Republica Moldova a urcat două poziții în clasamentul mondial al statului de drept și ocupă locul 66 din 143 de țări
Republica Moldova ocupă locul 66 din 143 de țări în clasamentul Indicelui statului de drept pentru anul 2026, publicat de World Justice Project (WJP), cu un scor de 0,53 puncte. Față de anul precedent, țara a avansat două poziții în clasamentul mondial și a urcat de pe locul șase pe locul cinci în clasamentul regional pentru Europa de Est și Asia Centrală, transmite MOLDPRES.
Rezultatele au fost discutate în cea de-a doua zi a Conferinței anuale privind extinderea Uniunii Europene, desfășurată la Chișinău, în cadrul unei sesiuni dedicate Indicelui statului de drept și funcționării instituțiilor democratice.
Secretarul general adjunct al Ministerului Justiției, Stela Braniște, a declarat că poziția obținută de Republica Moldova reflectă măsurile întreprinse și progresele înregistrate, dar și necesitatea de a asigura continuitatea reformelor.
„Poziția 66 confirmă faptul că au fost întreprinse măsuri semnificative și că există progrese, iar scorul menținut în acest an ne arată importanța asigurării durabilității măsurilor de reformă promovate. Aceeași concluzie se regăsește și în Raportul Comisiei Europene privind extinderea UE din 2026, care recunoaște rezultatele înregistrate, dar subliniază necesitatea de a consolida capacitatea de implementare și aplicare efectivă a reformelor”, a afirmat Stela Braniște.
Potrivit reprezentantei Ministerului Justiției, următoarea etapă presupune consolidarea reformelor și demonstrarea efectelor acestora în activitatea instituțiilor. Printre obiectivele autorităților se numără creșterea încrederii cetățenilor în sistemul de justiție, sporirea eficienței acestuia și asigurarea accesului la o justiție previzibilă.
„Ne dorim ca justiția să fie accesibilă și previzibilă. De asemenea, avem un plan de acțiuni care vizează creșterea atractivității profesiilor juridice, îmbunătățirea condițiilor de activitate și eficientizarea administrării proceselor la nivelul instanțelor de judecată, consolidarea capacităților instituțiilor anticorupție și a cooperării dintre acestea”, a declarat secretarul general adjunct al Ministerului Justiției.
În prezent, Ministerul Justiției elaborează un nou document de politici pentru sectorul justiției, în dialog cu reprezentanții societății civile și partenerii de dezvoltare. Indicatorii utilizați de World Justice Project urmează să fie luați în calcul la identificarea vulnerabilităților, stabilirea priorităților și monitorizarea progreselor înregistrate în procesul de reformă.
Conferința anuală privind extinderea Uniunii Europene se desfășoară la Chișinău în perioada 9-10 noiembrie. Evenimentul este organizat de Biroul pentru Integrare Europeană, Institutul pentru Politici și Reforme Europene, Fundația Friedrich Ebert și partenerii.
Noile reguli pentru ocuparea funcțiilor de director în școli au intrat în vigoare. MEC explică prevederile
Doi tineri, condamnați la închisoare pentru escrocherie. Prejudiciul cauzat victimei ajunge la 270 000 de lei
Judecătoarea Elizaveta Buzu a promovat evaluarea externă
Doi bărbați, printre care un avocat, sunt cercetați pentru trafic de influență. Ar fi pretins 4 000 de euro pentru a influența soluționarea unui dosar de viol
Elevi din peste 680 de școli participă la testarea tematică la biologie, chimie și fizică
FOTO // Militarii moldoveni continuă îndeplinirea misiunilor în Bosnia și Herțegovina
Peste 800 de persoane au ajuns la Urgență după ce au fost mușcate de animale, de la începutul anului
Explozie într-o gospodărie din Lozova, provocată de o scurgere de gaz de la o butelie
VIDEO // Trei mistreți împușcați ilegal, depistați într-un automobil la Sângerei. Doi bărbați au fost reținuți
VIDEO // Peste 120 de automobile din SUA, importate de o întreprindere fără plata taxelor vamale. Prejudiciul depășește 23 de milioane de lei
Republica Moldova și România, spațiu educațional comun: un nou ghid pentru părinți și educatori, elaborat de pedagogi de pe ambele maluri ale Prutului
Ambulanța a intervenit la circa 14 300 de solicitări într-o săptămână
Agenda evenimentelor marți, 10 noiembrie
METEO // Vreme fără precipitații pe 10 noiembrie. Temperaturile vor ajunge până la 12 grade
Agenda evenimentelor miercuri, 11 noiembrie
Poliția a reținut persoana care a închiriat mașina implicată în accidentul mortal din Chișinău. Șoferul este căutat
FOTO // Parcursul european al Republicii Moldova și restaurarea patrimoniului, discutate de Marta Kos și Mitropolitul Vladimir
Șoferul care a lovit doi pietoni în Chișinău a fugit de la locul accidentului. O victimă a murit la spital
Republica Moldova își va prezenta la COP31 experiența în gestionarea crizei energetice și reformarea sectorului energetic
FOTO // O unitate de producere a nutrețurilor pentru animale, deschisă la Colegiul de Medicină Veterinară din Brătușeni cu sprijinul Elveției
Republica Moldova a urcat două poziții în clasamentul mondial al statului de drept și ocupă locul 66 din 143 de țări
Bulgaria și România propun un moratoriu privind atacurile asupra navelor civile din Marea Neagră
Republica Moldova pregătește următoarele etape ale reformei feroviare cu sprijinul Comunității Transporturilor
Două persoane, lovite pe o trecere de pietoni din Chișinău. Șoferul a fugit de la fața locului
Integrarea europeană și apărarea, ținte ale campaniilor de dezinformare. Liliana Vițu: „Atacurile informaționale au loc pe tot parcursul anului”
Marta Kos: Reformele în justiție și combaterea corupției rămân esențiale pentru avansarea Republicii Moldova în negocierile de aderare la UE
VIDEO // Oraşul Ungheni are o piață agroalimentară modernă, realizată cu o investiție de peste 18 milioane de lei susţinută de Guvern
Republica Moldova își schimbă rolul în arhitectura de securitate europeană. Alexandru Musteață: „Devine un generator de securitate”
Cristofor Aldea-Teodorovici, în vizită la Consulatul General al Republicii Moldova la Barcelona: „Sperăm să fie și începutul unor frumoase colaborări și proiecte comune”
Premierul Vasile Tofan, în discuții cu reprezentanții Băncii Mondiale