Persoanele cu dizabilități, îndemnate să nu restituie prestațiile sociale până la încheierea verificărilor
Persoanele cu dizabilități care au fost contactate pentru a restitui sume de bani aferente prestațiilor sociale sunt îndemnate să nu achite nicio sumă până la finalizarea verificărilor efectuate de instituțiile competente. Anunțul a fost făcut joi de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, în contextul informațiilor apărute în spațiul public privind presupuse solicitări de restituire a unor plăți sociale, transmite MOLDPRES.
Potrivit ministerului, a fost convocată o ședință cu participarea reprezentanților Agenției pentru Gestionarea Serviciilor Sociale cu Specializare Înaltă, Inspectoratului Social de Stat și Casei Naționale de Asigurări Sociale, pentru a clarifica situațiile semnalate.
Instituțiile implicate au convenit să facă schimb de date și să analizeze fiecare caz în parte, pentru a identifica eventualele neconcordanțe, cauzele acestora și soluțiile necesare în vederea clarificării situațiilor în cel mai scurt timp.
Autoritățile îi îndeamnă pe beneficiarii care au fost contactați pentru restituirea unor sume de bani să nu returneze mijloacele financiare până la încheierea verificărilor.
Ministerul Muncii și Protecției Sociale a precizat că va monitoriza îndeaproape procesul și va urmări respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilități. Instituția a dat asigurări că, dacă vor fi constatate erori instituționale, acestea nu vor afecta beneficiarii prestațiilor sociale și familiile acestora.
Atenție, călători! Trafic intens în punctul de trecere Leușeni, pe sensul de ieșire din Republica Moldova
VIDEO // Șase persoane au fost depistate la cerșit în trafic: trei foloseau copii pentru a cere bani șoferilor
Infrastructura de sanitație din patru școli va fi modernizată: investiții de câte un milion de lei pentru fiecare instituție
VIDEO // O familie de moldoveni, aflată în vacanță în Grecia, implicată într-un accident rutier soldat cu victime
Agenda evenimentelor, joi, 16 iulie
Meteorologii prognozează pentru ziua de joi cer variabil și vreme fără precipitații
Peste 1000 de petiții, înregistrate la CNAM în primele șase luni ale anului. Cele mai multe vizează statutul de asigurat și accesul la servicii medicale
SATUL EUROPEAN // Grădiniță renovată, drum reabilitat și spații noi pentru sport în comuna Călinești, raionul Fălești
Autoritățile din R. Moldova și România investighează cazul permiselor de conducere găsite la o groapă de gunoi din Criuleni
Peste 406 mii de apeluri la ambulanță în șase luni. CNAMUP raportează creșterea numărului de solicitări
Ministerul Mediului propune interzicerea coroanelor funerare din plastic: proiectul este în consultări publice
Anatolie Nosatîi, despre drona căzută la Copanca: „Detectarea de către radare depinde de distanță, altitudine și particularitățile terenului”
Peste nouă mii de locuri bugetare vor fi oferite în universități în noul an de studii
Un bărbat din Edineț a fost condamnat la 18 ani de pușcărie pentru omorul unui adolescent cu dizabilități
FOTO // Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului „Diaspora Fest”
Viceprim-ministrul Mihai Popșoi a prezentat la Bruxelles progresele Republicii Moldova în procesul de aderare la UE
Circa 38 km ai drumului național M1 vor fi reabilitați în raioanele Hâncești și Nisporeni
SATUL EUROPEAN // Apă potabilă sigură și o grădiniță modernizată pentru locuitorii satului Ștefănești
FOTO // Statele Unite reconfirmă sprijinul pentru modernizarea și dezvoltarea economică a municipiului Ungheni
VIDEO // Cetățenii pot urmări cum sunt utilizați banii publici, printr-un nou instrument lansat de Ministerul Finanțelor
Procuratura oferă detalii despre ancheta în cazul Vartic: raportul de expertiză medico-legală suplimentară a fost finalizat
Serviciile de roaming dintre Republica Moldova și România, în continuă creștere. Utilizatorii au acumulat 7,4 milioane de zile în 2025
Energocom a prezentat motivele solicitării de ajustare a tarifelor la gaze
Adolescent de 16 ani, reținut după un furt dintr-un salon din Chișinău
Viceministra cipriotă pentru Afaceri Europene, Marilena Raouna, a fost decorată cu „Ordinul Onoarei”
Nouă personalități ale Republicii Moldova au primit titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Chișinău
ARMENPRESS: Statele Unite vor deține 74% din acțiunile companiei TRIPP Development Company, iar Armenia 26%. Guvernul aprobă proiectul de lege privind ratificarea acordului
Peste 82 de mii de cetățeni domiciliați în regiunea transnistreană sunt asigurați în sistemul medical al Republicii Moldova
Psihologii din Republica Moldova vor avea un colegiu profesional și un registru unic
FOTO // Salvatorii avertizează agricultorii asupra riscului de incendii în timpul recoltării cerealelor