungată, precum și la asistență, consiliere psihologică, sprijin juridic, programe de abilitare economică și formare profesională. Scopul este de a le ajuta să obțină independență financiară și să facă tranziția către o viață autonomă.
„Prea multe femei revin în relația cu agresorul nu pentru că își doresc acest lucru, ci pentru că nu au unde locui și nu au resursele necesare pentru a începe o viață nouă. «Casa Femeii» schimbă această realitate. Nu oferim doar un acoperiș deasupra capului, ci un parcurs complet către independență, prin locuire tranzitorie, formare profesională și abilitare economică”, a declarat directoarea generală a ANPCV, Viorica Țîmbalari.
Aceasta a precizat că noul model de sprijin urmărește inclusiv reducerea riscului ca femeile să ajungă din nou în situații de violență.
„Este o investiție care protejează femeile și copiii, reduce riscul revictimizării și contribuie la dezvoltarea economică și socială a Republicii Moldova”, a afirmat Viorica Țîmbalari.
În cadrul unei vizite de lucru în raioanele Cahul și Ștefan Vodă, directoarea generală a ANPCV a inspectat clădirea care urmează să fie reabilitată și a discutat cu reprezentanții autorităților publice locale despre etapele de implementare a proiectului.
Clădirea din raionul Cahul are o suprafață de aproximativ 500 de metri pătrați și urmează să fie reabilitată și eficientizată energetic. În cele două locații vor fi amenajate zeci de apartamente tranzitorii în care femeile și copiii lor vor putea locui în perioada necesară pentru a-și reconstrui viața.În luna august, reprezentanții autorităților publice locale din Cahul și Ștefan Vodă urmează să efectueze o vizită de studiu la Iași, România, pentru a prelua din experiența serviciilor similare de locuire tranzitorie destinate supraviețuitoarelor violenței.
Conform ANPCV, dezvoltarea noului serviciu răspunde și recomandărilor formulate de Grupul de experți GREVIO privind implementarea Convenției de la Istanbul în Republica Moldova, care au evidențiat necesitatea dezvoltării serviciilor de locuire pe termen mediu și lung pentru supraviețuitoarele violenței.Serviciul „Casa Femeii” este dezvoltat de ANPCV în parteneriat cu Banca Mondială, Ambasada Japoniei, Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova, Gender-Centru, Asociația Obștească „AVE Copiii”, autoritățile publice locale și alți parteneri instituționali și de dezvoltare.
DOC // Turismul din Republica Moldova intră într-o nouă etapă de dezvoltare: investiții de peste 600 de milioane de lei, infrastructură și mii de locuri de muncă create
CNAM a transferat peste 20 de milioane de lei pentru salariile medicilor rezidenți aferente lunii iunie
Un adolescent de 16 ani a decedat într-un accident cu motocicleta la Fălești
Agenda evenimentelor, vineri, 17 iulie
Vreme caldă și fără ploi pentru ziua de vineri. Temperaturile vor ajunge până la 32 de grade
Persoanele cu dizabilități, îndemnate să nu restituie prestațiile sociale până la încheierea verificărilor
Veniturile bugetului asigurărilor sociale au depășit 27,5 miliarde de lei în primul semestru al anului
Arest la domiciliu pentru consilierul MAN Ion Onța, suspectat că ar fi înșelat două persoane cu 155.000 de euro prin investiții imobiliare fictive
VIDEO // O grenadă antitanc, depistată de polițiști într-o gospodărie din raionul Căușeni
Reglementări noi privind reducerea emisiilor de metan și a altor poluanți climatici: proiectele au fost prezentate public
FOTO // Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului „Diaspora Fest”
Circa 38 km ai drumului național M1 vor fi reabilitați în raioanele Hâncești și Nisporeni
SATUL EUROPEAN // Apă potabilă sigură și o grădiniță modernizată pentru locuitorii satului Ștefănești
FOTO // Statele Unite reconfirmă sprijinul pentru modernizarea și dezvoltarea economică a municipiului Ungheni
VIDEO // Lista noului Cabinet de miniștri va fi anunțată în scurt timp, afirmă Igor Grosu după întrevederea candidatului desemnat cu fracțiunea PAS
Debitul deversat din lacul de la Novodnestrovsk rămâne neschimbat până la sfârșitul lunii
Vizită de lucru a secretarului de stat al Guvernului pentru reintegrare, Roman Roșca, în localitățile de pe platoul Cocieri
Ucraina a distrus un bombardier strategic rusesc Tu-95
Peste 120 de specialiști în sănătate publică și-au consolidat capacitățile de intervenție în situații de urgență
VIDEO // Prunele au invadat tarabele din piețele capitalei. Cât costă fructele și legumele în această săptămână
FOTO // Un proiect de peste 60 de milioane de lei aduce apă potabilă pentru mii de locuitori din raionul Hânceşti
UPDATE // Traficul transfrontalier intens la PTF Sculeni a fost fluidizat
Grupuri de primării amalgamate au fost create în toate regiunile țării: investiții de 366 de milioane de lei planificate de Guvern pentru modernizarea localităților
FOTO // Noi investiții vor îmbunătăți accesul către Zona Economică Liberă Ungheni și Rezervația „Plaiul Fagului”
Cod galben de pericol de incendii de vegetație în mai multe regiuni ale țării
Nou sistem de taxe pentru șoferi. MIDR propune înlocuirea taxei pentru drumuri cu o taxă pe vehicul
Automobile de peste 17 milioane de lei, importate din SUA printr-o presupusă schemă frauduloasă. Au fost efectuate 11 percheziții
VIDEO // Condiții mai bune pentru copii care frecventează Grădinița „Delia” din Ungheni: instituția a fost dotată cu echipamente moderne
Un tânăr, reținut după ce ar fi furat și avariat un automobil în Chișinău
FOTO // Universitatea de Stat din Moldova a fost premiată la Salonul Internațional de Invenții INVENTICA 2026 de la Iași


