ro

 

Societate
07 Noiembrie, 2026 / 11:59
/ Acum 13 ore

VIDEO // Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, dezminte informațiile privind revenirea forțată a diasporei în cazul instituirii stării de asediu sau război: „Acest lucru nu este prevăzut în proiect”

Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, dezminte informațiile potrivit cărora diaspora ar putea fi adusă forțat în Republica Moldova în cazul instituirii stării de asediu sau război. Oficialul precizează că proiectul de lege nu prevede asemenea măsuri, dar stabilește procedura prin care cetățenii aflați peste hotare pot reveni voluntar în țară pentru a-și apăra patria, informează MOLDPRES.

Acesta a subliniat că nu există niciun mecanism legal prin care cetățenii aflați peste hotare să fie obligați să revină în țară.

„Sunt sigur că ați auzit, ca și mine, că diaspora, va fi adusă forțat acasă. Nu este adevărat. Cunosc bine documentul, cuvântul „diaspora” nu apare nicăieri în proiect. Republica Moldova are o lege privind starea de asediu și de război din 2004. În cei 22 de ani, nu a fost necesar să o aplicăm. Nu există nicio pârghie prin care cineva să fie adus cu forța în țară, de exemplu, din Irlanda, Italia sau din alte state. Acest lucru nu este prevăzut în proiectul de lege și nici nu poate fi pus în aplicare”, a remarcat Anatolie Nosatîi.

Ministrul a evidențiat că proiectul se află în etapa consultărilor publice și prevede modalitatea prin care cetățenii aflați peste hotare pot reveni voluntar în țară pentru a-și apăra patria.

„Singura noutate a proiectului este că, în caz de necesitate, cei care vor să-și apere țara vor ști unde să bată la ușă: la ambasadă sau la consulat. Documentul se află în consultări publice, iar până la aprobarea legii mai sunt multe etape de parcurs. Vă rog să nu credeți falsurile și să vă informați din surse de încredere”, a punctat Anatolie Nosatîi.

Proiectul privind starea de asediu și de război a fost elaborat de Ministerul Apărării și are drept scop înlocuirea cadrului legislativ adoptat în 2004, pentru a răspunde noilor provocări de securitate și amenințărilor hibride.


 
Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

VIDEO // ANSA avertizează asupra riscului de gripă aviară și îndeamnă gospodarii să protejeze păsările domestice

/ Acum 1 zi

UPDATE // Activitatea punctului de trecere a frontierei Costești–Stânca a fost reluată

/ Acum 1 zi

Republica Moldova și România vor implementa măsuri comune pentru fluidizarea traficului de camioane la frontieră

/ Acum 1 zi

O nouă ediţie a „Zilelor Regiunii de Dezvoltare Nord” aduce în discuție investițiile, noi proiecte și integrarea europeană

/ Acum 1 zi

Campania „Generația Pădurii” din această toamnă îmbină plantarea copacilor şi colectarea hainelor pentru nevoiași. Explicațiile Ministerului Mediului

/ Acum 1 zi

Un pieton a decedat după ce a fost tamponat de un autobuz de rută

/ Acum 1 zi

FOTO // Gimnaziul din Negureni, modernizat cu sprijinul României, a fost vizitat de ambasadorul Cristian-Leon Țurcanu

/ Acum 1 zi

Peste 275.000 de cereri pentru compensațiile la energie au fost înregistrate 

/ Acum 1 zi

Vreme predominant noroasă în Republica Moldova. Minimele termice vor indica -2 grade Celsius

/ Acum 1 zi

Agenda evenimentelor, vineri, 6 noiembrie

/ Acum 1 zi

IGP: Aparatul de zbor depistat la Rezina este de tip „Gerbera”, fără dispozitive sau substanțe explozive

/ Acum 1 zi

Accident fatal la Hâncești. Un bărbat a decedat după ce a pierdut controlul unui ATV

/ Acum 1 zi

Rectori și experți din șapte țări s-au reunit la Chișinău la Congresul Rețelei Universităților din regiunea Mării Negre

/ Acum 1 zi

MEC a transmis manuale școlilor din capitală, pentru înlocuirea celor deteriorate