Consiliul Național de Securitate dispune măsuri pentru protejarea infrastructurii energetice de drone și atacuri cibernetice
Autoritățile vor consolida măsurile de protecție a infrastructurii energetice împotriva acțiunilor ostile, inclusiv a atacurilor cu drone și a celor cibernetice. Decizia a fost luată în cadrul ședinței Consiliului Național de Securitate, prezidată de Maia Sandu. Obiectivele de care depinde alimentarea țării urmează să fie mai bine protejate, iar în cazul unor incidente, funcționarea acestora trebuie restabilită cât mai rapid, a declarat șefa statului după ședință, transmite MOLDPRES.
„Consiliul a examinat și a dispus măsuri astfel ca obiectivele de care depinde alimentarea țării să fie mai bine protejate împotriva acțiunilor ostile, inclusiv a dronelor și ca, dacă apare o problemă, funcționarea lor să poată fi restabilită cât mai repede”, a declarat Maia Sandu.
Președinta s-a referit în mod special la amenințarea reprezentată de dronele rusești, subliniind că problema este una regională. Potrivit acesteia, drone rusești au ajuns în spațiul aerian al unor state precum țările baltice, Polonia și România, iar armate mai bine dotate decât cea a Republicii Moldova au întâmpinat dificultăți în prevenirea pătrunderii acestora în spațiul lor aerian.
„Orice dronă care încalcă spațiul nostru aerian pune în pericol oamenii, iar singurul vinovat de aceasta este Federația Rusă. Un stat care îți trimite drone nu îți caută prietenia, ci frica și supunerea. Republica Moldova va continua să-și dezvolte capabilitățile de apărare, să-și protejeze libertățile câștigate, viitorul în pace și cetățenii. Vom identifica și modalități prin care populația este avertizată în situații de criză, până când devine funcțional sistemul MDAlert”, a declarat în cadrul unei conferințe de presă președinta Maia Sandu.
În ceea ce privește măsurile de protejare a infrastructurii și cetățenilor, șefa statului a menționat investițiile realizate din resurse proprii, precum și finanțările externe atrase pentru dezvoltarea sistemului de apărare.
„În primul rând continuă să investească resurse proprii și să atragă finanțare nerambursabilă externă pentru dezvoltarea și perfecționarea sistemului de apărare. Acesta are două componente: detectarea și neutralizarea. Pentru a detecta mai bine dronele modernizăm sistemul de supraveghere a spațiului aerian. Chiar dacă vedem mai bine ce se întâmplă, capabilitățile existente încă nu sunt suficiente. Ignorarea sistemului de apărare, fiind de 30 de ani, nu poate fi recuperată în cinci ani. Lucrăm cu partenerii să accelerăm acest proces. Pentru a neutraliza dronele dispunem de sisteme portabile de rachete antiaeriene, mitraliere antiaeriene și mijloace de război electronic. Aceste capabilități sunt operaționale, dar area lor de acțiune este limitată la protejarea infrastructurii critice, care asigură servicii de bază pentru funcționarea economiei”, a specificat șefa statului.
Maia Sandu a menționat că Armata investește, la rândul său, resurse pentru extinderea ariei de acoperire a apărării aeriene.
„Ministerul Apărării a anunțat recent că a obținut finanțare nerambursabilă de la Uniunea Europeană în valoare de 120 de milioane de euro, care va fi folosită pentru achiziționarea unui sistem de apărare antiaeriană de rază medie, un sistem avansat de detectare și muchire a țintelor aeriene. Toate aceste măsuri necesită timp. În al doilea rând, consolidăm parteneriatele cu vecinii pentru a îmbunătăți schimbul de informații, care vin să completeze datele furnizate de sistemele naționale de supraveghere. În al treilea rând, lucrăm cu partenerii pentru a beneficia de soluții moderne, eficiente și mai ieftine împotriva dronelor.” A specicifat Maia Sandu.
