Un bărbat, care s-a dat drept polițist și a șantajat o persoană, a fost condamnat la opt ani de închisoare
Un bărbat de 47 de ani a fost condamnat de instanță la opt ani de închisoare și amendă de 92.500 de lei pentru șantaj și uzurpare de calități oficiale, după ce, împreună cu un complice, s-a prezentat drept polițist antidrog și a obținut de la o victimă 4.000 de euro și 40.600 de lei, informează MOLDPRES.
Potrivit Procuraturii Generale, faptele au fost comise în perioada februarie-aprilie 2024. Inculpatul și o altă persoană, în privința căreia cauza penală a fost disjunsă, urmăreau persoane pe care le suspectau că procură droguri prin intermediul bancomatelor.
După ce au observat un bărbat care efectuase o operațiune la un bancomat, cei doi l-au urmărit cu automobilul până la locul unde urma să ridice bunul pentru care făcuse plata.
Ajunși acolo, aceștia s-au prezentat drept polițiști antidrog și i-au arătat victimei o legitimație de serviciu. Bărbatului i s-a spus că ar fi implicat în procurarea de substanțe narcotice și că riscă să i se deschidă un dosar penal și să fie privat de libertate.
Cei doi i-au propus victimei să „rezolve” situația fără implicarea organelor de drept, solicitându-i bani. Sub presiunea amenințărilor, bărbatul a apelat la rude și cunoscuți pentru a face rost de bani și i-a transmis celor doi.
În mai multe tranșe, aceștia au obținut de la victimă 4.000 de euro și 40.600 de lei, prejudiciul material depășind 100.000 de lei. Ulterior, presiunile au continuat, iar victimei i-au fost solicitate și alte sume.
La un moment dat, bărbatul și-a dat seama că suspecții nu erau polițiști și că informațiile prezentate de aceștia erau inventate pentru a-l determina să ofere bani.
În instanță, inculpatul și-a recunoscut integral vina și a declarat că regretă faptele. Cauza a fost examinată în procedură simplificată, pe baza probelor administrate în cadrul urmăririi penale.
Inițial, pentru concursul de infracțiuni, instanța i-a stabilit șapte ani de închisoare și o amendă de 92.500 de lei. Prin cumul de sentințe, la această pedeapsă a fost adăugată parțial pedeapsa neexecutată pentru o escrocherie comisă anterior. Astfel, pedeapsa finală a fost stabilită la opt ani de închisoare și amendă de 92.500 de lei.
Totodată, instanța a dispus încasarea de la inculpat, în beneficiul victimei, a celor 4.000 de euro și 40.600 de lei cu titlu de prejudiciu material, precum și a 50.000 de lei pentru prejudiciul moral și 15.000 de lei pentru cheltuielile de asistență juridică.
Potrivit Procuraturii, bărbatul nu este la prima abatere de la lege. Anterior, acesta a fost condamnat pentru tâlhărie și în alte două cauze pentru escrocherie.
Atenție, călători! Trafic intens la Sculeni, pe sensul de ieșire din Republica Moldova
Circa 4 000 de lei pentru pregătirea de școală. 216 copii din cadrul Serviciului social de sprijin vor beneficia de ajutor financiar
Aprobat de Guvern: angajații din sectorul bugetar vor primi o plată unică de până la 4 mii de lei
Burse de 1200 de lei pentru elevi și studenți de etnie romă. MEC a lansat concursul
VIDEO // Escrocherie cu tractoare și mașini de 6 milioane de lei. Trei persoane vor ajunge în fața magistraților
Fragmente de metal și plastic, depistate după o explozie în extravilanul satului Crocmaz
Agenda evenimentelor, miercuri, 2 septembrie
FOTO // Condiții mai bune pentru mii de copii: 66 de școli și grădinițe au beneficiat de lucrări de modernizare prin Programul „Satul European”
Cer variabil, ploi slabe în nord și maxime de până la 31 de grade Celsius, prognozate pentru miercuri
Atenție, călători: trafic intens în punctul de trecere Lipcani-Rădăuți Prut, pe sensul de intrare în Republica Moldova
Noul an de studii a început în universitățile din țară: burse majorate, număr în creștere al studenților admiși și investiții în modernizare
Peste 16 mii de solicitări de urgență au fost înregistrate într-o săptămână
Elevii, studenții și cetățenii sunt invitați la activități dedicate democrației la Parlament
O femeie din capitală a rămas fără 185 000 de lei după ce a fost înșelată de escroci
Viceprim-ministrul pentru reintegrare Valeriu Chiveri în dialog cu noul șef al Misiunii OSCE în Moldova Cristopher W. Smith
VIDEO // UE și NATO promit să intensifice presiunea asupra Rusiei după incidentul de la Leipzig
CFM a transportat în august peste 46 mii de tone de mărfuri la export și în tranzit
Ministrul Mihai Popșoi respinge acuzațiile ambasadorului agreat al Rusiei: „Republica Moldova investește în apărare pentru a-și proteja suveranitatea și integritatea teritorială”
Ulle Madise a fost aleasă președintă a Estoniei
Energocom: prețul gazului natural pe bursa europeană continuă să crească
ARMENPRESS: Consiliul UE susține măsuri temporare de liberalizare a comerțului pentru produsele armenești
Chișinăul va transmite Rusiei o notă de protest privind deschiderea neautorizată a unor secții de vot pentru alegeri. Mihai Popșoi: „Reprezintă un demers neprietenos”
Directorul INP, Viorel Sochircă, și-a depus demisia după tragedia de la Măgdăcești. Sistemul de monitorizare electronică va fi reformat
Un număr de 561 de primării au adoptat decizii finale de amalgamare voluntară. Secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu: „Miza reală a acestei reforme este să putem oferi cetățenilor condiții de viață decente”
Spațiile Editurii „Universul” vor fi transformate într-un centru modern pentru cultură și industrii creative
Aproape 770 de afaceri agricole au fost finanțate prin Facilitatea de Creditare în Agricultură
Reforma APL // Guvernul pregătește etapa de amalgamare normativă pentru 254 de primării
Bookfest Chișinău și-a deschis ediția 2026. Cititorii sunt așteptați timp de cinci zile la sărbătoarea cărții
VIDEO // Droguri ascunse în electrocasnice, aduse din Polonia. Oamenii legii au reținut doi suspecți
VIDEO // Un bărbat a rămas fără apartament și 110 000 de lei. Doi escroci, reținuți de poliție