Premierul Vasile Tofan traversează înot Bosforul, într-o cursă de 6,5 km la Istanbul: „Este simbolic pentru Moldova”
Prim-ministrul Republicii Moldova, Vasile Tofan, aflat la Istanbul, participă duminică la una dintre cele mai spectaculoase competiții sportive din lume: traversarea înot a strâmtorii Bosfor, între Asia și Europa. Pentru șeful Guvernului, participarea are și o semnificație personală, Tofan mărturisind că i-a promis fiului său, la împlinirea vârstei de 14 ani, că vor traversa împreună Bosforul, transmite MOLDPRES.
„I-am promis fiului meu că vom traversa Bosforul înot împreună. Tocmai a împlinit 14 ani și a trebuit să mă țin de promisiune”, a declarat premierul.
Tofan a mărturisit că, atunci când i-a făcut această promisiune fiului său, nici nu bănuia că la startul cursei va fi deja prim-ministru al Republicii Moldova. Astfel, angajamentul tatălui vine acum și cu o responsabilitate publică sporită.
„Acum trebuie să mă țin de promisiune și trebuie să mă asigur și că am un rezultat bun, ca să nu-mi fac țara de râs”, a spus premierul.
Vasile Tofan afirmă că această experiență are și o puternică încărcătură simbolică. Cu un traseu ce începe în partea asiatică a Istanbulului și se încheie în Europa, premierul mărturisește că vede în traversarea Bosforului o paralelă directă cu parcursul european al Republicii Moldova.
„Pentru țara mea, aceasta este, de asemenea, un fel de călătorie simbolică, pentru că încercăm să ne integrăm strâns țara în Europa”, a afirmat Tofan.
Premierul a descris evenimentul drept „o sărbătoare a sportului, o sărbătoare a oamenilor” și a spus că îi place să revină la Istanbul pentru atmosfera creată în jurul competiției.
În mesajul său, Vasile Tofan a vorbit și despre legătura dintre Republica Moldova și Turcia, menționând în special comunitatea găgăuză din țara noastră.
„Pentru noi, ca moldoveni, există un punct de conexiune suplimentar. Avem un popor mic și frumos, se numesc găgăuzi, vorbesc o limbă turcică și este o cultură foarte specială”, a spus premierul, considerând această comunitate „o punte între Moldova și Turcia”.
Deși spune că nu este un înotător experimentat, Tofan este hotărât să intre în competiție și să-și respecte promisiunea făcută fiului său.
Cea de-a 38-a ediție a Cursei Intercontinentale de Înot în Bosfor are loc astăzi, 23 august 2026, la Istanbul. Competiția de 6,5 km se desfășoară între malul asiatic (Kanlıca) și cel european (Kuruçeşme), fiind organizată de Comitetul Olimpic Național din Turcia. Aproximativ 2.500–3.000 de înotători din zeci de țări participă la cursă. Strâmtoarea Bosfor este închisă navigației pe durata evenimentului, fiind una dintre competițiile sportive emblematice ale Istanbulului şi oferind participanților posibilitatea de a trece înot din Asia în Europa.
Meteorologii au emis Cod galben de caniculă și pericol de incendiu. Maximele termice vor ajunge până la 36°C
Incendiul de la gunoiștea din Orhei continuă de peste 24 de ore. Pompierii mențin situația sub control
Restricții de circulație în centrul capitalei. Angajații instituțiilor de forță vor desfășura antrenamente generale pentru Parada Militară din 27 august
Microbuze școlare moderne pentru mai multe instituții de învățământ: 38 de vehicule noi vor transporta elevii la școală
Ion Șlicari, audiat pe 25 august în cadrul evaluării externe a procurorilor
Șapte persoane, care ar fi prejudiciat statul cu circa 4 milioane de lei, achitate de către instanța de judecată
Un deținut, evadat din Penitenciarul Pruncul, a fost condamnat la un an de închisoare
LIVE // La Cobasna sunt depozitate 14 mii de tone de muniții, cantitate brută. O eventuală explozie ar avea doar efecte locale
UPDATE Traficul sporit la Leușeni și Sculeni a fost fluidizat
Mai mulți bani pentru medicamente compensate: CNAM a achitat peste 115 milioane de lei
Peste 1.500 de persoane au primit tratament preventiv împotriva rabiei în ultimele două luni
Anul 2027 ar putea fi cel mai cald înregistrat vreodată
O nouă sesiune a Programului EcoVoucher: peste 320 de familii vor primi până la șase mii de lei pentru a procura electrocasnice noi
Numărul persoanelor cazate în structurile turistice din țara noastră a crescut cu circa 16 la sută în prima jumătate a anului
Startup-urile și inovatorii pot obține până la 40 de mii de dolari pentru soluții energetice noi
Kazahstanul își alege noul Parlament după reforma constituțională
Moldova sunt EU // Ana Stîncă, de la Căușeni la Dublin: „Oriunde am merge în lume, purtăm cu noi valorile de acasă”
Germania și alte cinci state UE cer o taxă pe profiturile companiilor petroliere
FOTO // Premierul Vasile Tofan promovează Moldova la Istanbul ca destinație pentru investiții: „Moldova este deschisă pentru afaceri”
Macron anunță noi rachete interceptoare pentru Ucraina după intensificarea atacurilor rusești
FOTO // Banii Fondului Național pentru Mediu ajung în proiecte concrete în localități din raioanele Cimişlia şi Anenii Noi
Maia Sandu condamnă atacul rusesc asupra unui centru comercial din Krivoi Rog soldat cu cel puțin 16 morți și peste 130 de răniți
Debitul Nistrului atinge noi minime istorice, iar autoritățile pregătesc măsuri urgente
Satul Costești din raionul Ialoveni se pregătește să intre într-o rețea europeană de cooperare cu peste 10 milioane de locuitori
FOTO // Un bloc din Edineț intră într-un proiect pentru eficiență energetică cu sprijinul Norvegiei și Germaniei
Zeci de milioane de lei ajung suplimentar la buget după verificările Serviciului Vamal
Nucicultorii din Moldova, invitaţi să înveţe din experiența plantațiilor moderne din Spania și Portugalia
Independența ne unește: Guvernul anunță programul oficial al evenimentelor din 27 august
VIDEO // Banca Germană de Dezvoltare constată progresul investiţiei în una dintre cele mai importante magistrale de apă din Moldova, aflată în stadiu de finalizare
Organizația Internațională a Muncii sprijină consolidarea patronatului din Moldova