Președinta a precizat că de la începutul anului 2026, în Republica Moldova au fost înregistrate 39 de încălcări ale spațiului aerian, față de 17 în anul 2025. Cele mai recente incidente au avut loc pe 21 septembrie, când un obiect aerian neidentificat a dispărut în apropiere de Tabani, raionul Briceni, iar câteva ore mai târziu un alt obiect a pătruns în spațiul aerian în zona Palanca, raionul Ștefan Vodă, revenind ulterior în Ucraina.
Republica Moldova a înregistrat 69 de încălcări ale spațiului aerian de la începutul anului 2026
Peste 305 000 de cetățeni au depus cereri pentru compensații la energie
Școli și grădinițe din mai multe localități vor beneficia de sprijin pentru îmbunătățirea accesului copiilor romi la educație
FOTO // Ministrul Mediului a verificat evoluția plantației forestiere de la Mihailovca, Cimişlia: „Rata de prindere a puieților plantați depășește 80%”
O nouă sesiune a Programului EcoVoucher: circa 3 mii de familii își vor putea procura electrocasnice eficiente energetic
VIDEO // Un tânăr de 18 ani a fost reținut în flagrant în timp ce primea bani într-un caz de escrocherie
O femeie din Chișinău a pierdut peste 18.000 de euro și dolari într-o escrocherie telefonică
VIDEO // Condiții moderne de cazare pentru elevii Colegiului „Alexei Mateevici” din Chișinău: căminul instituției va fi renovat
VIDEO // ANSA avertizează asupra riscului de gripă aviară și îndeamnă gospodarii să protejeze păsările domestice
UPDATE // Activitatea punctului de trecere a frontierei Costești–Stânca a fost reluată
Republica Moldova și România vor implementa măsuri comune pentru fluidizarea traficului de camioane la frontieră
O nouă ediţie a „Zilelor Regiunii de Dezvoltare Nord” aduce în discuție investițiile, noi proiecte și integrarea europeană
Campania „Generația Pădurii” din această toamnă îmbină plantarea copacilor şi colectarea hainelor pentru nevoiași. Explicațiile Ministerului Mediului
Un pieton a decedat după ce a fost tamponat de un autobuz de rută
Republica Moldova nu este aproape de a fi atrasă direct în războiul din Ucraina, însă consolidarea propriei apărări este esențială pentru noi, afirmă Mihai Popșoi
UE și Ucraina avertizează împotriva unei noi „arhitecturi de securitate” în Europa
Personalul medical din spitalele țării, instruit pentru reducerea riscurilor și prevenirea incidentelor
Două obiecte de tip aerostat au traversat neautorizat spațiul aerian național
Întrevederea viceprim-ministrului pentru reintegrare cu ambasadorii Irlandei, Italiei, Regatului Unit, României, SUA și Țărilor de Jos acreditați pe lângă OSCE
Electrocasnice fără acte vamale, în valoare de 60.000 de lei, depistate într-un automobil la Sculeni
Siegfried Mureșan: „Parlamentul European rămâne principalul susținător al aderării Republicii Moldova la UE”
Restricții de circulație în centrul capitalei pe 7 noiembrie. Ce stradă va fi afectată
Substanță vegetală suspectată a fi marijuana, descoperită în pantofii unui pasager la Leușeni
Valuri de rachete balistice rusești au lovit Kievul: Podul de Nord a fost avariat, iar cinci persoane au fost rănite, printre care un copil
Proiectul Legii farmaciei, revizuit împreună cu farmaciștii și autoritățile. Care sunt principalele prevederi ale documentului
Germania: Doi morți după ce un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit pe o autostradă lângă Magdeburg
Atenție, călători! Traficul va fi suspendat temporar la punctul de trecere Stânca–Costești
VIDEO // Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, dezminte informațiile privind revenirea forțată a diasporei în cazul instituirii stării de asediu sau război: „Acest lucru nu este prevăzut în proiect”
GALERIE FOTO // Personalitatea lui Emil Loteanu, evocată la 90 de ani
FOTO // „Ultimul romantic al filmului nostru”. Moștenirea cinematografică a regizorului Emil Loteanu, evocată de cineaști