Tinerii absolvenți de la pedagogie pot participa la concursul de repartizare în funcțiile didactice vacante din școli și grădinițe: indemnizații majorate și beneficii anunțate de MEC
Tinerii absolvenți de la pedagogie, care aleg să se angajeze în școli și grădinițe, pot depune actele pentru înscrierea la concursul de repartizare în funcții didactice vacante pentru anul de studii 2026-2027. Aceștia vor beneficia de indemnizații cuprinse între 160 de mii și 375 de mii de lei. Înscrierile la concurs au fost lansate astăzi de Ministerul Educației și Cercetării (MEC), iar dosarele pot fi depuse în perioada 1-15 iulie, transmite MOLDPRES.
Potrivit datelor MEC, pentru viitorul an de studii, cele mai multe locuri vacante sunt în municipiul Chișinău – 412, urmat de raioanele Cimișlia, UTA Găgăuzia, Anenii Noi și Ungheni. Aproape trei sferturi dintre locurile disponibile sunt în mediul rural.
Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a îndemnat tinerii absolvenți de la pedagogie să aleagă să activeze în școlile din țară și să beneficieze de oportunitățile și de suportul oferit de MEC.
„Așteptăm tinerii absolvenți, care își doresc să meargă în școli sau în grădinițele noastre, cu o ofertă generoasă din partea Ministerului Educației, cu acea indemnizație de repartizare pe care am majorat-o recent. Aceasta ajunge la 375.000 de lei pentru absolvenții care vor merge să predea în afara Chișinăului și a Bălțului, la una dintre acele discipline deosebit de deficitare și de mare importanță pentru noi la moment, matematică, fizică, chimie, biologie, informatică și nu, în ultimul rând, limba română în școlile ruse”, a declarat Dan Perciun, la o conferință de presă.
Potrivit ministrului, sistemul educațional începe să recupereze treptat din deficitul de cadre didactice.
„Ne dorim ca cât mai mulți din cei 1700-1800 de absolvenți din acest an din colegii și universități să aleagă această profesie și să ne reușească să batem recordul anului precedent, când 429 de tineri au ales să fie repartizați în școli și grădinițe”, a conchis Dan Perciun.
Secretara generală a MEC, Galina Rusu, a menționat că cele mai căutate specialități sunt pedagogia preșcolară, matematica, fizica, limba și literatura română, limba engleză și învățământul primar. În continuare, cel mai mare deficit de cadre se atestă la disciplinele STEM – matematică, fizică, chimie, biologie și informatică.
Pe lângă indemnizație, profesorii debutanți beneficiază de normă redusă la 75% în primii cinci ani de activitate, de o alocație anuală de 4.000 de lei pentru materiale didactice, de concediu anual de până la 62 de zile și de sprijin din partea unui mentor.
La concurs pot participa persoane cu vârsta de până la 35 de ani, debutanți în activitatea didactică, care au absolvit programe de studii pedagogice sau alte programe conexe disciplinelor școlare și îndeplinesc condițiile prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 391/2024.
Dosarele de participare la concurs vor putea fi depuse în perioada 1-15 iulie 2026. Rezultatele preliminare vor fi publicate pe 20 iulie, iar ordinul de repartizare va fi publicat pe 24 iulie.
Lista funcțiilor didactice vacante și formularul de înscriere sunt disponibile pe pagina Ministerului Educației și Cercetării.
Agenda evenimentelor, miercuri, 17 iunie
Două localități din Republica Moldova vor beneficia de sprijin din partea UE prin Programul „Portofolii orientate pe misiune”
Medalii de aur, argint și bronz, cucerite de elevi din Republica Moldova la Olimpiada Europeană de Fizică
Cer variabil și izolat ploi de scurtă durată, prognozate de meteorologi pentru ziua de miercuri
Comunele Geamăna, Zolotievca și Ochiul Roș din Anenii Noi se unesc pentru a forma o primărie puternică: stimulente de 13 milioane de lei oferite de Guvern
Secția chirurgie urgentă a Institutului Mamei și Copilului a fost inaugurată după renovare: investiții de 4,9 milioane de lei
Un militar în termen a fost rănit în timpul activităților de instruire
Curtea de Conturi a identificat neconformități în administrarea fondurilor sociale și medicale
Schemele investiționale continuă să facă victime: 13 persoane au rămas fără peste un milion de lei
Tinerii pot obține granturi pentru a implementa proiecte cu impact în comunitățile lor
Absolvenții USMF „Nicolae Testemițanu” au depus Jurământul Medicului și Farmacistului
FOTO // Mănăstirea Dobrușa din Șoldănești va avea un drum modern de acces și o parcare nouă pentru vizitatori
Un tânăr din capitală a fost condamnat la 16 ani de închisoare după ce și-a omorât mama
Experți internaționali discută la Chișinău despre riscurile din finanțarea politică. Igor Grosu: „În Parlament vom veni cu un pachet de consolidare a legislației electorale”
Președinta Maia Sandu, la 100 de ani de la nașterea fizicianului Sergiu Rădăuțanu: „A demonstrat că progresul începe cu investiția în educație și știință”
Cooperarea parlamentară Moldova–Letonia, consolidată în cadrul unei vizite oficiale la Riga
VIDEO // Moldova.md, noua carte de vizită digitală a Republicii Moldova
Ministrul Apărării anunță posibile sancțiuni după incidentul de la Bălți
Ministrul Finanțelor a venit cu precizări privind impactul propunerilor din politica fiscală asupra prețurilor la locuințe
Cronica ARHIVELOR // Sergiu Rădăuțanu, savantul care a pus bazele învățământului tehnic modern din Moldova
Două femei au rămas fără bani și bijuterii după ce au apelat la o pretinsă clarvăzătoare. Femeie condamnată la 9 ani de închisoare
Prestatorii de servicii de plată vor fi obligați să informeze consumatorii despre comisioanele aplicate
Proceduri mai simple pentru instalarea panourilor fotovoltaice și a sistemelor de stocare
CSM va prelua în administrare două construcții din centrul Chișinăului
Republica Moldova va adera la două convenții internaționale în domeniul maritim
Republica Moldova aprobă cadrul legal pentru coordonarea sistemelor de securitate socială cu statele membre ale UE
FOTO // Proiectele admise în Concursul cinematografic 2026 au fost prezentate public
VIDEO // Justiția, combaterea corupției și instituțiile puternice, priorități în negocierile cu UE
Cronica ARHIVELOR // Destinele frânte în perioada sovietică, prezentate într-o expoziție în aer liber la Chișinău
Atenție, călători! Trei posturi de trecere de la frontiera moldo-română și-au sistat temporar activitatea